miercuri, 5 august 2015

ENIGME ALE PREISTORIEI. RELICVE AERONAUTICE SI ASTRONAUTICE

În unele zone ale planetei au fost descoperite de-a lungul timpului obiecte, basoreliefuri şi incizii datând din epoci vechi şi străvechi, ce seamănă cu aparate de zbor din zilele noastre. Într-un sit din Saqqarah – Egipt, de pildă, au fost găsite 14 piese de acest gen. În Columbia a ieşit la iveală un obiect aerodinamic din aur înzestrat cu aripi delta, cabină pentru pilotaj, stabilizatoare, eleroane şi ampenaj vertical. Experţii în aeronautică au fost de părere că semăna cu macheta unui avion de luptă cu reacţie, comparabil cu supersonicul american F-102. Alte relicve „aeronautice” au aspectul unor avioane cu geometrie variabilă.
În acelaşi context ar trebui menţionată şi celebra stelă funerară de la Palenque – Mexic (foto 1), ce înfăţişează un bărbat pilotând un „modul spaţial”, având ataşat la căile respiratorii şi indispensabilul tub cu oxigen. Maniera artistică în care este redat presupusul aparat de zbor extraterestru pare derutantă, dar şi un artist pietrar amerindian contemporan ar putea să procedeze similar, pentru a contura interiorul unei navete spaţiale actuale.

foto 1
Frapantă este similitudinea dintre elicopterul figurat pe pereţii templelor lui Seti I din Abydos şi lui Amon Ra din Karnak (Egipt), cu elicopterele din zilele noastre utilizate la ridicarea şi trasportarea unor obiecte grele (foto 2).
Pe acelaşi perete din templul lui Seti I, la înălţimea de 10 m, există şi alte vehicule tehnice (foto 3) redate deasupra unor hieroglife indescifrabile.
Cât despre ipoteza lansată de argheologi cum că ar fi vorba de reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la vremea sa „albină” datorită hărniciei sale, iată cum arăta  o albină (foto 4) existentă pe acelaşi perete.

foto 4
În munţii Bucegi am găsit în anii ’70 o aeronavă străveche sculpată în relief de aproximativ 4 metri lungime, având cabină pentru pilotaj,   aripi (aripa stângă, fragmetată în trei segmente era prăbuşită într-o prăpastie), fuzelajul fiind prevăzut cu ampenaj orizontal şi vertical. Era asemănătoare cu cu un avion din zilele noastre. În partea inferioară a corpului aeroronavei se mai puteau vedea numeroase urme de daltă, lăsate de făuritorii artefactului.
Mai puţin cunoscut este obiectul zburător incizat în grota Fundu Peşterii din Curbura Buzăului (foto 5), aflat laolaltă cu alte incizii străvechi, cum ar fi pumnale şi săgeţi (foto 6, 7). Unele incizii au fost apreciate de arheologi ca fiind din Hallstatt, altele din epoca bronzului, unele din neolitic – în alte porţiuni suprapunându-se însemne medievale târzii.

foto 5
 
foto 6                                                       foto 7


foto 8
Ipotetica navetă spaţială e urmată de un jet reactiv uşor curbat şi pare a veni dinspre stele (foto 8), incizate deasupra şi în urma sa. După aspect şi procedeu de execuţie, stelele au fost datate – prin comparaţie cu cele existente într-o grotă situată în Val Camonica, Italia – ca fiind din epoca bronzului.
Precara popularitate a „navetei spaţiale” din Curbura Buzăului a fost determinată cu precădere de suspiciunile ivite în urma verdictelor contradictorii lansate de câţiva arheologi, cărora li se ceruse în anii ’70 să se pronunţe asupra acelei ciudăţenii arhaice înainte de a se isca panică în rândul populaţiei autohtone, ce ar fi dat apă la moară monahilor locali să înceapă a propovădui sfârşitul lumii. Întâmplător, experţii în săparea trecutului omenirii erau căptuşiţi cu doctorate, ceea ce îi scutea întrucâtva de obedienţa profesională de a ţine hangul profesorului ce le fuse mentor, care hotărâse că incizia cu pricină era un simbol mistic scrijelit de vraciul unui trib de nomazi, cu scopul asigurării succesului la vânătoarea de mamuţi.
Ca atare, dădură frâu liber propriilor interpretări, ridicând tensiunea disputei ştiinţifice la cote nemaiîntâlnite. Sub tirul încrucişat  al opiniilor pro şi contra reuşiră să încâlcească într-un asemenea hal iţele acelui mister rupestru, încât la un moment dat lăsară baltă eticheta şi începură să se spurce ca la uşa cortului, fiecare susţinând cu cerbicie că dreptatea era de partea sa. Nici după încheierea expertizei controversa nu a putut fi aplanată, întrucât nici un arheolog nu a vrut să renunţe în ruptul capului la opinia sa, în favoarea constituirii cvorumului necesar structurării unei ipoteze finale. Unul era încredinţat că incizia imortaliza un „pumnal cu mustăţi”, altul că e femeie cu părul despletit, al treilea era convins că imaginea sugera un păianjen fosil, iar al patrulea susţinea morţiş că era vorba de simple zgârieturi făcute de ghearele unui urs cavernicol.
În consecinţă, la Fundu Peşterii au fost invitaţi specialişti din branşa aeronauticii. După ce au studiat cu atenţie forma inciziei, curbura jetului reactiv din spatele acelei plăsmuiri preistorice şi alte câteva detalii numai de ei ştiute, aviatorii au respins în bloc concluziile arheologilor şi au declarat că acolo era exact ce se vedea. Adică o chestie – e drept, străveche – dar din domeniul aeronauticii. „Dacă asta e, ce să ne mai turnăm cenuşă-n cap, oameni buni?” conchise un inginer militar cărunt, cu mustăţile cănite.
Nu se poate tăgădui că părerile specialiştilor care s-au pronunţat până acum în acest neobişnuit caz, sunt binevenite. Ar fi de dorit, totuşi, ca punctele lor de vedere să nu rămână în veci diametral opuse. Nu de alta, dar de la păianjen fosil la aeronavă e cale lungă, chiar dacă uneori şi un păianjen zboară agăţat de propia sa pânză. Cum enigma din Curbura Buzăului e departe de a fi elucidată, aşteptăm şi alte păreri asupra acestei controversate probleme.
Nu ar fi exclus ca artefactele aeronautice şi astronautice răspăndite în diverse zone geografice – Egipt, Tibet, China, India, Guatemala sau Mexic – să nu reprezinte lucruri care au existat în realitate, ci să fie doar imagini din viitorul omenirii, captate de către  subconştientul uman. Dar în atare caz probabil, cum interpretăm detaliile tehnice ale artefactelor menţionate? Şi cum rămâne cu viziunea lui Ezechiel, consemnată în Biblie, potrivit cărea Domnul a venit într-un aparat de zbor, descris de un om ale cărui cunoştinţe tehnice se rezumau  la detaliile unei căruţe?

Pare să fie cea mai detaliată descriere a unui OZN, făcută de un pământean.

SURSA-http://jurnalparanormal.ro

marți, 4 august 2015

100 DE CURIOZITATI DESPRE LUMEA IN CARE TRAIM

100 de curiozitati despre lumea in care traim
Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele politice si militare... un melanj de informatii mai mult sau mai putin inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva momente de reflectie...
1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.


6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.

9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.

10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.

12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.

13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...

14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.

15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.


16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.

17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.

18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.

19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.

21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.

22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.

24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.

25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.


26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.

27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...

28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.

29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.

30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.

31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de paianjeni.

32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.

33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.

34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.

35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.


36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.

37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.

38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...

39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.

40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.

41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.

42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.

43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.

44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.

45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.


46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.

47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.

48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.

49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.

51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.

52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.

53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.

54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.

55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.


56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.

58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).

59. Oasele membrelor inferioare ale unui liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.

60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.

61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.

62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.

63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.

64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe Ebay este de 18 milioane.

65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost suprafata planetei Marte.


66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.

67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".

68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.

69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.

70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.

71. O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.

72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.

73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.

74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.

75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).


76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.

77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.

78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este Mohammed.

79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin. Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee.

80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia, SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.

81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool.

82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.

83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.

84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.

85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.


86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China. Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.

87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.

88. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.

89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama. Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.

90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.

91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.

92. Se estimeaza ca in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.

94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.

95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.



96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.

97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.

98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.

99. In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.

100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.

SURSA-descopera.ro