CINA CEA DE TAINA-MISTERELE LUI DA VINCI

Cina cea de taină – Leonardo da Vinci – originalitate şi mistere

 

"Cina cea de Taină" este pictura de cele mai mari dimensiuni a lui Leonardo şi unica sa frescă care încă se mai păstrează. Ea acoperă şi în prezent peretele sălii de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano. A fost realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, pentru care pictorul lucrase timp de aproape 18 ani (1482-1499), şi este una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor.

A început să lucreze la ea în 1494 şi a terminat-o în 1497. Perioada destul de lungă s-a datorat obiceiului pictorului de a începe mai multe proiecte, din care prea puţine erau terminate. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare s-au păstrat şi se găsesc în biblioteca "Albertina" din Viena, la "Accademia" din Veneţia şi în "Royal Library" din castelul Windsor.

 

Tehnica folosită 

Opera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos. Leonardo, mereu cu un pas înaintea celorlalţi inventatori, a încercat să folosească materiale noi pentru "Cina cea de Taină". În loc să utilizeze tempera cu ou pe tencuială udă (metoda preferată de pictura fresco, care se dovedise eficientă pentru câteva secole) Leonardo a ales tencuială uscată. Experimentul a dus la o paleta de culori mult mai variată, ceea ce era şi scopul lui Leonardo. Ceea ce nu luase însă artistul în considerare era durabilitatea în timp, care era mult mai scăzută. Tencuiala a început să se umfle şi să se cojească de pe perete foarte repede, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona. În decursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. Ultima restaurare, începută în 1980 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură şi readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate şi prospeţime neaşteptate. Restaurarea a redat măreţia compoziţiei, dezvăluind totodată că pictura mai păstrează foarte puţin din vopseaua originală.

 

Semnificaţia lucrării

Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor "Unul dintre voi mă va trăda!". Artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Iisus le spune apostolilor la masa de Paşte: „Unul dintre voi mă va vinde“. Apostolilor le scapă înţelesul tainic al vorbelor şi se arată foarte tulburaţi, dar Hristos e conştient de menirea lui şi stă singur ca o statuie a seninătăţii. Doar o altă persoană mai ştie taina şi aceea este Iuda, care face parte şi este totodată înlăturat din mişcarea tovarăşilor săi. Astfel izolat, el devine al doilea personaj solitar din grup, întruchipând vinovatul.

Compoziţia scenei e magistrală prin simplitatea sa. Este înfăţişată sugestiv, dar subtil, multitudinea de reacţii ale personajelor. Sfântul Iacov (al cincilea din dreapta), îşi deschide braţele, într-un gest de surprindere. Lângă el, Sfântul Filip îşi declară dragostea pentru Iisus şi nevinovăţia sa, încleştându-şi mâinile la piept. Sfântul Petru (al cincilea din stânga) se avântă înainte, iar imediat în faţa lui, Iuda se trage înapoi, cu un gest vinovat. La capătul din dreapta al mesei, de la stânga la dreapta, Sfântul Matei, Sfântul Iuda Tadeu şi Sfântul Simon gesticulează vehement, exprimându-şi agitaţia şi îndoiala. Hristos îşi întinde braţele într-un gest de resemnare calmă, reprezentând punctul plin de linişte şi echilibru, în jurul căruia se dezlănţuie atâtea reacţii.

Efectul provine din contrastul izbitor între atitudinea celor 12 apostoli şi cea a lui Iisus. De la stânga la dreapta se regăsesc cei 12 apostoli, care în afară de Iuda au întipărite pe chipuri diverse atitudini: groază, revoltă, furie, durere. Iisus este calm şi priveşte dincolo de agitaţia inutilă, iar Iuda are faţa în umbră şi ţine în mâini ceea ce ar putea fi o punga cu bani. Punctul cel mai important era perspectiva tehnică incredibilă. Fiecare element singular al lucrării atrage atenţia asupra centrului compoziţiei - chipul lui Hristos.

Compoziţional, "Cina cea de Taină" a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Iisus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul.

Prin concepţia profundă a temei, prin aranjamentul simplu, însă perfect al personajelor, prin atitudinile apostolilor scoase în evidenţă prin gest, expresie facială şi manieră, prin dramatismul şi în acelaşi timp caracterul sublim al redării, Da Vinci a atins un prag de expresivitate devenit model în pictură. Generaţiile următoare de pictori, printre care şi marii maeştri Rubens sau Rembrandt, au fost profund impresionaţi de opera lui şi s‑au lăsat influenţaţi de ea şi de calitatea ei narativă. Ea a stat şi la baza celor mai reuşite pagini de proză ale lui Goethe. A devenit cunoscută prin nenumăratele reproduceri şi multiplicări, notabilă fiind cea realizată de Raffaello Morghen în 1800.

 

În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii.

Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

"Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci este estimată la 510 milioane de dolari. Principalul motiv pentru care n-a fost vîndută sau furată pînă acum este acela că nu poate fi mutată. Este a treia din topul celor mai scumpe lucrări artistice din lume, după Capela Sixtină (789 milioane de dolari) şi Gioconda (642 milioane dolari).

 

 

Mistere care planează asupra picturii

 

"Cina cea de Taină" şi Codul lui da Vinci

În romanul său din 2003, "Codul lui Da Vinci", transpus într-un lung metraj în 2006, cu Tom Hanks în rolul profesorului universitar american Robert Langdon, expert în simbolistică creştină, scriitorul Dan Brown sugera faptul că personajul "misterios" din dreapta lui Iisus, din pictura "Cina cea de Taină", nu era feciorelnicul Apostolul Ioan, ci Maria Magdalena, "prima dintre apostolii lui Iisus". El mai sugerează şi că aceasta ar fi fost însărcinată cu copilul lui Iisus şi că acel copil ar fi transmis mai departe genele lui Hristos. Diferiţi specialişti afirmă că între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfântului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru. Atât romanul, cât şi filmul au fost puternic criticate de Vatican, care a spus că sunt "lipsite de acurateţe" şi că reprezintă doar nişte "blasfemii".

În cartea "The Bible Fraud" a australianului Tony Bushby, se vorbeşte despre fratele geamăn al lui Iisus. Unii spun că în tablou n-ar fi Ioan, dar nici Maria Magdalena, ci fratele lui Iisus, asemănarea dintre ei fiind izbitoare. Că Iisus ar fi avut legături matrimoniale cu Maria Magdalena pare să susţină şi experimentul italianului Slavisa Pesci. Informaticianul a obţinut întâi imaginea în oglindă a picturii. Apoi a suprapus-o peste original. Se pare că ceea ce a obţinut a dat naştere unor noi ciudăţenii şi scandaluri. Prin întrepătrunderea celor două imagini, se obţine silueta unei femei stând în picioare, cu un prunc în braţe. Mai apare şi un cavaler templier (Da Vinci făcea parte din Ordinul Opus Dei, conform unor dosare secrete din Arhivele Naţionale Franceze). Imaginea este neclară, de aici şi acuzaţia că marea descoperire ar fi pură speculaţie. Suprapunând parţial cele două picturi, Pesci a descoperit la marginea mesei chipul lui Da Vinci însuşi.

 

A folosit Leonardo pentru Iisus şi Iuda acelaşi model?

Există o povestea conform căreia Leonardo l-a pictat mai întâi pe Iisus, după care a căutat un model mai multe luni. Şi apoi, după mai mulţi ani, când îi pictase pe ceilalţi 11 apostoli, a căutat cu îndârjire un model pentru Iuda, alegându-l în final pe cel care îi pozase şi pentru Iisus.

Legenda ar fi aceasta: “Când a conceput această scenă, Leonardo da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele - sub chipul lui Iisus - şi Răul - sub chipul lui Iuda, prietenul care se hotărăşte să îl trădeze în timpul mesei. Şi-a întrerupt lucrul la jumatate până când avea să găsească modelele ideale.

Într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, a văzut într-unul dintre băieţi imaginea desăvărşită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.

Au trecut ani, pictura era aproape gata, însă Leonardo nu găsise modelul ideal pentru Iuda.
După mai multe zile irosite zadarnic, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit în şant. Cu mare greutate, le ceru ajutoarelor sale să-l ducă la biserică, deoarece nu mai avea timp să facă schiţe.

Cerşetorul a fost cărat până acolo, fără să-şi dea seama ce se întampla cu el: ajutoarele îl ţineau în picioare, în timp ce da Vinci copia trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului, atât de bine imprimate pe faţa lui.

Când pictorul a terminat, cerşetorul, revenindu-şi oarecum din beţie - deschise ochii şi văzu pictura din faţa lui. Şi zise, cu un amestec de groază şi tristeţe:
- Am mai văzut pictura asta!

- Când? întrebă Da Vinci surprins.

- Acum trei ani, înainte de a fi pierdut tot ce-aveam. Pe vremea când cântam în cor şi duceam o viaţă plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.
- Cu alte cuvinte, Binele şi Răul au unul şi acelaşi chip; totul depinde de momentul în care unul sau altul îi taie calea oricărei fiinţe umane.”

În frescă cele două personaje semănă foarte mult. Chiar dacă pare o poveste frumoasă nu este una adevărată.

 

Mistere legate de tipurile de mâncare pictate de Da Vinci

Cercetătorii Olivier Bauer, Nancy Labonte, Jonas Saint-Martin şi Sebastien Fillion de la Universitatea de Teologie din Montreal susţin că au găsit noi mistere ascunse în imaginea creată de Da Vinci în urmă cu peste 500 de ani.

"Ne-am întrebat de ce Da Vinci a ales un anumit tip de mâncare, şi asta pentru că nu corespunde textelor biblice", susţine Bauer. "De ce a ales pâinea, peştele, sarea, citricile şi vinul? De ce solniţa este vărsată în faţa lui Iuda? De ce pâinea este dospită când se ştie că evreii din acea perioadă nu foloseau decât pâine nedospită?"

Cei patru savanţi susţin că nu vor să dea apă la moară unor noi ipoteze precum cele induse de scriitorul Dan Brown, dar sunt de acord, la unison, că pictura conţine simboluri contradictorii şi, de multe ori, cu dublu înţeles. Spre exemplu, imaginea unei solniţe este un simbol al ghinionului. Dar, se întreabă cercetătorii, ea nu ar putea sugera reabilitarea, indicând faptul că Iuda fusese ales pentru rolul său şi, implicit, absolvit de vin? Şi de ce este el singurul personaj a cărui farfurie este goală? Ar putea însemna acest lucru că, în loc să fie singurul personaj malefic din imagine, el este singurul care şi-a înţeles menirea?

Pestele care apare în imagini este, evident, un simbol al creştinismului şi al faptului că Iisus şi-a ales discipolii dintre pescarii ce trăiau pe malul lacului Tiberias. Dar nu este clar dacă pestele din imagini este ţipar sau hering. Există voci care susţin ca tipar, în limba italiană, se pronunţă aringa, cuvânt care pronunţat arringa, înseamnă îndoctrinare. Acelaşi cuvânt, în nordul Italiei, se pronunţă renga, însemnând cel ce neagă religia.

 

"Cina cea de Taină" ascunde o partitură muzicală?

"Cina cea de Taină"se pare că ascunde o partitură muzicală. Afirmaţia este făcută de Giovanni Pala, un muzician specialist şi în computere, care şi-a propus să descifreze "codul muzical" al lui Leonardo da Vinci. Acesta susţine teoria că o serie de elemente din pictură, care au valoare simbolică în teologia creştină, pot fi în acelaşi timp notele unei partituri muzicale.

După identificarea notelor muzicale Giovanni Pala a folosit celebra citire în "oglindă" a lui Da Vinci rezultând astfel un imn de 40 de secunde închinat lui Dumnezeu. Imnul poate fi interpretat cel mai bine la orgă, instrumentul dedicat prezentării muzicii sacre în timpul celebrului inventator. El a arătat că, dacă aşezăm pe un portativ mâinile apostolilor şi ale lui Iisus, precum şi pâinile de pe masă, exact la înălţimile la care sunt poziţionate în tablou faţă de o linie orizontală imaginară, vom obţine o melodie de 40 de secunde. Notele cântate de la dreapta la stânga, cum scria Da Vinci, formează o compoziţie completă, solemnă, în tempo lent, subliniind tragismul scenei biblice. Fiindcă apostolii sunt grupaţi câte 3, atunci, muzica se cântă în măsura de 3/4, aşa cum se cânta cea mai mare parte a muzicii din secolul XV. Dar de ce ar fi „ascuns“ Leonardo această partitură în tablou şi ce mesaj transmite melodia, nu s-a explicat încă.

 

Zodiacul lui Da Vinci

Un post de televiziune german a prezentat o altă teorie năucitoare despre tabloul lui Da Vinci. Autorii susţin că în „Cina cea de Taină“, sub chipurile apostolilor se ascund cele 12 zodii. Iisus ar fi semnul Balanţei, fiindcă stă cu braţele depărtate. Toma, cu degetul în sus, mimează o înţepătură, deci e semnul Scorpionului. Gheorghe e pregătit să apuce prada, fiind zodia Leului. Filip are braţele întoarse spre trup, ca un Rac. Matei e Săgetătorul, dar fără arc. Simon Zilotul e Berbecul fiindcă ţine degetele în formă de cerc, simbolul începutului de an zodiacal. Ioan este zodia Fecioarei, Petru este Capricorn fiindcă mîna lui stângă pare să semene cu botul unei capre, Iuda nu e nicio zodie, Taurul e Tadeu cu degetele ridicate precum coarnele taurului. Andrei simbolizează Peştii după cum ţine mâinile astfel încât să sugereze un peştişor cu înnotătoare. Iar zodia Gemeni e reprezentată de Iacob Alfeu, frate cu Iacob. Specialiştii au observat că, dată fiind precizia cu care au fost aşezate personajele, aproape matematică, nu e de mirare că apar atâtea interpretări, care mai de care mai aiuristice.

 

Cina cea de taină şi sfârşitul lumii

Savantul Leonardo da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii se va produce pe 1 noiembrie 4006, potrivit unei cercetătoare de la Vatican, informează timesonline.co.uk. Sabrina Sforza Galitzia susţine că a descoperit o serie de indicii în pictura murală "Cina cea de Taină" realizată de Leonardo da Vinci. Partea centrală a ferestrei de deasupra lui Iisus şi a discipolilor săi, reuniţi pentru ultima lor masă împreună, înainte de crucificarea lui Hristos, conţine, în opinia acestei cercetătoare italiene, "un puzzle matematic şi astrologic", pe care ea ar fi reuşit să îl descifreze.

Cercetătoarea susţine că Da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii va avea loc în urma unui "potop universal", care va începe pe 21 martie 4006 şi se va încheia pe 1 noiembrie în acelaşi an. Documentele pe care le-a descoperit cercetătoarea italiană ar susţine faptul că Leonardo ar fi considerat aces potop universal drept "un nou început pentru omenire".

"Există cu adevărat un cod al lui Da Vinci, însă nu este cel care a fost făcut celebru de Dan Brown", a declarat Sabrina Sforza Galitzia.

Aceasta, care a studiat în trecut manuscrisele lui Da Vinci în calitate de cercetător al Universităţii California din Los Angeles, lucrează în prezent la arhivele Vaticanului.

În 2009, Vaticanul a publicat studiul acestei cercetătoare, intitulat "The Last Supper of Leonardo in the Vatican", în care Sabrina Sforza Galitzia analiza o tapiserie cu "Cina cea de Taină" făcută pentru regele Louis al XIII-lea al Franţei, după modelul celebrei picturi murale a lui Leonardo da Vinci, care se află în Milano.

Cercetătoarea italiană a declarat că lucrează la o continuare a acestui studiu, în care va explica în detaliu acest "cod ascuns" al lui Da Vinci, care ar avea legătură cu semnele zodiacale şi folosirea celor 24 litere ale alfabetului latin pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei.

Leonardo da Vinci ar fi considerat că istoria omenirii se îndreaptă către "suma tuturor lucrurilor, către judecata finală", descrisă în "Cartea Apocalipsei", dar şi de autori din antichitate, precum Platon şi Aristotel, a explicat cercetătoarea italiană, într-un interviu acordat cotidianului La Republica.

 

Replici ale "Cinei cea de Taină"  în România

Biserica Evanghelică din Râşnov adăposteşte două replici ale "Cinei cea de Taină". Una este pictată la 1500, pe peretele din stânga altarului. A fost descoperită acum câţiva ani, cu ocazia lucrărilor de restaurare. Din păcate, pictura murală este în prezent puternic deteriorată, neputându-se descifra detaliile operei contemporane cu Da Vinci. Însă altarul, construit în 1682, este decorat cu o clonă a celebrei lucrări a lui Da Vinci, realizată de pictorul Eduard Mores în 1929. Biserica poartă hramul Sfîntului Matei, este cea mai veche ctitorie a Basarabilor din Transilvania, a fost amintită în documente prima oară la 1394 şi are forma unei bazilici romane, fiind fortificată ulterior în stil gotic. 

SURSA-INTERFERENTE.RO