Caută de 30 de ani comorile ascunse în munţii din zona Padeşului
În comuna gorjeană Padeş circulă multe legende legate de comorile care sunt îngropate în peşterile din munţi. Ion Gavrilescu, asistent medical pensionar, cunoaşte toate aceste povestiri, dar şi locurile unde s-ar spune că sunt ascunse aceste bogăţii.
GORJ. Ion Gavrilescu cunoaşte toate legendele despre comorile ascunse în munţii din zona comunei Padeş, dar şi locurile unde se spune că acestea se află. A aflat aceste istorisiri de la bătrânii pe care i-a îngrijit şi care erau căutători de comori. Şi-a făcut ucenicia pe lângă aceştia şi aşa a aflat locurile unde se bănuieşte că sunt ascunse bogăţiile de mare preţ. De 30 de ani căută comori, pe care totuşi speră să le găsească. A fost şi este captivat de toate istorisirile acestei zone şi crede cu tărie că în peşterile din împrejurimile localităţii sunt ascunse multe comori. „În peşterile din munţi sunt ascunse comorile dacice, ale voievodului Litovoi, ale neamului Basarabenilor, care îşi au originile în aceste locuri, precum şi cele ale haiducului Mihu. Am fost în toate peşterile şi găurile, dar nu am putut să găsesc nimic, pentru că toate intrările sunt astupate cu stânci sau zidite“.
Pădurile i-au „foc“ de la aurul îngropat
Legenda - care, în opinia lui Ion Gavrilescu, are şi explicaţii ştiinţifice-spune că aurul joacă şi emite anumite flăcări. Nu de puţine ori, în pădurile din zonă, oamenii au văzut adevărate incendii şi chiar au anunţat pompierii, dar când au ajuns acolo nu s-a găsit nimic. „În urmă cu câţiva ani, un pădurar a alertat lumea că a văzut un incendiu în Dealul Tehomirului. Au venit mai multe maşini de pompieri, dar şi pădurari din zonele apropiate ca să stingă focul, dar când au ajuns în locul respectiv nu s-a găsit nimic. La fel, o femeie de aici din localitate care se întorcea cu vacile de la păscut a văzut mai multe incendii, dar când pădurarii au mers acolo nu s-a găsit nici o creangă ruptă. Am aflat, după ce m-am documentat, că aurul are anumite substanţe speciale şi o anumită energie, iar apoi creează un fel de câmp electromagnetic“.
Peştera de la Izvorul Călugărului, un loc plin de enigme
Ion Gavrilescu a colindat munţii în lung şi-n lat nu neapărat ca să găsească bogăţii, ci pentru a afla istoria nedescoperită a acestor locuri. A intrat prin toate peşterile în care se putea pătrunde. Un loc în jurul căruia circulă multe legende este o peşteră de unde izvorăşte Călugărul, o apă rece ca gheaţa şi limpede ca cristalul. Gura peşterii este blocată de bolovani, despre care Ion Gavrilescu crede că intenţionat au fost puşi acolo, pentru a bloca intrarea celor care vor să descopere comoara. De asemenea, apa care vine din peşteră are în locul de ieşire o adâncime de câţiva metri. „Au fost şi scafandrii care au vrut să intre în peşteră, dar nu au putut să se strecoare printre bolovani. Din modul în care sunt aşezate, stâncile au fost puse în mod intenţionat“, este de părere Ion Gavrilescu.
Asistentul medical pensionar este măcinat şi acum că sub pământul acestei zone în care trăieşte sunt locuri care ascund o istorie nedescoperită şi bogăţii de mare preţ.
Săpături din ordinul regelui Mihai
Potrivit pasionatului căutător de comori, chiar şi regele Mihai a fost captivat de legendele comorilor din zona Padeşului. În Dealul Tehomirului, acolo unde s-ar ascunde comoara Basarabenilor, s-au făcut chiar săpături, din ordinul regelui, în urma găsirii unui document
într-o casă foarte veche, dar nu s-a găsit nimic, pentru că informaţiile nu au fost traduse în mod corect.

SURSA-GDS.RO