Tunelurile misterioase de sub Bucuresti

 

Legendele vorbesc că Bucureştii – singura capitală din lume cu nume la plural – ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri, din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care face legătura dintre Giuleşti şi Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mănăstirea Plumbuita, aşa-numitele “Porţi ale Timpului”. Deoarece “porţile” sunt folosite de vrăjitoare drept sedii în care, în anumite nopţi numai de ele ştiute, îşi încarcă “bateriile energetice” pentru practicarea magiei negre sau albe, sunt ţinute în mare secret. Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.

Remedii pentru “locurile necurate”
Cu mici excepţii, “Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc “zone de iritare”. Pomenite în trecut ca “zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer. Cuznoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor de copaci masive, apar noi zone geopatogene.
Acumulări de informaţii din lumile paralele?
Ruşii A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor – găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie ce depăşeşte puterea unei electrocentrale nucleare, în adâncurile pământului. În aceste zone anormale se încadrează şi “Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul. În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în “Porţile Timpului”, să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a “canalelor cosmice”, idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în “Geometrodinamica”. Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul “canalelor” nu numai în trecut ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimeniuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni. Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii, a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc într-un anume timp, iar chiar timpul este prea puţin studiat.
Spiritul Vrăjitoarei Mia, în galeria de pe Aleea Bagdad
Subsemnatul a locuit timp de trei decenii în fostul cochet cartier Uranus, unde înfloreau rodiile, fiind coleg, la sfârşitul anilor ’50, la Liceul “Gh. Lazăr”, cu actorul Moţu Pittiş, din păcate dispărut dintre noi, care locuia în apropiere, cu părinţii, într-o vilă impunătoare de pe Aleea Bagdad. Moţu a incitat un mic grup de adolescenţi din respectivul cartier că, în spatele vilei unde locuia, descoperise o intrare într-o galerie. Teribilişti cum eram şi crezând că vom găsi arme, ne-am înarmat cu nişte făclii confecţionate artizanal şi, astfel dotaţi, am străbătut circa opt metri în galeria respectivă când, la vederea unei rămăşiţe de schelet, torţele s-au stins concomitent, dar nici mai departe nu se putea înainta, deoarece tunelul era zidit. Toţi cei prezenţi am hotărât să păstrăm tăcerea asupra aventurii noastre, dar după câţiva ani am aflat că cei de la fabrica de şampanie “Zarea”, în galeria ce comunica la poalele străzii Cazărmi amenajaseră un depozit de băuturi, zidit din motive de siguranţă , iar probabil curentul de aer dintr-o gură de aerisire ne-a stins făcliile. În anii postdecembrişti, am citit că, pe Uranus, la nr. 41, locuise Mia, regina magiei negre interbelice, care-şi încărca bateriile energetice vizavi, în galeriile de sub terenul viran al Arsenalului, care comunicau cu cele din Aleea Bagdad şi strada Cazărmii. E posibil ca sufletul ei să se fi întors şi să ne fi stins torţele. Acest lucru mi-a fost întărit de opinia cunoscutei bio-energo-terapeute dr. Lavinia Pintea-Tatomir, că evenimentele tragice se reproduc în timp în “locurile blestemate”, datorită capacităţii de memorare a Zeiţei Mame-Pământul, a întâmplărilor intense sau violente. Să nu uităm că pe Uranus funcţiona în acei ani sinistra închisoare a deţinuţilor politici, iar în 1799, pe scările de marmură ale Curţii Noi, din Dealul Spirii, a fost târât corpul domnitorului Constantin Hangherli, asasinat de turci în iatac.
Amor cu o femeie moartă, pe Strada Mântuleasa
Criticii literari au denumit nuvela lui Mircea Eliade “Pe Strada Mântuleasa” drept fantastică, autorul ducând în mormânt secretul dacă, în adolescenţă, ar fi intrat într-o altă lume din galeria găsită în pivniţa casei sale, de pe “bătrâna” stradă. Cert este că, şi astăzi, zona dintre Calea Moşilor şi Calea Călăraşi prezintă caracteristicile unei “porţi temporale”. Cea mai impresionantă relatare în acest sens este cea a unui colonel de aviaţie care a povestit, în 1999, că, în timpul studenţiei, după un chef straşnic, a întâlnit o tânără foarte frumoasă. Şi-a mai amintit doar că tânăra l-a invitat la ea acasă, undeva în zona Mântuleasa, unde au făcut amor într-o cameră tapiţată în mătase roşie. A doua seară, dorind să o vadă pe fată, amorezul a constatat că, pe locul casei, se întindea un teren viran. Întrebând un bătrân din zonă, a aflat cu stupoare că imobilul cu pricina, dărâmat prin anii 20, aparţinuse unui mare bogătaş, iar “curtezana” era soţia acestuia…

Ploaie de pietre şi incendii spontane, pe Şoseaua Sălaj
Una dintre cele nouă zone în care se află “Porţile Timpului” şi unul dintre focarele geopatogene cele mai puternice din Bucureşti, este Antiaeriană-Sălaj. Pe Şoseaua Sălaj, la numărul 244, locuiau, în toamna lui 1968, cei cinci membri ai familiei Chivu, cu unul dintre ei, Ion, fiind coleg de serviciu în anii ’70-’80. Acesta mi-a relatat că, în imobilul respectiv, pe parcursul a şapte săptămâni, au avut loc fenomene stranii, iar Miliţia şi Procuratura nu au putut lămuri cauzele agresiunii, o oarecare lumină aducând-o în 1970 specialiştii de la Cercul de Psihologie Medicală. Aceştia au încadrat fenomenele în cele de tip Poltergeist, care au început cu căderi de pietre din cuarţ, ce păreau rotunjite şi şlefuite, pietre ce nu se găseau în cartierul Ferentari. Căderile au avut loc în perioada 28 septembrie – 9 octombrie, până la orele 23, când locatarii de la numărul 244 se culcau, spărgând geamuri interioare şi exterioare, un tablou şi alte obiecte. Apoi au apărut incendiile instantanee, care aprindeau hârtii, obiecte de mobilier şi lemne de foc, oprindu-se brusc după câteva minute. În faza a treia au fost observate diverse corpuri străine în oala de mâncare şi în farfuria adâncă. În sfârşit, au apărut fenomenele halucinatorii, materializate prin apariţia unor forme umane ce aduceau cu o bătrână din vecinătate. Lanţul de fenomene paranormale s-a întrerupt după ce o femeie din imobil, Maria Potop, a îngenunchiat în faţa icoanei, blestemând pe cel care le făcea rău. Caliopi Maria, fiica ei, epileptică şi instabilă psihic, se afla în apropiere, aceasta fiind considerată de psihologi ca agentul Poltergeist. Este posibil ca, prin vibraţii mintale negative, transmise datorită frustrărilor de către bolnava Caliopi Maria cu o vieză mai mare decât a luminii, să se fi produs ploile de pietre şi aprinderile spontane. Creierul uman, în general, şi cel al bolnavilor psihici, în special, este încă o mare necunoscută, dar astăzi este clar că în organul respectiv există cel puţin două “lumi” paralele, distincte şi egale ca importanţă, adică aşa cum se întâmplă, probabil, şi în Univers. Poate că sub efectul benefic al rugăciunii fierbinţi, bolnava M. Caliopi să fi suferit o stopare a periculoasei gândiri deprimante. Pe de altă parte, Şoseaua Sălaj fiind situată într-o zonă geopatogenă de maximă “iritare”, e posibil ca, sub efectul energiei telurice, un puternic flux de otoni venit din adâncuri printr-o “poartă temporală”, să se fi ciocnit cu ceea ce ştiinţa numeşte una de formă (câmpul morfic), adică vribraţia specifică a fiecxărui obiect, creându-se instantaneu o temperatură de ardere uriaşă. Dar aceasta este o explicaţie numai pentru aprinderea spontană a unor obiecte. Mult mai plauzibil este că, în urma rugăciunii menţionate, Dumnezeu putea ordona îndreptarea câmpului radiant al Centurii Fotonice ce înconjoară Terra, câmp ce a ridicat nivelul conştiinţei autoarei “relelor” ce au bulversat locuitorii unui cartier al Capitalei şi nu numai.
independent.ro
Sub Bucuresti sunt multe primejdii. Pe internet circula un inventar al acestor primejdii.
Blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor care traim in Bucuresti. Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub capitala Romaniei, desi construite acum 2300 de ani dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul sau unele zone ale acestuia, s-ar putea surpa intrucat a ajuns sa semene cu un urias svaiter.
“Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este de parere geologul Mocanu. “Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzand existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii disidenti”.
estiri.ro
SURSA-www.miscareazeitgeist.ro

MONSTRII MISTERIOSI AI ZILELOR NOASTRE!

Foto (1)

Misteriosul domeniu al criptozoologiei este populat cu tot felul de creaturi, de la unele mici si inofensive, pana la monstri fiorosi. Cu toate acestea, atentia oamenilor s-a indreptat exclusiv asupra acestora din urma, deoarece erau capabili, si sunt inca, intr-un secol XXI stiintific si tehnic, sa ne produca fiori pe sira spinarii.

In acest articol

• Criptozoologia – granita dintre stiinta si fictiune
• Bestia din Gevaudan
• Chupacabra
• Big Foot
• Monstrul din Montauk

Criptozoologia – granita dintre stiinta si fictiune 

Multe dintre misterele trecutului au fost dezvaluite abia la inceputurile secolului XXI, cu ajutorul noilor tehnologii si instrumente, care numai in urma cu un secol, pareau sa apartina domeniului science-fiction-ului.
Monstrul din Loch Ness a fost recunoscut oficial ca fiind mort, iar cei care mai cred in existenta Chupacabrei sau a lui Big Foot reprezinta deja o minoritate, cu atat mai mult cu cat ultimul “Big Foot” aparut s-a dovedit a fi o farsa ieftina. Atat oameni din lumea intreaga, cat si cercetatori au manifestat un interes crescut pentru aceste animale misterioase. O fotografie sau un filmulet al unei creaturi necunoscute va face fara gres inconjurul lumii si va crea o serie de discutii si de controverse pe seama ei.

Pe langa “vedetele” criptozoologiei, cum ar fi primate uriase sau monstri din lacuri, mai sunt si soparle de mare, caracatite uriase, sarpele pasare si chiar dinozauri.
Pentru multi oameni, insa, aceste animale necunoscute nu sunt decat niste basme moderne. Cu toate acestea, exista un motiv pentru care stiinta le-a incadrat intr-un domeniu. Multe dintre descoperirile mai mult sau mai putin recente au fost facute datorita acestor povesti, care pana de curand, nu faceau parte decat din folclorul local.
In randul misterelor rezolvate se afla descoperirea gorilelor in 1847, a ursilor panda giganti in 1869, a girafei cu gat scurt, numita okapi, in 1901, a dragonului Komodo in 1912 sau a maimutei bonobo in 1929.
Alte specii au fost redescoperite sute de ani mai tarziu, cum este cazul pestelui Latimeria sau Coelacanthus Latimeria, despre care se credea ca a disparut in perioada cretacica, fiind regasit in anul 1938.
Noi intrari in cataloagele zoologice sunt anuntate aproape saptamanal in reviste de specialitate, dar deoarece acestea sunt in majoritate bacterii si insecte, si mai putin animale sangeroase sau monstri din adancuri, nu reusesc sa atraga sufiecient de mult atentia publicului larg.

Pe masura ce stiinta a dezvaluit adevarata natura a unor asa-numiti monstri, imaginatia populara a dat nastere unor alte creaturi in care se creada sau de care sa se teama.
In timp, locul Bestiei din Gevaudan a fost luat de monstrul din Loch Ness, care a fost devansat ca popularitate de Big Foot, mai ales de cand acesta din urma si-a reevaluat tehnicile de marketing si si-a reconsiderat strategia de branding, desigur, cu un mic ajutor… uman. Criptozoologia, stiinta care luase in grija sa aceste aparitii misterioase, incepea sa-si piarda din fani, insa secolul XXI vine cu proprii sai monstri.
Va propun o trecere in revista a unor monstri din vechime, a altora cu care practic am crescut, si a celor cu care abia facem cunostinta.

Bestia din Gevaudan 

Monstrul, ramas in istorie sub numele de Bestia din Gevaudan, este un animal antropofag, care se afla la originea unei seri de atacuri asupra oamenilor, ce s-au intins pe o perioada destul de lunga, din 30 iunie 1764 pana in 19 iunie 1767. Aceste atacuri, dintre care aproximativ 124 au fost mortale, au avut loc in nordul provinciei Gevaudan din Franta, zona cunoscuta azi sub denumirea de Lozere. Prima victima, o femeie, declara in stare de soc ca un animal necunoscut, asemanator cu un lup, dar de dimensiuni mult mai mari, o atacase in timp ce isi pastea vitele in apropiere. Femeia scapase cu viata ca prin minune, datorita unui taur care reusise sa puna pe fuga infricosatoarea creatura. Din declaratiile ei, fiara care o atacase parea un fel de monstru cu un cap urias, urechi ca niste coarne, o coada de leu si gheare imense cam cat trei palme de om. Animalul scotea sunete ingrozitoare si se deplasa in salturi de cativa metri, fapt confirmat de urmele lasate la locul luptei.

Chiar daca la inceput, au existat printre sateni si sceptici care nu au vrut sa creada povestea acesteia, mai tarziu, valul de victime care avea sa vina, in mod special femei si copii, nu au mai lasat loc de indoiala. Devenise clar ca o bestie bantuia padurile din apropiere. Panica a cuprins in scurt timp toata zona, si ulterior, toata Franta.
Se parea ca este vorba nu de un singur animal, ci de mai multe, cu atat mai mult cu cat crimele inexplicabile aveau loc in acelasi timp, in locuri aflate la distante apreciabile unul de celalalt. Armele pareau sa nu aiba efect asupra monstrului, dupa spusele unor vanatori care trasesera asupra sa de la numai cativa pasi.
Frica fata de aceasta creatura sangeroasa crestea pe masura ce crestea si numarul victimelor, care ajungea chiar si pana la trei pe zi. Uciderea a doi copii l-a facut pe regele Ludovic al XV-lea sa nu mai poata intoarce capul de la aceasta problema grava cu care se confrunta tara. Acesta a organizat o expeditie de capturare a monstrului, punandu-i in fruntea ei pe cei mai buni vanatori. Desi un lup urias a fost capturat, impaiat si adus la curtea regala, atacurile s-au reluat dupa o scurta perioada.

Doi ani mai tarziu, la 19 iunie 1767, totul avea sa ia sfarsit la fel de misterios precum incepuse. Un vanator local, Jean Chastel, ucidea fiara intr-un mod care va da nastere la multe speculatii. In timpul unei noi partide de vanatoare, martorii oculari relateaza cum Chastel, abordand un calm neobisnuit intr-o astfel de situatie, s-a asezat la umbra unui copac, unde a inceput sa citeasca Biblia. Aproape imediat, fiara a aparut la numai cativa pasi de acesta fara a schita insa vreun semn de amenintare. Chastel si-ar fi terminat rugaciunea si abia apoi ar fi ridicat arma in care se aflau cateva gloante de argint pregatite anume pentru aceasta ocazie. Dupa doua focuri, totul parea sa se fi terminat.
La numai o saptamana de la vanarea primului animal, un alt lup urias, de data aceasta o femela, era ucisa de catre Jean Terisse, un vanator local. Se pare ca aceasta era perechea monstrului. Odata cu moartea celor doua fiare, niciun alt atac nu a mai fost semnalat.

Chupacabra 

Termenul de “chupacabra” (chupar = a suge, cabra =capra) este unul de referinta in domeniul criptozoologiei si se refera la o fiinta misterioasa care ataca animalele, sugandu-le sangele.
Desi prezenta ei a fost semnalata de multe ori, o dovada concludenta a existentei acesteia nu a putut fi obtinuta niciodata. Originea legendei se afla in Puerto Rico, unde a fost vazut pentru prima data, insa intr-un timp foarte scurt, Chupacabra a devenit faimoasa in toata America de Sud, Mexic, si chiar in unele zone din sudul Statelor Unite. Legenda a luat nastere in 1992, in momentul in care ziarele din Puerto Rico au inceput sa publice articole despre imprejurarile misterioase in care mor din ce in ce mai multe animale. Pana atunci, mai fusesera raportate cazuri asemanatoare, iar misteriosul faptas fusese botezat initial “Vampirul din Moca”, deoarece acolo au fost semnalate primele vampirizari.

Descrierea populara a acestei entitati pomeneste despre o creatura mica, de maxim un metru inaltime, cu o piele zgrunturoasa, ochi mari si capul oval. Portretul este relativ vag si corespunde cu cel a unei fiinte din mitologia contemporana sud-americana, cunoscuta sub numele de “gris”. In alte descrieri, chupacabra are o figura canina si picioarele din spate mai lungi, asemanatoare cu cele ale cangurului. Structura corporala are trasaturi humanoide, cu diferenta ca prezinta o coama mare de spini dorsali. In cavitatea bucala are un soi de filament, cu ajutorul caruia suge sangele victimelor sale si, cateodata, organele interne.

Animalele moarte, despre care s-a presupus ca au fost atacate de Chupacabra, nu aveau sange in corp, iar singura rana era asemanatoare mai degraba cu o intepatura, spre deosebire de majoritatea pradatoarelor, care in mod normal, sfasie cadavrul. Desi animalele sunt inzestrate cu un simt ascutit al pericolului, nici unul nu parea sa fi simtit ca era vanat si nici nu prezentau semne de opunere sau de lupta. Cei care le pazeau au declarat ulterior ca nu au auzit nici un fel de zgomote, iar acestea nu au fost sesizate nici macar de cainii care pazeau turmele. Unii martori indirecti au povestit ulterior despre reactia stranie a cainilor de paza, care pareau cuprinsi de o frica care ii paraliza. Mai mult decat atat, atacatorul nu scotea sunetele obisnuite ale unui animal de prada care porneste la vantoare si se pare ca putea sari pe distante foarte mari.

Nici un studiu stiintific nu a putut dovedi lipsa totala de sange din corpul animalelor atacate. Parul care a putut fi recoltat de cateva ori din locul presupuselor atacuri, s-a dovedit, in urma analizei ADN ca provenea de la caini. Mai mult decat atat, in Puerto Rico, trei cercetatori au oferit o recompensa de 15 000 de dolari pentru orice dovada fizica culeasa de la locul atacului, care ar dovedi, in urma analizei ADN, ca este vorba despre o creatura necunoscuta inca stiintei. Niciodata nu s-a adus dovada dorita si nici recompensa nu a fost solicitata.

Big Foot 

Big Foot, cunsocut si sub numele canadian de Sasquatch, este o forma hibrida intre om si maimuta, despre care se crede ca populeaza padurile din nordul Americii. Acesta este deseori descris ca avand o inaltime de pana la 2.74 metri, si ar fi asemanator unui hominid biped, complet acoperit de par. Descrieri ale unor aparitii asemanatoare au aparut si in alte colturi ale lumii, sub nume diferite, cum ar fi Yeti in Tibet si Nepal, Yeren sau Yowie in Australia si China, in timp ce legendele amerindienilor il amintesc drept Chiye-Tanka.
In domeniul destul de incapator si de primitor al criptozoologiei, Big Foot ocupa, cu siguranta, un loc de cinste, cu atat mai mult cu cat dovezile in privinta existentei sale au provocat extrem de multe dezbateri.

In decursul acestei luni, doua stiri de senzatie aveau sa faca inconjurul lumii: prima anunta descoperirea cadavrului lui Big Foot in localitatea Palo Alto din California, iar cea de-a doua, care i-a urmat la foarte putin timp, era o dezmintire a primei. Descoperirea misteriosului cadavru apartine unor tineri americani, Matthew Whitton si Rick Dyer, proprietarii unui magazin de suveniruri Bigfoot. Tocmai aceasta asociere i-a facut reticenti pe oamenii de stiinta in fata mult trambitatei descoperiri. De asemenea, nici fotografiile care ilustrau mai degraba o gorila, nu prezentau foarte multa incredere.
Primele mostre ADN prelevate au aratat ca ramasitele nu apartin unei primate necunoscute, fiind in proportie de 96% ADN uman si 4% ADN de opossum, marsupial originar din America de Nord. Intr-un final, totul s-a dovedit o farsa ieftina. Misteriosul cadavru nu era decat un costum de Halloween, in timp ce mostrele trimise de cei doi nu aveau nicio legatura cu vreo creatura necunoscuta.

Monstrul din Montauk 

Denumirea se refera la o creatura neidentificata, al carei cadavru a fost gasit pe o plaja din apropierea localitatii Montauk, New York, in luna iulie a acestui an. Identitatea creaturii si zvonurile care s-au creat in jurul acesteia, au devenit subiectul unor controverse si speculatii, ramase nerezolvate pana in prezent. Misterul a fost adancit si mai mult dupa disparitia cadavrului animalului necunoscut. In lipsa unor dovezi fizice si a unor studii asupra cadavrului, tot ceea ce se poate spune in prezent despre monstrul din Montauk reprezinta doar pure speculatii. Dupa gasirea cadavrului, multi oameni de stiinta au refuzat sa creada ca exemplarul ar trebui incadrat la criptozoologie. Unii sunt de parere ca este vorba despre un raton, o broasca testoasa, un pit bull mutilat fizic sau pur si simplu un experiment genetic esuat.
 SURSA-DESCOPERA.RO

Sexul si paranormalul

Publicat de Catalin Stanculescu la data: 11 - Ianuarie - 2010, categoria: Misterele lumii

S-au scris carti. S-au scris articole. S-a comentat in media mai mult sau mai putin familiarizata cu subiectul. Relevant sau nu, ce-i drept, subiectul e fascinant. Atat pentru publicul larg cat si pentru “cunoscatori” sau poate “consumatori”.

Pentru a intelege pe deplin si a sintetiza cat mai mult posibil volumul imens de informatii si inregistrari ar trebui sa facem o distinctie clara intre termeni.

Termeni si concepte

Fenemonele parapsihologice, in speta intalnirile intre fiinte umane si alte sfere, sunt definite dupa cum urmeaza:

Parapsihologia reprezinta un studiu efectuat asupra unor evenimente asociate cu experienta umana. Desi aceasta definitie are o sfera de cuprindere foarte larga, ea isi pastreaza rigurozitatea caci intr-adevar, parapsihologia este menita sa reconsidere intreaga experienta umana, oferind o noua viziune asupra vietii.

O premisa aparent de bun simt, ce a dominat multa vreme mentalitatea comuna, este faptul ca lumea obiectiva si cea subiectiva sunt complet distincte, neexistand bucle sau interconexiuni intre ele. Lumea subiectiva este aici, in cap iar cea obiectiva este acolo, in exterior, in lume.

Exista 3 categorii de fenomene incluse in aceasta sfera:
-ESP – perceptii extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizarii aspectului receptiv, lunar, Yin al fiintei; din aceasta categorie fac parte: intuitia, premonitia, clarviziunea, clarauditia s.a. Din categoria de oameni care au asemenea capacitati fac parte mediumii, si in general persoanele foarte sensibile.
-PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care constiinta poate actiona fizic asupra materiei. Aceste fenomene se realizeaza in urma dinamizarii aspectului emisiv, solar, Yang al fiintei. Din aceasta categorie fac parte: levitatia, telekinezia, psihofotografia, materializarile, inedia. Oamenii care au asemenea capacitati sunt persoane cu o vointa foarte puternica.
-Fenomene sugestive privind supravietuirea dupa moartea corpului fizic, incluzand experientele din preajma mortii (NDE – “near death experiences”), aparitiile unor spirite si reincarnarea.

Pana avem de-a face cu aceste “intalniri” nocturne. Scepticii le-au pus pe seama perceptiilor extrasenzoriale acute, iar optimistii le-au vazut ca pe niste “treceri”, experiente la limita dintre somn si realitate, dintre vis si reverie, limita subconstientului. Indiferent cum am privi problema trebuie sa intelegem mai intai originea acestor fenomene iar apoi sa trecem la analizarea atenta a diverselor cazuri amanuntit diagnosticate.

Religia

In privinta originii, este foarte evident ca religia a avut un rol covarstitor in crearea lor. Nu atat religia, cat miturile, legendele si povestile populare.

Inca din vremea vechiului Ierihon avem semnalate astfel de intalniri. Se pare ca intreaga fabulatie se afla in spatele panzei de paianjen tesute de rabini in acele vremuri. Luand spre analiza Kabbalah ebraica, Torah, Talmudul, Zoharul si nu numai vom observa ca toate aceste relatari isi au originea in mitul lui Lilith, prima femeie si deasemenea, prima sotie a lui Adam.

Izgonita de sotul ei, din motive “adamice” desigur, Lilith devine printr-o neferiita intorsura a sortii, sau prin prisma rabinilor mama demonilor succubus si incubus. Cu timpul, povestirile despre ea devin din ce in ce mai sacabroase, perverse si nefondate.

Sa ne intrebam care a fost motivul decaderii. Ce a simbolizat Lilith si izgonirea ei. Ca si urmatoarea ei surata, care cedeaza sarpelui si ispitei, Lilith ar fi trebuit sa aiba o vina. Care a fost aceea si oare invatatorii acelor timpuri au expus-o asa cum trebuia? Oare urmasii au transmis-o si noi am receptionat-o asa cum trebuie? Am inteles intr-totul sau ceva s-a pierdut pe drum?

Sa reluam putin povestea.

Adam si Lilith

In prima varianta a Bibliei foarte importanta era semnificatia cuvintelor. Pentru ca traducerea a  luat din sensul cuvintelor. Adam si Lilith – Adam si Eva.

Numele de Adam asa cum apare in Geneza – Domnul Dumnezeu a plamadit pe om/Adam din tarana pamantului si a suflat in narile lui suflare de viata si s-a facut omul/Adam fiinta vie“ – provine, de la tarana”, “pamant” Dumnezeu l-a plamadit pe Adam din “adama” deci, “cel pamantesc”. Numele de “adam” este folosit in Biblie pentru om in general si ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindca este mama tuturor celor vii“. Numele de Eva, inseamna “cea vie”, provenind din radacina (“a fi viu”).

Lilith – Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam si pe Lilith din tarana (“Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut” – Genesa 1:27)

Exista si alte relatari conform carora Adam si Lilith au fost conceputi ca frati gemeni, cea din urma cerand sa ii fie recunoscute drepturile a fost izgonita. La musulmani, ea devine sotia Satanei. Tot in Cabala ea se imperecheaza cu demonii avand copii cu acestia.

De aici deriva intreaga malformatie a adevarului pe care l-au scris parintii patriarhi.

Antichitatea

Destul de ciudat, dar in Antichitate a fii rapit de zeii Olimpului, a procrea cu monstrii Eladei, a fii purtat pe nori era o practica nicidecum obscura. Exista zeci de astfel de relatari in mitologie si mitografie. De la buddhisti la greci pana la precolumbieni. Ce-i drept, grecii au dus la apoteoza impreunarea cu fiintele ceresti. La fel si evreii, babilonienii si alte neamuri din Semiluna fertila care aveau legende despre impreunarea cu ingerii Domnului sau cu Uriasii acelor vremuri antediluviene. Chiar in relatarile prebiblice Eva il insala pe Adam cu Sarpele.

Evul mediu

Tot din cauza Bisericii din ce in ce mai des in Evul Mediu s-a crezut ca aceste “intalniri” iau forma posesiunilor demonice. Inchizitia a devenit celebra din cauza cazurilor judecate pe aceste baze putin probate si bineinteles probabile. Acuzate de vrajitorie sau ca s-ar fi culcat cu insusi Diavolul sau cu genii de-ale acestuia, femeile erau arse pe rug. Aici putem ajunge desigur si la conceptia maniacala a Evului Mediu despre erotism si sexualitate.

Conceptii sau mai bine zis prejudecati, tare morale bine inradacinate, traditie si fanatism religios. In aceste cazuri, orice copil conceput cu o astfel de entitate malefica ar fi avut puteri speciale (de aici legenda lui Merlin, nasterea Antichristului). Deasemenea, femeile posedate pe demon erau “insemnate” cu sigiliul acestuia, cel mai des un sarpe stilizat. Lipsa educatiei, a tratamentului medical de specialitate (in cazul nevrozelor, epilepsiilor, bolilior psihice), fanatismul clerului au condus la episoade sangeroase precum cel din Harlem si arderea vrajitoarelor pe rug.

Explicatii medicale – Sleepparalysis

Psihologii refuza sa creada in existenta unor forte nevazute si cu puteri supranaturale. Ei spun ca totul este absolut normal si ca trairile respective sunt declansate de o stare speciala a organismului, numita sleepparalysis.

Fenomenul de “sleepparalysis” este foarte intalnit, in special la fete si femei tinere. Acestea primesc vizita unei entitati malefice, denumita incubus sau popular, zburator, care se poate finaliza cu un contact sexual violent si dureros. Cauzele agresiunii pot fi mai multe: fie e vorba de o legatura psihica intre agresat si agresor fie intrarea victimei intr-o stare de rezonanta cu entitatea agresiva, pe fondul unui psihism necorespunzator frustrari sexuale, stari de furie, de deznadejde s.a.m. d – fie e vorba, pur si simplu, de o incarcatura malefica a locului unde se produce agresiunea. Starea se produce de regula in timpul somnului, atunci cand legaturile nervoase catre membre se taie, pentru a impiedica starea de somnambulism. Starea de paralizie se instaureaza fie putin mai devreme, cand omul este intre starea de trezie si somn, numita si stare hypnagogica fie putin mai tirziu, la trezire, in starea numita hypnopompica. E ceea ce s-ar spune o nesincronizare a doua functiuni de baza ale organismului. Oare cati nu-si amintesc de cosmaruri si de senzatiile traite in timpul acestora cand nimeni nu poate fugi sau fuge foarte greu?! Cauza e aceeasi: sunteti in somn si nu aveti conexiune cu sistemul nervos care guverneaza mainile si picioarele. Partea din creier care este vinovata de sleep paralysis o afecteaza si pe cea vecina cu ea, oferind omului senzatia ca langa el mai este cineva, ca nu este singur, ca se sufoca si ca aude respiratia unei alte persoane.

In cele din urma ramane la termenul pura fictiune? Au aceste relatari si enigme disputate vreo baza reala? Sunt ascunse doar in subconstientul nostru primitiv? Sunt ele oare asemanatoare acelor arhetipuri tipice lui Jung? Sunt insasi parte a sufletului si temerilor noastre? Asta vom continua sa ne intrebam…

Autor: Dell, www.descopera.org

SURSA-DESCOPERA.ORG

MISTERELE CASEI POPORULUI

MISTERELE BUCUREŞTIULUI Ana şi Ştefan, legendele care bântuie Casa Poporului (VIDEO)

Arhitecta Anca Petrescu nu neagă că anumite soluţii arhitectonice aplicate la Casa Poporului îi aparţin lui Ceauşescu

 

Mituri dintre cele mai bizare s-au născut o dată cu edificiul colosal ridicat în Epoca de Aur. Memorabile sunt legendele despre Ana şi Ştefan, doi tineri care au murit în timp ce munceau la construcţie.

Despre Casa Poporului se spune că a îngropat nu doar monumente, ci şi destine.
Una dintre cele mai emoţionante dezvăluiri îi aparţine unei femei din Iaşi, care spune că fiul ei, Ştefan, ar fi fost zidit într-un cofraj de beton. De-o moarte cruntă a avut parte şi o tânără zidăriţă, Ana.

Însăşi Anca Petrescu, arhitecta-şefă a Casei Poporului, îşi aminteşte de accidentul în care tânăra şi-a pierdut viaţa.

„S-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit de la o înălţime de 16 metri. În total au fost 10-15 accidente mortale, iar de fiecare dată când se întâmpla o tragedie, directorul coordonator era destituit. Am auzit şi eu despre legendele morţilor zidiţi în pereţi, ba chiar la un moment-dat se spunea că Piaţa Constituţiei este pavată cu cadavre ascunse. Aberant! După fiecare accident mortal se făcea o investigaţie militară şi cădeau capete de la nivel înalt pentru asta. Până la urmă era un şantier de stat, imens, era aproape de neevitat să nu se întâmple ceva”, a explicat arhitecta pentru adevarul.ro.
Sfârşitul tragic al lui Fănică

Nu la fel de convinsă este mama lui Ştefan, o bătrână simplă care crede şi acum, după 21 de ani de la dispariţia fiului său, venit să-şi facă un viitor la Bucureşti, că acesta a avut o moarte cumplită pe acel şantier.

Femeia povestea, în urmă cu câţiva ani, pentru un cotidian central, că i-a auzit cu urechile ei pe colegii lui «Fănică», într-un compartiment de tren, cum se mirau de sfârşitul tragic al acestuia: fusese îngropat în cofrajul de beton!

Din discuţia lor, mama tânărului a mai înţeles că îi ieşise o mână afară, dar un muncitor i-a rupt-o cu lopata şi a scuns-o sub un morman de moloz.
Casa Poporului este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume
Aruncaţi în puţ

Această teorie o susţine şi Mitică A., soldat la acea vreme, cel care a luat parte la lucrările pentru ridicarea măreţului edificiu.
„Grupele de muncitori erau schimbate precum şosetele. Eu nu am stat decât vreo două săptămâni acolo, că să-mi ajungă la urechi avertismentul că nu trebuie să vorbesc prea multe despre ce văd, ca să-mi fie bine. Cei care lăsau impresia că-s mai «curioşi» li se făcea vânt într-un puţ şi se arunca alcool peste ei că să se creadă că au murit din cauza băuturii. Mulţi şi-au găsit sfârşitul astfel, aşa am auzit”, spune bărbatul.  
 
S-au sinucis după ce le-a fost demolată casa
 
Statisticile oficiale spun că 20.000 de muncitori şi 700 de arhitecţi, coordonaţi de Anca Petrescu, au pus umărul la ridicarea edificiului, după ce Ceauşescu a decis să distrugă, pur şi simplu, o a şasea parte din Bucureşti.

Demolările caselor din zonele Uranus, Calea Rahovei, Izvor şi Mihai Vodă au fost făcute pentru această clădire în care urmau să fie centralizate toate ministerele regimului brutal.

„Mii de oameni au trăit o dramă atunci când s-au văzut fără case, deşi statul le-a oferit ca alternativă locuinţe, acestea erau insalubre, date în bătaie de joc. Mulţi nu s-au împăcat cu ideea că au rămas fără căsuţele lor vechi şi au făcut infarct de supărare. Alţii s-au sinucis”, a povestit pentru adevarul.ro istoricul Dan Falcan, şeful departamentului de Istorie de la Muzeul de Istorie a Bucureştiului.

A dărâmat un spital după ce pisicile i-au umilit câinii

Spitalul Brâncovenesc a fost una dintre cele mai importante „victime” ale lui Ceauşescu, care îşi dorea cu ardoare proiectul Casei Poporului. În momentul demolării, aici lucrau cei mai buni medici din Bucureşti.

În jurul acestei decizii, de a fi demolat, circulă de fapt o legendă care spune că preşedintele ar fi ordonat distrugerea instituţiei sanitare din cauza unui moment penibil pe care l-a trăit în curtea spitalului. Se spune că Ceauşescu umbla cu doi dulăi, Corbu şi Şarona, iar în timpul unei vizite la celebrul spital din Piaţa Unirii, aceştia au rupt-o la goană după nişte pisici.

Toată lumea a izbucnit în râs, însă preşedintele s-a simţit umilit de întreaga povestea şi a anunţat demolarea spitalului. Mai mult decât atât, Ceauşescu s-ar fi răzbunat chiar şi pe bietele feline. „Se mai spune că atunci când în cadrul sistematizării Pieţei Unirii a fost turnat planşeul de beton peste Dâmboviţa, dedesubt au fost îngropate de vii sute de pisici”, mărturiseşte istoricul Falcan.
 
Legături secrete cu metroul
 
Deşi lucurarile la construcţia Casei Poporului au fost inaugurate pe 25 iunie 1984 în prezenţa Ceauşeştilor, marele edificiu nu a fost terminat în totalitate nici până astăzi. Potrivit arhitectei Anca Petrescu, instalaţiile de la subsol au rămas neterminate. Un subsol adânc de 9 metri, despre care Petrescu spune ca este singurul spaţiu subteran accesibil publicului larg, făcând referire la adăpostul antierian care se găseşte la o adâncime şi mai mare, loc păzit de armată.

Cât despre zvonul că Ceauşescu şi-ar fi construit o linie secretă de metrou, Petrescu îşi aminteşte că la începutul lucrărilor a sesizat nişte „legături” subterane gata executate, însă tot armata a avut grijă să le ferească de ochii lor, acoperindu-le.

 SURSA-ADEVARUL.RO

CINA CEA DE TAINA-MISTERELE LUI DA VINCI

Cina cea de taină – Leonardo da Vinci – originalitate şi mistere

 

"Cina cea de Taină" este pictura de cele mai mari dimensiuni a lui Leonardo şi unica sa frescă care încă se mai păstrează. Ea acoperă şi în prezent peretele sălii de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano. A fost realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, pentru care pictorul lucrase timp de aproape 18 ani (1482-1499), şi este una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor.

A început să lucreze la ea în 1494 şi a terminat-o în 1497. Perioada destul de lungă s-a datorat obiceiului pictorului de a începe mai multe proiecte, din care prea puţine erau terminate. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare s-au păstrat şi se găsesc în biblioteca "Albertina" din Viena, la "Accademia" din Veneţia şi în "Royal Library" din castelul Windsor.

 

Tehnica folosită 

Opera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos. Leonardo, mereu cu un pas înaintea celorlalţi inventatori, a încercat să folosească materiale noi pentru "Cina cea de Taină". În loc să utilizeze tempera cu ou pe tencuială udă (metoda preferată de pictura fresco, care se dovedise eficientă pentru câteva secole) Leonardo a ales tencuială uscată. Experimentul a dus la o paleta de culori mult mai variată, ceea ce era şi scopul lui Leonardo. Ceea ce nu luase însă artistul în considerare era durabilitatea în timp, care era mult mai scăzută. Tencuiala a început să se umfle şi să se cojească de pe perete foarte repede, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona. În decursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. Ultima restaurare, începută în 1980 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură şi readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate şi prospeţime neaşteptate. Restaurarea a redat măreţia compoziţiei, dezvăluind totodată că pictura mai păstrează foarte puţin din vopseaua originală.

 

Semnificaţia lucrării

Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor "Unul dintre voi mă va trăda!". Artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Iisus le spune apostolilor la masa de Paşte: „Unul dintre voi mă va vinde“. Apostolilor le scapă înţelesul tainic al vorbelor şi se arată foarte tulburaţi, dar Hristos e conştient de menirea lui şi stă singur ca o statuie a seninătăţii. Doar o altă persoană mai ştie taina şi aceea este Iuda, care face parte şi este totodată înlăturat din mişcarea tovarăşilor săi. Astfel izolat, el devine al doilea personaj solitar din grup, întruchipând vinovatul.

Compoziţia scenei e magistrală prin simplitatea sa. Este înfăţişată sugestiv, dar subtil, multitudinea de reacţii ale personajelor. Sfântul Iacov (al cincilea din dreapta), îşi deschide braţele, într-un gest de surprindere. Lângă el, Sfântul Filip îşi declară dragostea pentru Iisus şi nevinovăţia sa, încleştându-şi mâinile la piept. Sfântul Petru (al cincilea din stânga) se avântă înainte, iar imediat în faţa lui, Iuda se trage înapoi, cu un gest vinovat. La capătul din dreapta al mesei, de la stânga la dreapta, Sfântul Matei, Sfântul Iuda Tadeu şi Sfântul Simon gesticulează vehement, exprimându-şi agitaţia şi îndoiala. Hristos îşi întinde braţele într-un gest de resemnare calmă, reprezentând punctul plin de linişte şi echilibru, în jurul căruia se dezlănţuie atâtea reacţii.

Efectul provine din contrastul izbitor între atitudinea celor 12 apostoli şi cea a lui Iisus. De la stânga la dreapta se regăsesc cei 12 apostoli, care în afară de Iuda au întipărite pe chipuri diverse atitudini: groază, revoltă, furie, durere. Iisus este calm şi priveşte dincolo de agitaţia inutilă, iar Iuda are faţa în umbră şi ţine în mâini ceea ce ar putea fi o punga cu bani. Punctul cel mai important era perspectiva tehnică incredibilă. Fiecare element singular al lucrării atrage atenţia asupra centrului compoziţiei - chipul lui Hristos.

Compoziţional, "Cina cea de Taină" a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Iisus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul.

Prin concepţia profundă a temei, prin aranjamentul simplu, însă perfect al personajelor, prin atitudinile apostolilor scoase în evidenţă prin gest, expresie facială şi manieră, prin dramatismul şi în acelaşi timp caracterul sublim al redării, Da Vinci a atins un prag de expresivitate devenit model în pictură. Generaţiile următoare de pictori, printre care şi marii maeştri Rubens sau Rembrandt, au fost profund impresionaţi de opera lui şi s‑au lăsat influenţaţi de ea şi de calitatea ei narativă. Ea a stat şi la baza celor mai reuşite pagini de proză ale lui Goethe. A devenit cunoscută prin nenumăratele reproduceri şi multiplicări, notabilă fiind cea realizată de Raffaello Morghen în 1800.

 

În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii.

Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

"Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci este estimată la 510 milioane de dolari. Principalul motiv pentru care n-a fost vîndută sau furată pînă acum este acela că nu poate fi mutată. Este a treia din topul celor mai scumpe lucrări artistice din lume, după Capela Sixtină (789 milioane de dolari) şi Gioconda (642 milioane dolari).

 

 

Mistere care planează asupra picturii

 

"Cina cea de Taină" şi Codul lui da Vinci

În romanul său din 2003, "Codul lui Da Vinci", transpus într-un lung metraj în 2006, cu Tom Hanks în rolul profesorului universitar american Robert Langdon, expert în simbolistică creştină, scriitorul Dan Brown sugera faptul că personajul "misterios" din dreapta lui Iisus, din pictura "Cina cea de Taină", nu era feciorelnicul Apostolul Ioan, ci Maria Magdalena, "prima dintre apostolii lui Iisus". El mai sugerează şi că aceasta ar fi fost însărcinată cu copilul lui Iisus şi că acel copil ar fi transmis mai departe genele lui Hristos. Diferiţi specialişti afirmă că între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfântului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru. Atât romanul, cât şi filmul au fost puternic criticate de Vatican, care a spus că sunt "lipsite de acurateţe" şi că reprezintă doar nişte "blasfemii".

În cartea "The Bible Fraud" a australianului Tony Bushby, se vorbeşte despre fratele geamăn al lui Iisus. Unii spun că în tablou n-ar fi Ioan, dar nici Maria Magdalena, ci fratele lui Iisus, asemănarea dintre ei fiind izbitoare. Că Iisus ar fi avut legături matrimoniale cu Maria Magdalena pare să susţină şi experimentul italianului Slavisa Pesci. Informaticianul a obţinut întâi imaginea în oglindă a picturii. Apoi a suprapus-o peste original. Se pare că ceea ce a obţinut a dat naştere unor noi ciudăţenii şi scandaluri. Prin întrepătrunderea celor două imagini, se obţine silueta unei femei stând în picioare, cu un prunc în braţe. Mai apare şi un cavaler templier (Da Vinci făcea parte din Ordinul Opus Dei, conform unor dosare secrete din Arhivele Naţionale Franceze). Imaginea este neclară, de aici şi acuzaţia că marea descoperire ar fi pură speculaţie. Suprapunând parţial cele două picturi, Pesci a descoperit la marginea mesei chipul lui Da Vinci însuşi.

 

A folosit Leonardo pentru Iisus şi Iuda acelaşi model?

Există o povestea conform căreia Leonardo l-a pictat mai întâi pe Iisus, după care a căutat un model mai multe luni. Şi apoi, după mai mulţi ani, când îi pictase pe ceilalţi 11 apostoli, a căutat cu îndârjire un model pentru Iuda, alegându-l în final pe cel care îi pozase şi pentru Iisus.

Legenda ar fi aceasta: “Când a conceput această scenă, Leonardo da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele - sub chipul lui Iisus - şi Răul - sub chipul lui Iuda, prietenul care se hotărăşte să îl trădeze în timpul mesei. Şi-a întrerupt lucrul la jumatate până când avea să găsească modelele ideale.

Într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, a văzut într-unul dintre băieţi imaginea desăvărşită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.

Au trecut ani, pictura era aproape gata, însă Leonardo nu găsise modelul ideal pentru Iuda.
După mai multe zile irosite zadarnic, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit în şant. Cu mare greutate, le ceru ajutoarelor sale să-l ducă la biserică, deoarece nu mai avea timp să facă schiţe.

Cerşetorul a fost cărat până acolo, fără să-şi dea seama ce se întampla cu el: ajutoarele îl ţineau în picioare, în timp ce da Vinci copia trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului, atât de bine imprimate pe faţa lui.

Când pictorul a terminat, cerşetorul, revenindu-şi oarecum din beţie - deschise ochii şi văzu pictura din faţa lui. Şi zise, cu un amestec de groază şi tristeţe:
- Am mai văzut pictura asta!

- Când? întrebă Da Vinci surprins.

- Acum trei ani, înainte de a fi pierdut tot ce-aveam. Pe vremea când cântam în cor şi duceam o viaţă plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
- Cu alte cuvinte, Binele şi Răul au unul şi acelaşi chip; totul depinde de momentul în care unul sau altul îi taie calea oricărei fiinţe umane.”

În frescă cele două personaje semănă foarte mult. Chiar dacă pare o poveste frumoasă nu este una adevărată.

 

Mistere legate de tipurile de mâncare pictate de Da Vinci

Cercetătorii Olivier Bauer, Nancy Labonte, Jonas Saint-Martin şi Sebastien Fillion de la Universitatea de Teologie din Montreal susţin că au găsit noi mistere ascunse în imaginea creată de Da Vinci în urmă cu peste 500 de ani.

"Ne-am întrebat de ce Da Vinci a ales un anumit tip de mâncare, şi asta pentru că nu corespunde textelor biblice", susţine Bauer. "De ce a ales pâinea, peştele, sarea, citricile şi vinul? De ce solniţa este vărsată în faţa lui Iuda? De ce pâinea este dospită când se ştie că evreii din acea perioadă nu foloseau decât pâine nedospită?"

Cei patru savanţi susţin că nu vor să dea apă la moară unor noi ipoteze precum cele induse de scriitorul Dan Brown, dar sunt de acord, la unison, că pictura conţine simboluri contradictorii şi, de multe ori, cu dublu înţeles. Spre exemplu, imaginea unei solniţe este un simbol al ghinionului. Dar, se întreabă cercetătorii, ea nu ar putea sugera reabilitarea, indicând faptul că Iuda fusese ales pentru rolul său şi, implicit, absolvit de vin? Şi de ce este el singurul personaj a cărui farfurie este goală? Ar putea însemna acest lucru că, în loc să fie singurul personaj malefic din imagine, el este singurul care şi-a înţeles menirea?

Pestele care apare în imagini este, evident, un simbol al creştinismului şi al faptului că Iisus şi-a ales discipolii dintre pescarii ce trăiau pe malul lacului Tiberias. Dar nu este clar dacă pestele din imagini este ţipar sau hering. Există voci care susţin ca tipar, în limba italiană, se pronunţă aringa, cuvânt care pronunţat arringa, înseamnă îndoctrinare. Acelaşi cuvânt, în nordul Italiei, se pronunţă renga, însemnând cel ce neagă religia.

 

"Cina cea de Taină" ascunde o partitură muzicală?

"Cina cea de Taină"se pare că ascunde o partitură muzicală. Afirmaţia este făcută de Giovanni Pala, un muzician specialist şi în computere, care şi-a propus să descifreze "codul muzical" al lui Leonardo da Vinci. Acesta susţine teoria că o serie de elemente din pictură, care au valoare simbolică în teologia creştină, pot fi în acelaşi timp notele unei partituri muzicale.

După identificarea notelor muzicale Giovanni Pala a folosit celebra citire în "oglindă" a lui Da Vinci rezultând astfel un imn de 40 de secunde închinat lui Dumnezeu. Imnul poate fi interpretat cel mai bine la orgă, instrumentul dedicat prezentării muzicii sacre în timpul celebrului inventator. El a arătat că, dacă aşezăm pe un portativ mâinile apostolilor şi ale lui Iisus, precum şi pâinile de pe masă, exact la înălţimile la care sunt poziţionate în tablou faţă de o linie orizontală imaginară, vom obţine o melodie de 40 de secunde. Notele cântate de la dreapta la stânga, cum scria Da Vinci, formează o compoziţie completă, solemnă, în tempo lent, subliniind tragismul scenei biblice. Fiindcă apostolii sunt grupaţi câte 3, atunci, muzica se cântă în măsura de 3/4, aşa cum se cânta cea mai mare parte a muzicii din secolul XV. Dar de ce ar fi „ascuns“ Leonardo această partitură în tablou şi ce mesaj transmite melodia, nu s-a explicat încă.

 

Zodiacul lui Da Vinci

Un post de televiziune german a prezentat o altă teorie năucitoare despre tabloul lui Da Vinci. Autorii susţin că în „Cina cea de Taină“, sub chipurile apostolilor se ascund cele 12 zodii. Iisus ar fi semnul Balanţei, fiindcă stă cu braţele depărtate. Toma, cu degetul în sus, mimează o înţepătură, deci e semnul Scorpionului. Gheorghe e pregătit să apuce prada, fiind zodia Leului. Filip are braţele întoarse spre trup, ca un Rac. Matei e Săgetătorul, dar fără arc. Simon Zilotul e Berbecul fiindcă ţine degetele în formă de cerc, simbolul începutului de an zodiacal. Ioan este zodia Fecioarei, Petru este Capricorn fiindcă mîna lui stângă pare să semene cu botul unei capre, Iuda nu e nicio zodie, Taurul e Tadeu cu degetele ridicate precum coarnele taurului. Andrei simbolizează Peştii după cum ţine mâinile astfel încât să sugereze un peştişor cu înnotătoare. Iar zodia Gemeni e reprezentată de Iacob Alfeu, frate cu Iacob. Specialiştii au observat că, dată fiind precizia cu care au fost aşezate personajele, aproape matematică, nu e de mirare că apar atâtea interpretări, care mai de care mai aiuristice.

 

Cina cea de taină şi sfârşitul lumii

Savantul Leonardo da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii se va produce pe 1 noiembrie 4006, potrivit unei cercetătoare de la Vatican, informează timesonline.co.uk. Sabrina Sforza Galitzia susţine că a descoperit o serie de indicii în pictura murală "Cina cea de Taină" realizată de Leonardo da Vinci. Partea centrală a ferestrei de deasupra lui Iisus şi a discipolilor săi, reuniţi pentru ultima lor masă împreună, înainte de crucificarea lui Hristos, conţine, în opinia acestei cercetătoare italiene, "un puzzle matematic şi astrologic", pe care ea ar fi reuşit să îl descifreze.

Cercetătoarea susţine că Da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii va avea loc în urma unui "potop universal", care va începe pe 21 martie 4006 şi se va încheia pe 1 noiembrie în acelaşi an. Documentele pe care le-a descoperit cercetătoarea italiană ar susţine faptul că Leonardo ar fi considerat aces potop universal drept "un nou început pentru omenire".

"Există cu adevărat un cod al lui Da Vinci, însă nu este cel care a fost făcut celebru de Dan Brown", a declarat Sabrina Sforza Galitzia.

Aceasta, care a studiat în trecut manuscrisele lui Da Vinci în calitate de cercetător al Universităţii California din Los Angeles, lucrează în prezent la arhivele Vaticanului.

În 2009, Vaticanul a publicat studiul acestei cercetătoare, intitulat "The Last Supper of Leonardo in the Vatican", în care Sabrina Sforza Galitzia analiza o tapiserie cu "Cina cea de Taină" făcută pentru regele Louis al XIII-lea al Franţei, după modelul celebrei picturi murale a lui Leonardo da Vinci, care se află în Milano.

Cercetătoarea italiană a declarat că lucrează la o continuare a acestui studiu, în care va explica în detaliu acest "cod ascuns" al lui Da Vinci, care ar avea legătură cu semnele zodiacale şi folosirea celor 24 litere ale alfabetului latin pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei.

Leonardo da Vinci ar fi considerat că istoria omenirii se îndreaptă către "suma tuturor lucrurilor, către judecata finală", descrisă în "Cartea Apocalipsei", dar şi de autori din antichitate, precum Platon şi Aristotel, a explicat cercetătoarea italiană, într-un interviu acordat cotidianului La Republica.

 

Replici ale "Cinei cea de Taină"  în România

Biserica Evanghelică din Râşnov adăposteşte două replici ale "Cinei cea de Taină". Una este pictată la 1500, pe peretele din stânga altarului. A fost descoperită acum câţiva ani, cu ocazia lucrărilor de restaurare. Din păcate, pictura murală este în prezent puternic deteriorată, neputându-se descifra detaliile operei contemporane cu Da Vinci. Însă altarul, construit în 1682, este decorat cu o clonă a celebrei lucrări a lui Da Vinci, realizată de pictorul Eduard Mores în 1929. Biserica poartă hramul Sfîntului Matei, este cea mai veche ctitorie a Basarabilor din Transilvania, a fost amintită în documente prima oară la 1394 şi are forma unei bazilici romane, fiind fortificată ulterior în stil gotic. 

SURSA-INTERFERENTE.RO

OZN IN ROMANIA

Fenomenul OZN in Romania – o realitate mai aproape decat ne-am inchipui

Foto (6)

Daca v-ati imaginat vreodata ca fenomenul OZN este unul care are loc cu precadere in Statele Unite, Rusia, Marea Britanie sau China, ei bine.. v-ati inselat. Practic, nu exista tara in care sa nu fi fost semnalate cazuri de aparitii ale deja faimoaselor nave discoidale si ale misterioaselor entitati extraterestre, iar Romania este una dintre tarile in care astfel de fenomene au un trecut, si inca unul bogat. Evident, cele mai multe dintre cazuri au fost semnalate recent, asta si ca o urmare a progresului tehnologic si a capacitatii de intelegere a omului din secolul XX. Sa nu va mire, insa, daca veti afla ca in Tarile Romane, insemnari ale unor fenomene cel putin stranii vin inca din Evul Mediu.

De la Letopisetul Moldovenesc la zorii Marelui Razboi

In Europa medievala occidentala, abundenta cronicilor vremii aduce in vederea specialistilor de astazi numeroase fenomene bizare, pe care in plin secol XXI nu le-am putea numi altfel decat fenomene OZN. Este frapanta mentiunea din Annales Laurissenses, unul dintre cele mai importante documente medievale privind domnia lui Carol cel Mare, in care, in timpul unui asediu din anul 776, partile combatante se opresc ingrozite pentru a asista la aparitia unor "scuturi de foc" zburatoare, semne pe care atat atacatorii cat si cei asediati le-au considerat unele diavolesti. La fel de bizara este si relatarea gravorului Hans Glaser, din 14 aprilie 1561, data la care locuitorii orasului Nuremberg au asistat cu totii la un spectacol cel putin neobisnuit. Conform relatarilor vremii, sute de discuri zburatoare au aparut pe cer si au pornit o lupta de proportii uriase, multe dintre ele cazand pe pamant si disparand cu totul in nori de fum si de foc. Cele ramase au zburat "catre Soare", facandu-se nevazute dupa ceasuri intregi de lupte... si asta ca sa pomenim doar doua dintre zecile de relatari de acest gen.
In Tarile Romane, o prima atestare a unui fenomen bizar vine din anul 1517 si este mentionata in Letopisetul Moldovenesc - "samn mare s-au aratat pe ceriu, c-au stralucit dinspre miadzanoapte ca un chipu de om, de-au statut multa vreme si iara s-au ascuns in vazduh". Este greu de crezut ca oamenii acelor vremuri nu aveau cunostinta despre planetele vizibile cu ochiul liber, despre eclipse sau ploile de meteoriti, astfel incat sa nu poata face diferenta dintre ele si evenimentul petrecut in acea zi de 8 noiembrie 1517.
Mai mult, la aproape noua decenii de la aceasta prima mentiune, o alta a facut valva in toata Europa occidentala. Este vorba despre atacul din 15 octombrie 1595 al lui Mihai Viteazul asupra orasului Targoviste, oras aflat pe atunci sub ocupatie otomana, si in care, pe langa faptele de arme, este mentionat un eveniment aparte. Nu numai cronicile valahe, dar si cele italiene sau germane au preluat informatia, anume aparitia unei "comete" bizare care a stat tintuita pe cer, deasupra taberei muntene, timp de "un ceas sau doua", pentru ca apoi sa dispara fara urma. Trebuie mentionat faptul ca aparitia cometelor era strict observata si notata in arhivele vremii de catre astronomii europeni. Si totusi, nicio cometa nu pare sa fi trecut, in mod natural, pe cerul Valahiei in anul 1595.

Din acest moment, datele cu privire la aparitii neobisnuite dispar din cronicile romanesti - nu si din cele europene - pentru a reaparea, in mod bizar, in zorii Primului Razboi Mondial. Cercetand presa vremii, scritorul Ion Hobana a descoperit faptul ca in anul 1913, mai precis in luna ianuarie a acelui an, in spatiul aerian romanesc au avut loc incidente mai mult decat bizare. Jurnalele descriu cu lux de amanunte aparitia unor obiecte zburatoare neidentificate care au survolat cerul deasupra oraselor Focsani, Iasi, Targoviste si Braila, aratand o predilectie pentru obiectivele militare din aceste localitati. Soldatii au deschis focul asupra obiectelor, dar nici unul nu a fost doborat. Cei care nu au asistat direct la aceste evenimente misterioase, au sustinut ca aparatele de zbor ar fi fost aeroplane rusesti aflate in misiune de spionaj. Starea aviatei din acei ani exclude, insa, existenta unor aparate de zbor atat de performante cum erau cele observate de sutele de martori civili si militari. In plus, teoria care sustine ca oamenii nu au vazut altceva decat niste fenomene luminoase care au la baza planeta Venus nu poate fi nici macar luata in discutie. Nu trebuie uitat nici faptul ca notiunea de OZN nu exista in acei ani, iar marturiile sunt cu atat mai socante cu cat vin dintr-o perioada in care oamenii aveau explicatii mult mai "pamantesti" pentru ceea ce se intampla in jurul lor.

Anul 1968 - inceputul unui fenomen incredibil

Practic, anul 1968 este cel in care fenomenul OZN din Romania intra in atentia specialistilor, cercetarile atente asupra cazurilor de acest gen dovedind, fara doar si poate, ca amploarea lor este cu mult peste ceea ce ne puteam imagina pana atunci. Totul a inceput cu o serie de fotografii realizate de tehnicianul Emil Barnea, pe atunci in varsta de 45 de ani, in apropiere de padurea Baciu de langa Cluj-Napoca. Ce s-a intamplat atunci, mai precis? Tehnicianul clujean, impreuna cu un grup de prieteni, a fost martorul aparitiei unui urias obiect zburator de forma discoidala ce se deplasa lent, la joasa inaltime, deasupra padurii. Termenul de OZN era unul extrem de putin cunoscut romanilor din acei ani, dar aparitia era una cat se poate de ciudata, iar faptul ca obiectul zburator a ramas suficient de mult in atentia martorilor le-a permis acestora sa realizeze mai multe fotografii, asta pana sa dispara brusc, cu o viteza uluitoare printre nori.

Dupa developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialistii internationali ai fenomenologiei OZN aveau sa clasifice drept "cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat in Romania si fara indoiala, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodata in lume".
Pana la acest moment, Emil Barnea intrase deja in contact cu Florin Gheorghita si Ion Hobana, doi dintre cei mai prestigiosi ufologi romani, care au confirmat autenticitatea fotografiilor. Dupa ce fotografiile au trecut si de "filtrul" autoritatilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agentia nationala de presa, si facute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea sa atinga noi culmi in decursul anului 1977 cand au fost prezentate de cate profesorul C.S. Vonkeviziczky in cadrul Congresului International de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cartile si revistele din lumea intreaga, care vizeaza cazuistica OZN.

Terifianta intalnire de gradul 3 de la Balea

Ceea ce s-a intamplat in anul 1978, mai precis in 23-25 septembrie, nu departe de cabana Balea Lac ramane in cazuistica OZN drept una dintre cele mai terifiante intalniri de gradul III din toata lumea, precum si unul dintre rarele cazuri in care oamenii au fost atacati de entitati necunoscute. Victimele, circa 20 de militari in termen, incartiruiti intr-o fosta cabana din apropiere de lacul Balea, se aflau la locul incidentului pentru finalizarea unor lucrari de constructie. Totul a inceput in noaptea de 23 septembrie, in jurul orelor 0:00, atunci cand tehnicienii telefericului din zona au fost alarmati de aparitia unei bizare lumini rosii, de forma sferica, ce parea sa cuprinda intreg campul vizual. In acelasi timp, la cabana in care era incartiruit grupul de militari, fruntasul Ioan Dorr a semnalat prezenta unei entitati, cu o inaltime estimata la aproximativ 2 - 2,5 metri, care se afla la circa 8 metri de cabana. Totul a decurs circa 5-10 minute, atat lumina cat si entitatea disparand fara urma.

In seara urmatoare, in jurul orei 21:45, sergentul Ioan Radu a remarcat aceeasi entitate, aflata la circa 20 de metri de cabana. Urmat de doi dintre colegii sai, sergentul s-a apropiat pana la 1-1,5 metri de enigmaticul personaj, comparat ulterior de catre martori cu un cosmonaut cu miscari greoaie, incercand sa il loveasca. Soldatii care il acompaniau pe sergent sustin ca in acel moment entitatea a scos un sunet asemanator cu cel al unui animal, iar Ioan Radu s-a prabusit, inert, la pamant. Cateva secunde mai tarziu, enigmaticul personaj s-a pierdut in noapte "executand salturi laterale ca si cand ar fi plutit pe deasupra pamantului", daca este sa ne luam dupa declaratiile celor doi soldati. Trebuie mentionat si faptul ca martorii au infirmat categoric prezenta unui urs sau a altui animal salbatic, mai ales ca vazusera, nu de putine ori, ursi carpatini.
Sergentul Ioan Radu si-a revenit dupa circa 10 minute de resuscitari si nu isi mai amintea nimic de la momentul in care incercase sa atace entitatea. Dar evenimentele nu aveau sa se opreasca aici. In aceeasi noapte, soldatii au auzit cum cineva incerca sa deschida ferestrele, zgariind obloanele si rupand lanturile transversale cu care erau legate acestea. In zorii zilei, militarii au observat urme de zgarieturi adanci pe peretii cabanei, la o distanta de 10 centimetri una de cealalta, ca si cum o mana uriasa, cu patru degete, ar fi incercat sa rupa obloanele feresterelor. Inspaimantati, militarii au coborat la o cabana de langa Balea Cascada si nu s-au intors pana in 26 septembrie, atunci cand au fost insotiti de un ofiter inarmat. Inainte de aceastea, martorii au apucat sa vada ca urmele din zapada nu erau altele decat cele ale celor trei soldati, nicio urma a entitatii nefiind vizibila.

Cazul a fost investigat de armata romana si de mai multi ufologi fara a se ajunge la un rezultat cu privire la ceea ce s-a intamplat in acea seara. In schimb, un eveniment similar a avut loc in anul 1987, in localitatea Marzano din Italia, acolo unde Fortunato Zanfretta, un paznic de noapte, a fost victima unui atac din partea unor entitati inalte de circa 2-3 metri, cu degete uriase, care semanau izbitor cu descrierea facuta de soldatii romani cu 9 ani mai devreme.
Datele privitoare la evenimentul de la Balea au facut inconjurul lumii, intrand in cazuistica OZN din toata lumea drept unul dintre cele mai rare si mai bine documentate cazuri de atac al unei entitati, posibil extraterestre, fata de un om.

Continuitatea fenomenului OZN in Romania

Daca din anul 1968 si pana in 1978, anul evenimentului de la Balea, rapoartele cu privire la aparitiile OZN au fost sporadice, inregistrandu-se unul sau doua pe an, incepand din acel moment, seria aparitiilor inexplicabile a crescut considerabil, ca de altfel pe intreaga planeta. Fenomenele OZN, studiate atent de catre ASFAN - Asociatia pentru Studiul Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate, si de catre ufologii romani si cei straini, s-au dovedit mult mai dese si mai clare decat si-ar fi putut imagina cineva vreodata. Rapoartele vin cu regularitate, de peste 20 ani, si cu o preponderenta uluitoare.
Ar trebui, poate, sa mentionam si cazul din 14-15 iulie 1997, caz amplu mediatizat in mass-media acelor ani, in care operatorii din turnul de control de la aeroportul Otopeni au fost martorii unui incident de-a dreptul bizar, un incident in care a fost remarcata aparitia unei lumini circulare, situata in vestul Aeroportului, intre Buftea si Corbeanca. Pe tot parcursul observatiei, radarul din turn nu a detectat nici o tinta neidentificata. Fenomenul a fost observat din interiorul turnului si de pe terasa acestuia. Prin binocluri, s-a vazut ca la mijlocul petei circulare era o fasie orizontala colorata in alb, portocaliu si rosu, culori care se transformau una intr-alta. Cand s-a aprins balizajul, in vederea aterizarii unei aeronave C-130, operatiune care a durat 12 minute, fenomenul a disparut, reaparand spre sud-est, in directia localitatilor Tunari si Stefanesti.

De aceasta data, pareau sa fie doua globuri de dimensiuni diferite, lipite unul de altul, care se miscau intr-o zona strict delimitata. Cand a fost stins balizajul, lumina aeriana si-a micsorat intensitatea iar cand a fost reaprins, pentru a testa reactia fenomenului, lumina a crescut si ea, in raport cu stimulul de pe sol. Cand intensitatea balizajului a fost redusa, lumina a scazut, lasand impresia unei reactii inteligente. Fenomenul s-a stins in jurul orei 1:10, la aproape 2 ore si jumatate de la aparitia sa. Nimeni nu poate explica ceea ce s-a intamplat in acea noapte. Forma aparitiei, durata si reactiile acesteia exclud o explicatie conventionala.
Evident ca nu putem mentiona aici zecile sau poate chiar sutele de fenomene OZN semnalate in ultimele trei sau patru decenii in tara noastra. Vom incheia, insa, referindu-ne la ultimul astfel de caz. Poate ca o sa va surprinda data recenta a acestuia, dar trebuie spus ca el a avut loc in data de 13 noiembrie 2010, in urma cu numai cateva zile, atunci cand UFO Digest, un site specializat in stiri despre fenomene paranormale, a publicat o inregistare video despre care sustine ca ar putea fi "un OZN filmat in Romania". Autorul inregistrarii video povesteste ca, sambata seara, in jurul orei 18:00, in timp ce incerca sa filmeze luna, a observat un obiect zburator neidentificat, aflat la "o altitudine de circa 5.000-6.000 de metri", care "nu facea zgomot si nu emitea semnale luminoase intermitente". Tot el a mai marturisit ca, in timpul filmarii realizate cu o camera Sony DCR_SR85, a intampinat dificultati in a focaliza obiectul deoarece "acesta se misca". Mai jos puteti urmari imaginile inregistrate cu acest ultim caz.

SURSA-DESCOPERA.RO
Sursa informatii&Foto: ASFAN