miercuri, 30 martie 2011

MISTERELE CORPULUI OMENESC

 
7 mistere ale dimensiunilor corpului uman


Corpul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite articulatii, peste 500 de muschi, 5 milioane de globule rosii (care au o durata medie de viata de 100 de zile) sau 2 metri de piele, cu o greutate de 3 kg. Acestea sunt doar cateva statistici privind dimensiunile standard ale unor parti componente ale organismului uman. Specialistii, citati de ziarul britanic The Independent, au incercat sa dezlege misterul catorva parti importante ale corpului uman, in functie de semnificatiile medicale, sociale si psihologice ale dimensiunilor acestora:

1) Marimea capului

Cercetatorii sustin ca, cu cat mai mare este volumul sau circumferinta craniului, cu atat mai mare este coeficientul de inteligenta al unei persoane. De pilda, daca volumul capului are in jur de 1,359 de centimetri cubi, IQ are valoarea de 110, in vreme ce un cap care are o marime de 1,600 de centimetri cubi este corelat cu un IQ de 125 - se arata intr-un studiu recent.

2) Greutatea la nastere

Greutatea avuta de un individ la nastere are un impact crucial asupra starii viitoare de sanatate. De regula, o greutate sub limita normala este asociata cu un risc crescut de bolile cardiovasculare, diabet, depresie, obezitate si migrene frecvente. Un studiu realizat in Statele Unite pe 160.000 de femei cu varste cuprinse intre 35 si 55 de ani a reliefat faptul ca cele care au avut la nastere o greutate sub 2,2 kilograme sufera in proportie de 39% de hipertensiune arteriala.

De asemenea, un studiu realizat de specialistii de la Universitatea Keele pe un lot de tineri cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani a dus la concluzia ca persoanele cu o greutate foarte mica la nastere au fost de 2,8 ori mai mult predispuse spre depresie, in vreme ce un alt studiu la care au participat 20.000 de barbati a scos in evidenta faptul ca trei sferturi dintre cei care au avut o greutate la nastere sub 2,5 kg au devenit diabetici, comparativ cu persoanele care s-au nascut cu o greutate de peste 3 kg.

Specialistii din Suedia au descoperit ca, in cazul in care un nou-nascut hranit suplimentar castiga minimum 1 kg inainte de a iesi din spital, riscul ca acesta sa sufere de un atac cerebral in timpul vietii scade cu peste 55 de procente. Institutul de Sanatate Publica din Finlanda a finantat un studiu care releva faptul ca un colesterol crescut este corelat cu o greutate mica la nastere.

3) Inaltimea

Numeroase studii realizate pana acum au demonstrat legatura dintre inaltimea unei persoane si starea sa de sanatate. Specialistii cred ca, cu cat mai inalt este un individ, cu atat mai scazut este riscul de a se imbolnavi de inima sau, dimpotriva, prezinta un risc crescut de a face cancer de prostata, in cazul barbatilor. Potrivit unui studiu facut la Universitatea din Bristol, explicatia acestei legaturi ar consta in faptul ca inaltimea este, pe de-o parte, un indicator al stilului de alimentatie, al starii sistemului imunitar, al nivelului de stres cotidian in timpul copilariei si al adolescentei si, pe de alta parte, este vorba de faptul ca diametrul vaselor coronariene creste odata cu inaltimea. O inaltime cu 10 centimetri peste medie, in cazul barbatilor, este corelata cu riscul de a dezvolta cancer pulmonar sau de prostata. Potrivit unui studiu, dimineata suntem cu un centimetru mai inalti decat seara, intrucat cartilagiile de la incheieturi se taseaza pe parcursul zilei.

4) Lungimea picioarelor

Potrivit unui studiu realizat de specialistii scotieni, picioarele lungi scad nivelul tensiunii arteriale, ca si pe cel al colesterolului. In schimb, picioarele scurte cresc riscul unei dereglari metabolice, ca si pe cel al cancerului de san sau de prostata - se arata intr-un numar recent al Jurnalului Medical din Marea Britanie.

5) Marimea soldurilor

Femeile cu talie mica si solduri late sunt mai inteligente, la fel ca si copiii acestora, fapt dovedit prin rezultatele foarte bune obtinute la diverse teste de perspicacitate. Explicatia stiintifica este ca acizii grasi depozitati in jurul soldurilor au un rol vital in dezvoltarea creierului fatului.

6) Dimensiunile coapselor

Cercetatorii au incercat sa afle de ce o femeie este mai atragatoare pentru barbati fata de altele si au ajuns la concluzia ca dimensiunile coapselor reprezinta principalul factor de atractie, dupa marimea sanilor sau expresia fetei. Oamenii de stiinta de la Universitatea din Gdansk au studiat 20 de segmente ale corpului in cazul finalistelor la concursul Miss Polonia 2008, din totalul celor 115 participante. Rezultatele au fost surprinzatoare! Femeile cu coapse mari au avut un sex-appeal mai puternic in proportie de 12%, la fel ca si o inaltime de peste 170 cm. Specialistii cred ca aceste descoperiri confirma teoria psihologilor evolutionisti, conform careia o femeie este atragatoare sexual pe baza semnelor care indica starea sa de sanatate si potentialul de fertilitate.
 
7) Marimea penisului


In folclor se spune ca un barbat poate fi ghicit dupa anumite indicii, cum ar fi dimensiunile talpii sau ale nasului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa, desi se poate ca in anumite cazuri deducatia sa fi fost cea buna. Potrivit specialistilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al marimii penisului este lungimea si forma degetului aratator. Specialistii sustin ca 25% dintre barbatii care cer o consultatie de specialitate pentru o problema sexuala se plang ca au un penis prea mic, desi pentru vechii greci un barbat viril trebuia sa fie inzestrat cu un sex mic.
   SURSA- ROMANIALIBERA.RO

marți, 29 martie 2011

SECRETELE VATICANULUI

Cele mai mari secretele ale Vaticanului: Iisus si OZN-urile!

Biserica este instituţia care de-a lungul timpului, avidă după putere, a recurs la fel de fel de şiretlicuri pentru a-şi atinge scopurile murdare. Atunci când şi-a simţit poziţia ameninţată, Biserica (Vaticanul), a călcat chiar şi pe cadavrele cruciadelor sau îi năpustea asupra ereticilor pe cei cruzi inchizitori. În timpurile noastre biserică a renunţat la practicile străvechi de manipulare sângeroasă dar uita că “să nu minţi” este una dintre “Cele 10 porunci”.
După credinţă populară, Noul Testament, a fost alcătuit în urma unor sinoduri ecumenice însă puţin ştiu forma sa actuală este rezultatul unor dezbateri riguroase. Atunci când o Evanghelie sau un pasaj nu respectă anumite norme impuse de reprezentanţii clerului,textele erau tăiate şi scoase din Noul Testament. Toate aceste documente renegate în fata societăţii sunt păstrate în deja celebra bibliotecă a Vaticanului. Se crede că aici se regăsesc mai multe documente cenzurate precum Evanghelia lui Iisus, Evanghelia Mariei sau cea scrisă de Iuda.
Evanghelia lui IisusBotezul lui Isus Cele mai mari secretele ale Vaticanului: Iisus si OZN urile!
Printre cele mai importante idei care se regăsesc în Evanghelia lui Iisus sunt cele legate de reîncarnare, despre evoluţia sufletelor, despre Dumnezeu sau despre evoluţia timpului. În acest sens, Iisus ne-a lăsat moştenire, negru pe alb povestea reincarnării şi a karmei. Fiecare suflet este nevoit să se reincarneze şi în fiecare viaţă trebuie să-şi dezvolte capacităţile iar scopul final este acela de a ajunge un suflet perfect, aşa cum era şi al Său.
Iisus şi-a asumat numele de Christ, nume ce reprezintă creatura perfectă din punct de vedere spiritual. Acest rol nu i-a fost atribuit şi pentru că a ajuns la iluminare şi l-a însuşit.
Timpul este împărţit în ere, fiecare având o durată de aproximativ 2000 de ani. După cum putem să ne dăm seama, era noastră este aproape de sfârşit şi aşa se poate explica şi nouă revenire a lui Cristos pe Pământ. Atunci când un suflet ajunge mă maturitatea spirituală, devine perfect şi primeşte rolul pe care însuşi Iisus l-a avut.
Dumnezeu este protectorul oamenilor şi El nu a uitat de niciun suflet. De aici deducem protecţia pe care o avem din partea divinităţii în evoluţia noastră spirituală. Singurul aspect mai puţin neplăcut, subliniat şi de Iisus în Evanghelia Sa, este faptul că oamenii l-au uitat pe Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului dar niciodată nu este prea târziu să ne întoarcem privirea spre Creator.
OZN-uri la moartea lui Iisus
O icoană dintr-o biserică sârbească prezintă două nave extraterestre, una în stânga şi una în dreapta, atunci când Iisus a fost răstignit. De aici s-au născut foarte multe controverse, mai mulţi specialişti întrebându-se ce căutau extratereştrii în diverse ipostaze a lui Iisus.
O altă pictura celebra este “Botezul lui Iisus” când un obiect ce pare să fie un OZN îşi trimite razele luminoase către Pământ. Este straniu ca să admitem o legătură între Iisus şi o civilizaţie extraterestră dar adevărul se pare că a fost foarte bine ascuns încă o dată de Biserică.
rastingnirea Cele mai mari secretele ale Vaticanului: Iisus si OZN urile!
Specialişti susţin că tema “Isus Hristos şi OZN-ul” a fost foarte prezenta în artă, până la revoluţia franceză, când Biserica şi-a simţit ameninţată poziţia şi a interzis acest gen de picturi. Vaticanul tine cu dinţii de poziţia socială pe care a dobândit-o de-a lungul anilor, pătată cu sângele a celor care au avut curajul să se opună în trecut şi având la baza minciună şi înşelătoria. Aceasta este Biserica din zilele noastre, care ne vorbeşte despre cum trebuie să fim şi cât de mult trebuie să respectăm poruncile Domnului în timp ce ea îşi urmăreşte doar scopurile mârşave.
Întrebarea de rezistenţă, aflată pe buzele scepticilor se referă la adevărata poziţie spirituală a lui Iisus dar şi la legătura Sa cu fiinţele extraterestre. Poate că în viitorul apropiat Vaticanul o să-şi recunoască păcatele săvârşite de-a lungul timpului şi adevărul o să fie liber pentru întreaga planetă.
Subiecte de interes maxim!
     SURSA -ORATOR.RO

duminică, 27 martie 2011

MISTERELE OCEANELOR

Sarpele de mare – Misterul abisului albastru

Sarpele de mare – Misterul abisului albastru Foto (1)
Timp de milenii oamenii au folosit termenul de Sarpe de mare pentru a descrie o varietate de creaturi cu sau fara creasta, de dimensiuni gigantice si avand aspect serpentiform care ar trai in majoritatea marilor si oceanelor lumii. Insa ceea ce parea la inceput un mit stravechi s-a tranformat cu timpul intr-o realitate care ar bantui inca adancurile Oceanului Planetar.
Timp de milenii oamenii au folosit termenul de Sarpe de mare pentru a descrie o varietate de creaturi cu sau fara creasta, de dimensiuni gigantice si avand aspect serpentiform care ar trai in majoritatea marilor si oceanelor lumii. Insa ceea ce parea la inceput un mit stravechi s-a tranformat cu timpul intr-o realitate care ar bantui inca adancurile Oceanului Planetar.
Serpii giganti ai marilor au fost descrisi inca de acum peste 2 000 de ani. In ciuda acestui aspect, alte creaturi din bestiarul criptozoologiei precum Big Foot, Yeti, Monstrul din Loch Ness sau Mokele-Mbembe au reusit sa surclaseze Sarpele de Mare ca si popularitate in ultimii ani. Cu toate acestea observatiile acestui animal marin au fost atat de detaliate si variate incat in secolul XIX existenta sa a fost dezbatuta in cele mai prestigioase cercuri stiintifice ale Coroanei britanice. Sarpele de Mare are o istorie indelungata in cadrul mitologiei multor popoare si a influentat foarte mult miturile popoarelor scandinave. Aici apare pentru prima data figura lui Jormungandr sau Migardsormen, cum mai era cunoscut. Relatarile din Edde spun ca Jormungadr era atat de mare incat putea sa inconjoare intreaga lume in stransoarea sa. In cadrul folclorului norvegian Sarpele de Mare rivalizeaza direct cu Kraken-ul – calmarul gigant care traieste la mari adancimi si care, odata descoperit de oamenii de stiinta, a iesit din lumea criptozoologiei, lasand astfel deschisa usa speculatiilor referitoare la o situatie similara si in cazul Sarpelui Marii.

Prima relatare serioasa vine din partea lui Olaus Magnus, arhiepiscopul catolical Uppsalei. Naturalist pasionat, acesta a scris Carta Marina, un tratat zoologic in care descrie fauna Suediei. Aici face prima relatare detaliata a unei fiinte misterioase asemanatoare, in aparenta, cu un gigantic sarpe lung de peste 70 de metri, care ar trai in pesterile si fiordurile din apropierea orasului Bergen. In noptile de vara creatura isi parasea adapostul si cutreiera tarmurile hranindu-se cu vitei, miei, porci. In restul anului Sarpele de Mare se hranea cu pesti, crabi si moluste. Prezenta o coama impresionanta pe gat, (fapt imposibil pentru o reptila), solzi negri pe spate si ochi de culoare rosie. Nu rareori ataca barcile de pescuit si chiar corabiile, insfacand oamenii de pe punte. Ciudata creatura primeste chiar si o denumire stiintifica, Megophias megophias, se stabileste ca doar masculii purtau coama si este primita in randul regnului animal de catre invatatii suedezi ai vremii…Cu toate acestea, pana in prezent nu exista vreo evidenta fizica a Sarpelui de mare, nici un exemplar pastrat in vreun muzeu sau capturat in vreo expeditie. Totusi, exista un numar mare de oameni de stiinta care sunt convinsi ca in viitorul apropiat, odata cu dezvoltarea radarelor si sonarelor marine, nu va mai fi decat o chestiune de timp pana cand omenirea va face cunostinta in direct cu indelung asteptatul Sarpe de Mare !

Himera marilor


Episcopul norvegian Eric Potoppidan aduce la randu-i o serie de informatii si observatii ale Serpilor marini in lucrarea Istoria Naturala a Norvegiei. Hans Edgede Sfantul si Patronul local al Groenlandei observa un Sarpe de Mare de la bordul corabiei sale pe data de 6 iulie 1734. Infricosat, Edgede apuca totusi sa noteze ca sarpele are un cap mic, numeroase riduri ale pielii, si se deplaseaza in apa cu ajutorul unei inotatoare caudale. Evident este mai lung decat corabia…

De fapt, o data cu secolul al XVII-lea, centrul mondial al observarii de serpi marini se muta din Scandinavia inspre zonele costiere din Nord-Vestul Statelor Unite, mai precis in apele teritoriale ale statelor Maine si Massachussets. Pentru o buna bucata de timp, din acesta zona au pornit cele mai multe observatii si rapoarte referitoare la aceste fiinte.
Raportul Capitanului George Little din data de 18 August 1817, de pe fregata Boston, descrie un incident petrecut in incinta golfului din Maine, in care un urias sarpe marin de culoare neagra a parcurs golful trecand inot pe langa nava sa. Speriati marinarii au deschis fosul asupra-i. Sarpele s-a speriat si s-a departat in viteza inotand la suprafata apei pana a disparut din campul vizual al membrilor echipajului.

In secolul XIX, odata cu cresterea ratei traficului maritim international, se inmultesc si rapoartele cu privire la serpii marini. Din avalansa de observatii si insemnari dintre care multe sunt fanteziste, sau s-au dovedit a fi confuzii cu balene, rechini, bancuri de pesti sau inlantuiri gigantice de alge marine, se desprind totusi o serie de observatii pertinente a caror veridicitate este greu de pus la indoiala chiar si de catre cei mai acerbi sceptici. Dintre acestea, intamplarea din august 1848, cand intregul echipaj al navei HMS Daedalus a vazut de aproape un Sarpe de Mare, este cea mai cunoscuta. In secolul XX febra cautarii Sarpeului de Mare este alimentata de sute de rapoarte venite din toate marile lumii. Fapt demn de retinut, majoritatea acestor observatii vin din zona Atlanticului de Nord.

Incidentul Calypso

In decada anilor 1970-1980 faimosa nava de cercetari oceanografice Calypso a cunoscutului savant Jaques Yves Cousteau a fost implicata intr-un incident pe cat de putin probabil, pe atat de fascinant. Proiectat initial pentru studii amanuntite asupra faunei marine, Cousteau a luat decizia ca navei Calypso sa i se monteze in dreptul chilei un fel de cabina subacvatica prevazuta cu hublouri si reflectoare in scopul cercetarii subacvatice a vietuitorelor marine.

Intr-o noapte, pe cand se afla intr-o expeditie in Atlantic, intregul echipaj a fost trezit de o serie de zguduituri puternice care balansau nava de pe o parte pe alta. Dimineata nu mica le-a fost mirarea marinarilor cand scafandrii au raportat ca noua cabina subacvatica era serios avariata. Odata ajunsi in portul Toulon surpriza a fost si mai mare. Cabina era puternic deformata (in ciuda grosimii de 2.5 cm a peretilor metalici), ca si cum o pereche de falci imense au cuprins-o si au strans-o puternic. Stratul de cauciuc gros de 10 cm care servea la izolarea termica si acvatica a cabinei era sfartecat in fasii. In ciuda grosimii totale de aproape 2 metri a cabinei, toate faptele indicau ca acesta a fost atacata si muscata de catre un animal imens…Nu exista in prezent nici un animal pe Terra care sa poata deschide gura incat sa cuprinda o cabina de 2 metri. Si totusi cineva a facut-o in acea noapte de cosmar din Atlantic.

O specie noua sau un dinozaur supravietuitor ?


O scurta privire intr-un tratat de paleontologie unde sunt portetizati dinozaurii marini din Jurasic si Cretacic duce cu gandul la frapanta asemanare dintre unele specii si Sarpele de Mare. Cel putin, singurii monstri care ar fi putut musca din cabina lui Calypso sunt Tylozaurul si Cronozaurul, doar ca acesti dinozauri marini au disparut acum circa 60 milioane ani. Sau nu?

Pe data de 31 mai 1982 s-a reusit filmarea in premiera a unui sarpe marin in Golful Chesapeake, conform estimarilor biometrice creatura surprinsa pe pelicula avea circa 20 metri lungime si un diametru de 1 metru. In luna august a aceluiasi an, pelicula care intre timp crease valva in randul opiniei publice a fost analizata amanuntit de catre nu mai putin de 7 cercetatori din domenii precum cinematografie, fizica optica, zoologie, paleontologie, geologie. George Zug, cercetator in cadrul prestigiosului Smithsonian Museum of Natural History, a declarat ca proba video este autentica doar ca nu au putut identifica animalul…Ce este de fapt Sarpele de Mare nu se stie cu exactitate nici in prezent, in ciuda celor 587 de rapoarte examinate de Bernard Heuvlemans, dintre care 358 par uimitor de autentice!
     SURSA-DESCOPERA.RO

100 CURIOZITATI DIN LUME

100 de curiozitati despre lumea in care traim

100 de curiozitati despre lumea in care traim
Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele politice si militare... un melanj de informatii mai mult sau mai putin inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva momente de reflectie...
1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.


6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.

9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.

10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.

12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.

13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...

14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.

15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.


16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.

17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.

18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.

19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.

21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.

22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.

24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.

25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.


26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.

27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...

28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.

29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.

30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.

31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de paianjeni.

32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.

33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.

34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.

35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.


36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.

37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.

38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...

39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.

40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.

41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.

42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.

43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.

44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.

45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.


46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.

47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.

48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.

49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.

51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.

52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.

53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.

54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.

55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.


56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.

58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).

59. Oasele membrelor inferioare ale unui liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.

60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.

61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.

62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.

63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.

64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe Ebay este de 18 milioane.

65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost suprafata planetei Marte.


66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.

67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".

68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.

69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.

70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.

71. O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.

72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.

73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.

74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.

75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).


76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.

77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.

78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este Mohammed.

79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin. Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee.

80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia, SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.

81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool.

82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.

83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.

84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.

85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.


86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China. Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.

87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.

88. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.

89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama. Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.

90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.

91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.

92. Se estimeaza ca in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.

94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.

95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.


96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.

97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.

98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.

99. In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.

100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.
           SURSA-DESCOPERA.RO

sâmbătă, 26 martie 2011

INTALNIRI DE GRADUL 3

Intalnirea de gradul III de la Voronezh

Intalnirea de gradul III de la Voronezh Foto (1)
Una dintre cele mai cunoscute si mai inspaimantatoare intalniri de gradul III s-a petrecut in toamna anului 1989, in Voronezh, pe atunci un oras al Uniunii Sovietice. Spre deosebire de incidentul de la Roswell, Statele Unite, de aceasta data au existat martori directi, iar marturiile la unison ale acestora nu au facut decat sa socheze opinia publica internationala si sa adanceasca un mister si asa destul de controversat.
Una dintre cele mai cunoscute si mai inspaimantatoare intalniri de gradul III s-a petrecut in toamna anului 1989, in Voronezh, pe atunci un oras al Uniunii Sovietice. Spre deosebire de incidentul de la Roswell, Statele Unite, de aceasta data au existat martori directi, iar marturiile la unison ale acestora nu au facut decat sa socheze opinia publica internationala si sa adanceasca un mister si asa destul de controversat.

Desi povestea in sine reprezinta o stire de senzatie, ea a fost preluata, la vremea respectiva numai de catre agentia de presa ITAR TASS si de posturile de televiziune din fostele republici sovietice care, in ciuda sensibilitatii subiectului, au preferat sa urmeze regula de aur a jurnalismului: publicul trebuie informat. Cazul a trezit atentia internationala abia dupa ce a fost preluat de catre presa americana, ceea ce i-a oferit, daca mai era nevoie, o doza in plus de credibilitate. Unii oficiali sovietici au declarat ca versiunea data publicitatii de catre agentia de stiri ITAR TASS a fost decorata cu o multime de detalii menite sa faca aparitia si mai senzationala, dar in acelasi timp plauzibila. Cu toate acestea, faptul ca straniul eveniment a avut loc in prezenta a zeci de martori, ii pune dincolo de orice indoiala veridicitatea.
Agentia rusa de presa amintea atunci ca cercetatorii rusi au confirmat aterizarea unei nave extraterestre la periferia Voronezh-ului, un oras cu 800 000 de locuitori, localizat la aproximativ 500 de kilometri sud-est de Moscova.

O plimbare la amiaza prin parc

Povestea extraterestrilor de la Voronezh este povestita de cativa martori, printre care mai multi copii, care au sustinut ca au vazut aterizand o nava din care au coborat mai multe entitati hominide insotite de un robot. Contrar opiniei generale, conform careia omuletii verzi sunt de statura mica si au craniile disproportionat de mari fata de restul corpului, relatarile martorilor oculari descriu o aparitie cu totul si cu totul neobisnuita. Creaturile aveau in jur de 3 metri si, in ciuda inaltimii lor, aveau capetele neobisnuit de mici. In acelasi timp, nava a fost descrisa ca avand forma unei sfere mari si stralucitoare.

Conform versiunii publicate de agentia ITAR TASS, un obiect zburator neidentificat a aterizat in parcul central din orasul Voronezh, in data de 27 septembrie 1989, in jurul orei 18.30. Persoanele care au asistat la eveniment au declarat ca inainte ca nava sa fie vizibila, pe cer a aparut o lumina pala, iar culoarea acesteia s-a intensificat, capatand nuante de rosu in momentul in care s-a apropiat de pamant. Multimea s-a strans imediat in jurul obiectului care tocmai aterizase, la timp pentru a fi martora aparitiei unor fiinte foarte inalte, cu costume argintii si cizme in culoarea bronzului. Se pare ca in acel moment, un baietel a tipat de frica, dar a fost suficient ca atentia fiintelor extraterestre sa se indrepte catre el pentru a ingheta de frica. Toata lumea a inceput sa se agite, iar tipetele de panica si busculada creata au dus la disparitia rapida a hominizilor. Intre aparitia navei si decolarea ei brusca nu trecusera mai mult de 5 minute.

Analiza dovezilor

Genrikh Silanov, seful Laboratorului Geofizic din Voronezh a declarat pentru ITAR TASS ca in urma cercetarilor intreprinse la fata locului, au fost descoperite, in locul in care a aterizat nava, mai multe cavitati precum si doua bucati de roca. Materia a fost transportata de urgenta la laboratoarele de la Moscova pentru a fi analizata. La prima vedere, rocile pareau niste bucati de gresie de culoare rosie. Silanov avea sa anunte, intr-o emisiune televizata, ca urmeaza sa fie efectuat un al doilea set de teste inainte de a trage concluzii pripite. Era ultima oara cand cineva mai pomenea de ele.

Chiar si urma despre care se presupunea ca a fost lasata de nava a starnit discutii. Specialisti UFO s-au grabit sa declare ca nu exista nici un dubiu asupra originii extraterestre a navei, in vreme ce scepticii au inclinat sa creada ca sunt doar urmele unei activitati cat se poate de umane, cel mai probabil fiind vorba de o actiune secreta a Armatei Rosii. Copiii au fost rugati sa deseneze ceea ce au vazut, iar ceilalti martori au fost interogati atat de politie, cat si de jurnalisti, fara a se identifica discrepante in descrierea sferei sau in privinta actiunilor extraterestrilor. Se pare insa ca experienta din parc nu a fost singura iesire a fiintelor misterioase. In zilele urmatoare, mai multi locuitori ai Voronezh-ului au reclamat prezenta neobisnuita a unei nave in 21, 23, 29 septembrie si 2 octombrie, intotdeauna la orele amiezii.

Cei care au trait acele momente, isi mai amintesc poate de stirile care au razbit chiar si in presa din Romania comunista. Faptul ca populatia nu era obisnuita cu astfel de evenimente, cu atat mai putin prezentate intr-o emisiune televizata, nu putea decat sa ofere informatiei o gravitate si o credibilitate iesite din nota vremurilor. Poate ca nu vom sti niciodata ce s-a intamplat in acele zile la Voronezh, asa cum poate nu vom sti nici ce s-a intamplat la Roswell. Cert este ca straniul eveniment a depasit granita trasata de « clasicele intalniri de gradul III » si a devenit unul de referinta in domeniul ufologiei, intrand in istorie alaturi de cele mai socante si neobisnuite cazuri OZN descrise vreodata.
SURSA-DESCOPERA.RO

vineri, 25 martie 2011

TOP 10 MISTERE NEELUCIDATE

Giulgiu Torino
Exista mistere care ii tin in loc pana si pe cei mai destepti oameni din lume. Afla din topul urmator zece dintre misterele care nu au fost elucidate nici pana in prezent.
 Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino, recunoscut in lumea crestina drept artefactul (imagine falsa), pe care a fost imprimata imaginea lui Iisus dupa crucificare, ramane in continuare un mister neelucidat. In ciuda eforturilor stiintifice, nu se poate afirma cu certitudine care este perioada reala in care giulgiul a fost tesut si cum s-a imprimat respectiva imagine pe tesatura.
Tesatura, numita de unii crestini Sfantul Giulgiu, este pastrata la capela regala a Catedralei "Sfantul Ioan Botezatorul" din Torino. De-a lungul timpului, tesatura a generat numeroase controverse. Astfel, credinciosii crestini il considera o relicva: lintoliul in care ar fi fost invelit Iisus Christos dupa crucificare. Oamenii de stiinta si o parte din opinia publica considera ca este vorba de un artefact.
Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si probabil crucificat. Conform textului biblic, in a treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan si Petru au intrat in mormant, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus disparuse, dar giulgiul in care fusese infasurat era aruncat pe jos, iar intr-un colt, impaturita, se afla o panza folosita pentru a-l sterge de sudoare si sange pe Mantuitor. Istoria giulgiului din Torino este invaluita in mister.
In 1988 s-a trecut la efectuarea unei datari prin folosirea carbonului radioactiv. In acest scop, o bucata mica de tesatura este decupata si trimisa la trei laboratoare, respectiv cel al Universitatii din Oxford, Universitatii din Arizona si cel din cadrul Institutului Federal de Tehnologie din Elvetia. Toate acestea au indicat data de provenienta ca fiind situata in perioada 1260-1390. Pe giulgiu sunt pete rosii ce sunt considerate a fi sangele lui Iisus. Cei care sustin ca giulgiul este un fals spun ca sangele ar fi trebuit sa fie maro inchis spre negru datorita vechimii sale. Oamenii de stiinta inca cauta sa gaseasca explicatii viabile privind enigmele acestei tesaturi.
Mary Celeste
Mary Celeste
Mary Celeste era o brigantina descoperita in decembrie 1872 in Oceanul Atlantic. Fara echipaj, in stare buna de functionare. Abia un an mai tarziu, doua barci au fost gasite in apele Spaniei. In prima barca a fost descoperit cadavrul unui barbat si un steag american, iar in a doua barca s-au gasit alti cinci morti. Legenda spune ca vasul era blestemat. Ca primul capitan a murit dupa doar o zi la bordul vasului.
Povestea vasului Mary Celeste este cel mai mare mister al navigatiei. Sunt speculatii plecand de la pirati si multe alte ipoteze fanteziste. Primul nume al ambarcatiunii a fost Amazon. Vasul a fost implicat in cateva accidente si a intrat in posesia mai multor proprietari din Scotia in perioada 1860-1870. Apoi nava a fost cumparata de americani, in urma unei licitatii, pentru pretul de 3.000 de dolari. In noiembrie 1872, vasul condus de capitanul Benjamin Briggs a pornit din New York spre Genova, Italia. De atunci, capitanul, familia acestuia precum si echipajul nu au mai fost gasiti. Dupa 130 de ani este inca motiv de speculatie.
Tao Hum
Asa-numitul "zumzet din Tao" (taos hum) este un sunet care se aude, de obicei, in zone cu foarte multa liniste, unde unii oameni experimenteaza o senzatie de huruit usor sau sunete de motor diesel la distanta. Fenomenul a primit numele de "zumzetul Taos", dupa regiunea din Mexic in care s-a auzit pentru prima data la inceputul anilor '90. Oamenii de stiinta nu au gasit nici semnale sonore, nici electromagnetice, care sa explice simptomele.
Savantii nu s-au indoit, totusi, de existenta crizelor de greata, ameteala, dureri de cap si tiuitul urechilor, pe care le experimentau persoanele sensibile la acest sunet. In 1993-1994 s-a efectuat o investigatie privind cauzele acestor emisii misterioase fara a se trage vreo concluzie. In ultimii ani s-au realizat si alte cercetari, ultima fiind in 2005. Cum sunetele nu pot fi inregistrate de niciun aparat existent in prezent, oamenilor de stiinta le este imposibil sa afle care este cauza acestor sunete ciudate. Se crede ca este vorba de unde magnetice foarte puternice, deoarece in aceste zone apar brusc senzatii de ameteala si de greata la pacientii sensibili.
Contele de Saint Germain
Contele de Saint Germain era cunoscut ca fiind curtean, aventurier, inventator, om de stiinta amator, violonist, compozitor amator si, mai presus de toate, un domn foarte misterios. Avea si unele inclinatii spre alchimie. Este cunoscut drept "Der Wundermann", adica un soi de Superman. Originile acestuia nu era cunoscute. A disparut fara sa lase vreo urma.
A fost pentru prima data identificat in 1710 ca fiind marchizul de Montferrat, zarit apoi in Venetia si alte orase europene. Lumea i-a pus porecla "Saint-Germain Nemuritorul" pentru ca toata viata a aratat ca un om intre doua varste, cu o constitutie fizica robusta si o inaltime medie. Era un excelent povestitor, putea sa creeze bijuterii superbe, avea cunostinte temeinice in domeniul muzicii si artei. Dar, mai ales, prepara potiuni despre care sustinea ca erau elixirul tineretii. Nu a fost niciodata vazut in timp ce manca, insa se bucura de compania femeilor si se invartea in cercurile aristocratiei. Parea sa nu imbatraneasca niciodata.
Perioada sa de celebritate este cuprinsa intre anii 1750 si 1760, pe care i-a petrecut la Paris. Rolul sau principal era acela de spion pentru regele Ludovic al XV-lea. Totusi, prietenia sa cu regele i-a adus multi dusmani din cadrul guvernarii franceze, astfel ca a fost fortat sa fuga in Anglia. A reaparut in Rusia ca fiind generalul Soltikov si a jucat un rol important in rascoala din 1762. La inceputul guvernarii lui Ludovic al XVI-lea a reaparut la Paris. Saint-Germain a incercat sa-l vada personal pe rege, insa politia avea ordine din partea preotului acestuia sa il captureze.
Din nou, Saint-Germain a disparut fara urma. Se pare ca a cautat refugiu la castelul contelui Charles de Hisse-Cassel, din ducatul Schlesing, Austria. Se spune ca i-a dezvaluit contelui multe dintre secretele sale, dar, in 1784, Saint-Germain a murit.
Dalila
Black Dalila
In 1947, corpul tinerei Elizabeth Short de 22 de ani a fost gasit intr-o parcare din Los Angeles. Potrivit presei locale, imediat dupa moarte, tanara a capatat porecla de Black Dalila inspirata din filmul "Blue Dahlia". Apoi au existat zvonuri ca, de fapt, politia ar fi inventat aceasta porecla. In ciuda investigatiilor efectuate la vremea respectiva, criminalul nu a fost identificat.
Voynich manuscript
Manuscrisul Voynich (The Voynich Manuscript) este un document medieval scris intr-o limba necunoscuta. De mai bine de 100 de ani, cercetatorii au incercat sa "sparga codul" manuscrisului, dar totul a fost in van. Oamenii de stiinta sunt de parere ca ar putea fi o farmacopee sau ca trateaza teme din medicina medievala sau inceputurile celei moderne. Documentul contine ilustratii care sugereaza ca manuscrisul a fost scris in sase parti: Plante, Astronomie, Biologie, Cosmologie, Farmaceutice si Retete.
Jack Spintecatorul
In 1888, Londra se afla sub teroarea lui Jack Spintecatorul, care a comis o serie de crime in estul capitalei Angliei, in zona Whitechapel. Numele de "Jack Spintecatorul" a inceput sa fie folosit dupa ce criminalul s-ar fi semnat asa pe o scrisoare trimisa presei. Nimeni nu poate proba, insa, autenticitatea documentului.
Victimele Spintecatorului erau prostituate. Femeile erau gasite cu gaturile taiate si corpurile mutilate. In unele cazuri, trupurile victimelor au fost descoperite calde, la cateva minute de la comiterea crimei. Cu toate acestea, identitatea criminalului nu a fost descoperita niciodata. Politistii au avut mai multi suspecti, insa nu si suficiente dovezi pentru o arestare. S-a speculat chiar si ca printul Albert Victor ar putea fi sangerosul asasin. Cercetarile au fost reluate recent, dar nici metodele moderne de investigatie nu au adus lumina asupra cazului.
Triunghiul
Triunghiul Bermudelor
Cunoscut si sub numele de "Triunghiul Diavolului", este o zona aproximativ triunghiulara ca forma in nordul Oceanului Atlantic. Exista unele speculatii cum ca in aceasta regiune se intampla foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: disparitii ale unui numar mare de vase si aparate de zbor, activitati paranormale in care legile fizicii sunt incalcate, puse inclusiv pe seama fiintelor extraterestre. In ciuda acestor idei populare, Paza de Coasta a Statelor Unite si alte agentii citeaza statistici care indica faptul ca numarul incidentelor de vase si avioane disparute sau pierdute nu este mai mare decat in oricare alta zona des circulata a lumii.
Criminalul Zodiac
Un personaj care a inspirat multe filme horror. Criminalul Zodiac a actionat in nordul Californiei timp de zece luni la sfarsitul anilor '60. Primele doua victime au fost impuscate la granita cu Benecia. In cea de-a doua serie de crime, de data aceasta la Vallejo, a incercat sa omoare doua persoane, insa, una dintre ele a supravietuit in mod miraculos cu toate ca fusese impuscata in cap si gat. Dupa 40 de minute, politia a primit un telefon anonim de la un om care pretindea ca este criminalul acelor persoane, povestind si despre crimele anterioare. Dupa o luna, trei scrisori au ajuns la redactiile ziarelor din California continand un mesaj codat din care criminalul spunea ca ii vor putea afla numele. Dupa ce a fost descifrat mesajul, acesta suna astfel: "Imi place sa omor oameni pentru ca este foarte amuzant, este mult mai amuzant decat sa ucizi animale salbatice in paduri pentru ca omul este cel mai periculos animal dintre toate care ucid. Este chiar mai bine decat cand faci sex cu o fata. Cea mai buna parte este atunci cand voi muri si voi renaste in Paradis si cei pe care i-am ucis imi vor deveni sclavi. Nu o sa va spun numele meu pentru ca veti incerca sa imi incetiniti sau sa imi opriti colectarea de sclavi pentru viata de apoi EBEORIETEMETHHPITI”.
Ultimele 18 litere nu au putut fi descifrate. Criminalul trimitea in mod regulat scrisori codate politiei prin care acestia aflau despre urmatoarele victime. Politia avea un suspect, Arthur Leigh Allen, insa dovezile nu puteau sa demonstreze ca el era ucigasul. Pana astazi, crimele Zodiac nu au putut fi elucidate.
Doamna Babushka
Analiza dovezilor video de la asasinarea lui John F. Kennedy, in 1963, au scos la iveala faptul ca in foarte multe cadre apare o femeie imbracata intr-un parpalac maro si care avea pe cap o esarfa purtata in stilul batranelor rusoaice, care i-a si adus porecla de Babushka (n.r. bunica, in rusa). Femeia pare ca tine ceva la nivelul fetei – o camera, cred anchetatorii. Chiar si dupa momentul asasinarii presedintelui american, cand majoritatea oamenilor plecase, femeia a ramas la locul tragediei si a continuat sa filmeze. Putin dupa aceea, paraseste scena crimei si pleaca spre strada Elm. FBI i-a cerut in mod public sa isi faca cunoscuta identitatea si sa predea autoritatilor materialul video, dar femeia nu a facut-o niciodata. In 1970, o femeie pe nume Beverly Oliver a contactat autoritatile, marturisind ca ea este Babushka, insa povestea acesteia nu este foarte credibila. Asa ca nu a fost luata in serios de investigatorii americani. Pana in ziua de azi, nimeni nu a descoperit cine este Babushka si ce cauta la locul asasinarii presedintelui Kennedy.

SURSA-STIRILE PRO TV.RO

MISTERELE BUCEGILOR

Misterele Bucegilor – Viitor cu cap de mort!

Nimeni nu poate explica de ce pe crestele Bucegilor se inregistreaza un nivel foarte mare al radiatiilor.
Cercetarile sporadice de pana acum n-au dezlegat toate aceste mistere. Raman in “picioare” doar legendele care spun ca Bucegiul a fost un urias sanctuar dacic, piatra de temelie a poporului roman.
Stam de vorba cu “muntomanii” intalniti la refugiul salvamont de la Varful Omu. Oameni impatimiti de munte, asa au fost porecliti. Ei stiu toate traseele din Bucegi. Auzim de mai multe creste ale muntilor, precum Doamnele, Omu si Batrana. Ar exista niste energii deosebite. Turistii vorbesc despre vindecari miraculoase ale celor care au trecut pe acolo. Daca oamenii aveau o boala anume. Pentru niste clujeni ca noi, putin familiarizati cu zona, pare ceva greu de crezut. In fine, specialistul de la statia meteorologica Varful Omu, Gheorghe Porancea, un impatimit al muntilor, munceste de 21 ani la statia meteo si este pe deasupra si salvamontist. “Eu am insotit cu ani in urma o echipa de cercetare in Bucegi. Au fost facute masuratori radestezice pe Varful Bucura. S-a constatat o intensitate extraordinara a radiatiilor. Cert e ca eu nu pot sa stau mult timp departe de munte. De cate ori urc aici, simt ca ma incarc de energie. E ceva deosebit aici”, ne spune acesta.
bucegi2
“Triunghiul de aur” al Daciei
De aici intram pe teritoriul legendelor.
Se spune ca Muntii Carpati ar fi strabatuti de tuneluri lungi de sute de kilometri. Nimeni nu poate spune daca au fost facute de mana omului sau de forta naturii. Asemenea caverne uriase ar exista si in Bucegi. Iar acele campuri de forta pot sa marcheze chiar linia subterana a tunelurilor. Se vorbeste si despre faptul ca pe Varful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, asa cum au mai fost si pe alte creste ale muntilor, in Retezat si Ceahlau,formandu-se astfel un urias triunghi carpatic intre cele trei puncte. Este asa-numitul “triunghi de aur” al Daciei. Istoricii nu s-au pus inca de acord asupra muntelui sacru al dacilor. Acesta ar fi fost Bucegiul sau Ceahlaul.
triunghi lumina
“Zona nemuririi”
zimage008Aflam si despre primele cercetari facute in Bucegi, inca din 1927, mai precis in partea estica a masivului, pe Valea Ialomitei, intr-o zona cunoscuta sub numele de “sapte izvoare”. Misterele muntelui se impletesc cu anumite certitudini. Se spune ca aici venea Zamolxe, zeul dacilor, sa bea apa. Dacii i-au spus “zona nemuririi”. Simbolul celor sapte izvoare era incrustat nu numai pe scuturile dacilor, dar se gaseste si pe Columna lui Traian. Chiar in acest loc din Bucegi exista un izvor a carui apa este cea mai pura din lume.
In perioada 1927-1935, aici s-au facut studii atat de catre cercetatorii romani, cat si de cei francezi. Oamenii de stiinta au aratat ca incarcatura de bacterii din apa acestui izvor este zero, un fapt unic in lume. Alte cercetari au fost realizate in anii 80. Specialistii au constatat ca izvorul se “alimenteaza” dintr-un lac subteran imens. Asta ne aduce aminte de legenda culoarelor subterane din munti! Cert e ca debitul izvorului este de 4.000 de litri pe secunda. Toate aceste informatii au fost secretizate de autoritatile comuniste.
.
.
Cutremur de o luna
De neclintit par a fi Muntii Bucegi, cand ii privesti de departe. Dar acest masiv s-a cutremurat timp de o luna, in 1993. Doar pe parcursul lui august. Au fost cateva sute de cutremure atunci. Erau si cate zece miscari telurice intr-o zi. De intensitate mica. Cel mult cinci grade pe scara Richter. Prima oara am aflat despre acel femomen tot de la tehnicianul statiei meteo de la Varful Omu. “Devenisera deja obisnuinta. Zilnic se cutremurau Bucegii. Aici, la 2.505 metri altitudine, la statia meteo, simteam mai tare cutremurele decat la baza muntelui. Au fost doar niste crapaturi in peretii refugiului salvamont de la Omu. Atat. Apoi cutremurele au incetat brusc. De atunci n-au mai fost”, am aflat de la Gheorghe Porancea. Statia meteo de la Omu n-a avut de suferit. E o cladire solida, cu peretii de un metru grosime, bine infipta in stancamuntelui. Cabanele din Bucegi au ramas in picioare. Nici caderi de bolovani n-au fost. Nu au fost pagube materiale nici la baza muntelui, in Busteni.
Bubuituri din pamant
Cunoscatorii spun ca un inginer geolog, pe nume Traian Trufin,  are o teorie despre aceste cutremure din Bucegi. Omul locuieste in Busteni din 1991. A lucrat in domeniul sau timp de 25 de ani. A lucrat si in mina ani buni. Acum ne-a spus ce crede el despre acel fenomen, pe care nu numai ca l-a trait, dar l-a si “prelucrat” ca specialist. “Cutremurele au fost ciudate. Si asta pentru ca Muntii Bucegi au in structura lor calcare si conglomerate. Este o zona stabila din punct de vedere geologic. De aceea e anormal sa avem aici cutremure”, ne-a spus omul nostru. Chiar si modul in care se produceau cutremurele a starnit curiozitatea specialistului. “Se auzea mai intai o bubuitura sub pamant, apoi simteai cutremurul. Parca s-ar fi surpat ceva in adancuri. Am lucrat in mina si acolo se auzeau asemenea bubuituri, aceeasi miscare haotica a pamantului, care nu are nici o legatura cu o miscare seismica”, auzim noi.
Dar au fost si alte ciudatenii in perioada cutremurelor. Fenomene intamplate la poalele muntelui, in orasul Busteni. “Eu cunosc vreo 50 de oameni care au avut insomnii atunci. ??n aer se simtea un miros ciudat, parca era gaz. E posibil ca acea emanatie de gaze sa fi provocat insomnia. Eu locuiam in acea perioada pe Strada Telecabinei si stiu ca multa lume de acolose plangea de insomnie”, ne povesteste geologul.
In concluzie, Traian Trufin sustine ca legenda potrivit careia Muntii Bucegi ar fi strabatuti de uriase culoare subterane nu trebuie exclusa. “Fenomenele ciudate din Muntii Bucegi si legendele locului nu sunt doar povesti. Exista ceva care ne este absolut necunoscut. Eu propun organizarea unei expeditii stiintifice in Bucegi. O echipa multidisciplinara formata din chimisti, biologi, fizicieni, chiar si para-psihologi, care sa studieze in amanunt ceea ce se intampla aici. Din pacate, pana acum nimeni nu a facut asemenea cercetari care sa acopere intregul masiv”, ne-a spus gazda noastra.
Ce spun specialistii
Despre seria de cutremure din Bucegi am discutat si cu directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian. Acesta a admis faptul ca “secventa” cutremurelor din Bucegi a fost surprinzator de mare chiar si pentru specialistii din domeniu. Dar este sustinuta ideea unor miscari seismice, nu de alta natura. Au fost cutremure crustale. Asta inseamna de mica adancime, de pana la 15 kilometri. Se admite si faptul ca in Bucegi au fost cateva sute decutremure in 1993. “Este posibil ca aceste cutremure sa fi aparut tocmai din cauza faptului ca Muntii Bucegi se afla in apropierea Vrancei, o cunoscuta zona seismica. Dar este greu de explicat de ce in ultimii zece ani in Bucegi nu a mai fost nici o miscare seismica. Secventa aceasta de cutremure din Bucegi, din 1993, este unica pe teritoriul Romaniei”, ne-a spusseismologul. Important este ca s-au facut studii in Bucegi, dupa acea lunga serie de cutremure, dar ramane inca un mister in privinta cauzelor pentru care un intreg masiv muntos s-a clatinat timp de o luna. “Se incearca o interpretare a studiilor facute in zona. Dar problemele nu sunt inca elucidate”, a admis omul de stiinta.
Revenind la ale noastre…
Mare mi-a fost supriza azi sa deschid un mail gen “fwd” intitulat Misterele Bucegilor, sa incep sa citesc si sa recunosc pasaje din carte.
Dar si mai socante mi s-au parut fotografiile:




Bucegii isi dezvaluie tainele – Pentagonul spioneaza cu sateliti
Pentagonul are mai multe programe militare secrete si de spionaj geodezic, folosind mai multi sateliti geostationari de inalta tehnologie. Unul dintre acestia, care se bazeaza pe tehnologia bionica a undelor de forma, a reperat in anul 2002 o structura aparte intr-o anumita zona a muntilor Bucegi. In primul rand, spatiul gol identificat in interiorul muntelui nu avea corespondenta cu exteriorul, ci incepea direct din interiorul muntelui, la o anumita distanta de panta acestuia. In al doilea rand, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe ganduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidentiat doua blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatra care margineau inceputul tunelului si sfarsitul lui si respingeau orice tip de sondare sau analiza, ca si cum ar fi protejat ceva in acel loc.Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul in tunel. Al doilea era imens, ca o cupola sau semisfera, care se afla la capatul opus tunelului, aproape de centrul muntelui.
Massini a recunoscut ca acolo se afla ceva extrem de important si care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisfera se afla intr-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se afla pe verticala ce corespunde stancilor de pe creasta numite Babele. De fapt, verticala iesea la aproximativ 40 de metri intre Babele si Sfinxul din Bucegi.
O structura similara in Irak
Echipa de la Pentagon a observat ca barajul energetic semisferic are exact aceeasi frecventa de vibratie si aceeasi forma ca cel dintr-o alta structura subpamanteana foarte secreta pe care ei o descoperisera inainte, in apropiere de Bagdad, in Irak. La scurt timp dupa descoperirea din subsolul Irakului s-a declansat razboiul si dupa cateva luni americanii au avut acces, in cel mai mare secret, la zona respectiva, despre care irakienii nu stiau absolut nimic. Oricat s-au straduit, nu au reusit sa penetreze zidul energetic, iar intreaga operatiune era tinuta in cel mai mare secret.
Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legatura cu trecutul misterios al planetei dar si cu istoria organizatiei lor. Faptul ca Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare intre structura subterana de langa Bagdad si cea interioara din muntii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Initial aproape devenise panica generala. Panica era datorita faptului ca aceasta structura – mult mai mare si mai complexa decat cea din Irak – se afla pe teritoriul Romaniei. Coreland acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul Romaniei ajungem la o viziune corecta a motivelor de ingrijorare pe care le au in prezent marii masoni. Oricat de mult ar dori ei sa disimuleze aceasta, actiunile si intentiile lor ne arata cu prisosinta contrariul.
O enigma foarte mare era felul in care reusisera cei care l-au construit sa realizeze structura si golurile direct in interiorul muntelui, fara nici-o corespondenta in afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, asa cum a fost el calculat de specialistii din Pentagon. Cea mai apropiata strapungere era posibila la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea strapungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare in mare viteza a rocii care utiliza un jet de plasma puternic si un camp magnetic rotitor. Massini a cerut insa respectarea cu strictete a secretului si prezenta lui ferma in acel loc in momentul strapungerii muntelui.
Ziarul
Ziarul a publicat un amplu articol despre muntii Bucegi si ciudateniile semnalate in zona. Iata un extras semnificativ:
“Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intamplari.
Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume. Bucegii sunt considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic.
S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.”
“In 1993, timp de doua saptamani, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de varsta. M-am gandit ca sunt emanatii de noxe de la fabrica de hartie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.”
“Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. ” Se produceau la ore fixe: la ora 20 si la 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Busteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamant un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale”, povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.”
“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio.
Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
“Traian crede ca toate anomaliile din Busteni sunt cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sunt de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamantene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde. “Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri“, conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pana la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decat lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pana acum oamenii de stiinta.”
Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim.De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi”, spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.”
Adio secrete!
In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau acolo.
Marea Galerie
Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu varful in sus. Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce.Atingand usor cu mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina totusi nici-o sursa de lumina.In mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa.
La o analiza mai atenta, peretele Marii Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei.Materialul peretelui era oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
In subsolul Irakului
In ce priveste structura similara din subsolul Irakului, ea a fost descoperita folosind indicatiile oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru structura din muntii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate nationala a primit un fax ultrasecret prin care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Romaniei apoi muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor aratand coridorul marii galerii si scutul energetic semisferic pulsand cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice erau intr-o directa dar misterioasa legatura astfel incat activarea unuia a dus la activarea si a celuilalt. Poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume.
Deconspirarea operatiunilor
Vestea proasta era ca presedintia SUA a fost instiintata si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Planul seniorului Massini se ducea de rapa. Initial au vrut sa preia controlul la nivel politic, insa politicienii nostri care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte au intrat in panica si nu puteau face fata evenimentelor. Cezar s-a decis sa dezvaluie toate aspectele, intrigile si planurile care implicau legaturile cu Massini. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflati la locul operatiunilor.
Sedinta de urgenta a CSAT
Discutiile de la Bucuresti au avut succes, in sensul ca faptele au fost aduse la cunostinta unor persoane cu mare probitate morala si care sunt profund patriotice. O sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai multi au fost cutremurati de ceea ce au aflat atunci. Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se gasea in uriasa Sala a Proiectiilor. De la Bucuresti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive, si tradau o mare tensiune. Membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu baza din muntii Bucegi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei, dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Statul roman urma sa faca intregii lumi o declaratie oficiala. Cativa membri CSAT s-au opus cu vehementa.
Declaratia oficiala a Romaniei
Cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu stia, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala.
Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare, proferand multiple amenintari cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunosteau nimic din aceasta problema, iar americanii stiau bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru sustinerea declaratiei publice.
Declaratia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din muntii Bucegi, punand la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificare. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru studii si cercetari. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvaluirile despre trecutul extrem de indepartat al omenirii si despre istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta.
“In nici-un caz!”
Americanii au reactionat cu vehementa pentru ca acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara, si poate ar fi aruncat in haos economia si societatea tarii lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panica. Dar au uitat sa recunoasca ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca rezultat direct al minciunii si manipularii realizata deliberat de-a lungul secolelor de catre francmasonerie. S-a primit si o interventie speciala a Papei care indemna la o mare cumpatare inainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din arhiva secreta papala care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti. Dupa 24 de ore de discutii s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-american in niste termeni precisi. Pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor, de prezentare a lor in mod gradat omenirii.
Sala Proiectiilor (sau arhiva Atlanta)
Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui care avea o inaltime de 30 de metri si o lungime de 100 metri. Sala Proiectiilor este delimitata de scutul energetic si are dimensiuni mai mici decat aula din munte. Avansand spre scutul energetic, portiunea de scut din fata este delimitata ca o usa si devine stravezie si apoi dispare pentru a putea intra in Sala Proiectiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influente nefaste din exterior. Odata intrat in Sala, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
In partea din spate, scutul nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata: Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate acoperita de zidul de roca. In acel masiv perete din piatra, inalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua – simetric, de o parte si de alta a acesteia si sunt luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA.
Mese gigantice pentru uriasi
Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmand curbura acestuia. Similar,
exista un alt sir de-a lungul peretelui din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.
Sunt cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele exista diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboara spre sol o multime de fire albe translucide care se aduna in cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate in afara mesei, direct pe sol.
Cablurile fine sunt extrem de flexibile si usoare iar in interiorul lor se observa mici impulsuri luminoase care aluneca pe toata lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activeaza simultan pe suprafata ei o proiectie holografica care prezinta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte si foarte mari, cu o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Pe suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita exista o fanta ingusta, lunga de cateva zeci de centimetri, paralela cu latura mare a mesei din care apar proiectiile holografice. Proiectiile ruleaza singure insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.
Combinatii genetice
Urcand pe un trepied adus special, se poate vedea ca suprafata meselor este acoperita cu o pelicula dintr-un material sticlos, intunecat. Pelicula e impartita in mai multe patrate mari delimitate prin linii drepte, care formeaza un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiectiilor este biologia astfel ca se deruleaza imagini cu plante si animale, unele complet necunoscute. Atingand unul dintre patrate, holograma infatiseaza structura corpului uman a celui care dirijeaza proiectia. Se deruleaza imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte patrate arata proiectii ale altor fiinte, de pe alte corpuri ceresti. Atingand simultan doua patrate diferite se infatiseaza o analiza stiintifica complexa prezentand ADN-ul fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicatii in ciudata scriere iar in final apare forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.
image0041

Giganti adevarati
Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte inalti, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca “povestile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la “culmea” unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi.
O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: “Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu”.
Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani.
Ultima fotografie infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak. Lucrurile incep sa se lege …
           SURSA  X3MZONE.WORDPRESS.COM