miercuri, 5 august 2015

ENIGME ALE PREISTORIEI. RELICVE AERONAUTICE SI ASTRONAUTICE

În unele zone ale planetei au fost descoperite de-a lungul timpului obiecte, basoreliefuri şi incizii datând din epoci vechi şi străvechi, ce seamănă cu aparate de zbor din zilele noastre. Într-un sit din Saqqarah – Egipt, de pildă, au fost găsite 14 piese de acest gen. În Columbia a ieşit la iveală un obiect aerodinamic din aur înzestrat cu aripi delta, cabină pentru pilotaj, stabilizatoare, eleroane şi ampenaj vertical. Experţii în aeronautică au fost de părere că semăna cu macheta unui avion de luptă cu reacţie, comparabil cu supersonicul american F-102. Alte relicve „aeronautice” au aspectul unor avioane cu geometrie variabilă.
În acelaşi context ar trebui menţionată şi celebra stelă funerară de la Palenque – Mexic (foto 1), ce înfăţişează un bărbat pilotând un „modul spaţial”, având ataşat la căile respiratorii şi indispensabilul tub cu oxigen. Maniera artistică în care este redat presupusul aparat de zbor extraterestru pare derutantă, dar şi un artist pietrar amerindian contemporan ar putea să procedeze similar, pentru a contura interiorul unei navete spaţiale actuale.

foto 1
Frapantă este similitudinea dintre elicopterul figurat pe pereţii templelor lui Seti I din Abydos şi lui Amon Ra din Karnak (Egipt), cu elicopterele din zilele noastre utilizate la ridicarea şi trasportarea unor obiecte grele (foto 2).
Pe acelaşi perete din templul lui Seti I, la înălţimea de 10 m, există şi alte vehicule tehnice (foto 3) redate deasupra unor hieroglife indescifrabile.
Cât despre ipoteza lansată de argheologi cum că ar fi vorba de reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la vremea sa „albină” datorită hărniciei sale, iată cum arăta  o albină (foto 4) existentă pe acelaşi perete.

foto 4
În munţii Bucegi am găsit în anii ’70 o aeronavă străveche sculpată în relief de aproximativ 4 metri lungime, având cabină pentru pilotaj,   aripi (aripa stângă, fragmetată în trei segmente era prăbuşită într-o prăpastie), fuzelajul fiind prevăzut cu ampenaj orizontal şi vertical. Era asemănătoare cu cu un avion din zilele noastre. În partea inferioară a corpului aeroronavei se mai puteau vedea numeroase urme de daltă, lăsate de făuritorii artefactului.
Mai puţin cunoscut este obiectul zburător incizat în grota Fundu Peşterii din Curbura Buzăului (foto 5), aflat laolaltă cu alte incizii străvechi, cum ar fi pumnale şi săgeţi (foto 6, 7). Unele incizii au fost apreciate de arheologi ca fiind din Hallstatt, altele din epoca bronzului, unele din neolitic – în alte porţiuni suprapunându-se însemne medievale târzii.

foto 5
 
foto 6                                                       foto 7


foto 8
Ipotetica navetă spaţială e urmată de un jet reactiv uşor curbat şi pare a veni dinspre stele (foto 8), incizate deasupra şi în urma sa. După aspect şi procedeu de execuţie, stelele au fost datate – prin comparaţie cu cele existente într-o grotă situată în Val Camonica, Italia – ca fiind din epoca bronzului.
Precara popularitate a „navetei spaţiale” din Curbura Buzăului a fost determinată cu precădere de suspiciunile ivite în urma verdictelor contradictorii lansate de câţiva arheologi, cărora li se ceruse în anii ’70 să se pronunţe asupra acelei ciudăţenii arhaice înainte de a se isca panică în rândul populaţiei autohtone, ce ar fi dat apă la moară monahilor locali să înceapă a propovădui sfârşitul lumii. Întâmplător, experţii în săparea trecutului omenirii erau căptuşiţi cu doctorate, ceea ce îi scutea întrucâtva de obedienţa profesională de a ţine hangul profesorului ce le fuse mentor, care hotărâse că incizia cu pricină era un simbol mistic scrijelit de vraciul unui trib de nomazi, cu scopul asigurării succesului la vânătoarea de mamuţi.
Ca atare, dădură frâu liber propriilor interpretări, ridicând tensiunea disputei ştiinţifice la cote nemaiîntâlnite. Sub tirul încrucişat  al opiniilor pro şi contra reuşiră să încâlcească într-un asemenea hal iţele acelui mister rupestru, încât la un moment dat lăsară baltă eticheta şi începură să se spurce ca la uşa cortului, fiecare susţinând cu cerbicie că dreptatea era de partea sa. Nici după încheierea expertizei controversa nu a putut fi aplanată, întrucât nici un arheolog nu a vrut să renunţe în ruptul capului la opinia sa, în favoarea constituirii cvorumului necesar structurării unei ipoteze finale. Unul era încredinţat că incizia imortaliza un „pumnal cu mustăţi”, altul că e femeie cu părul despletit, al treilea era convins că imaginea sugera un păianjen fosil, iar al patrulea susţinea morţiş că era vorba de simple zgârieturi făcute de ghearele unui urs cavernicol.
În consecinţă, la Fundu Peşterii au fost invitaţi specialişti din branşa aeronauticii. După ce au studiat cu atenţie forma inciziei, curbura jetului reactiv din spatele acelei plăsmuiri preistorice şi alte câteva detalii numai de ei ştiute, aviatorii au respins în bloc concluziile arheologilor şi au declarat că acolo era exact ce se vedea. Adică o chestie – e drept, străveche – dar din domeniul aeronauticii. „Dacă asta e, ce să ne mai turnăm cenuşă-n cap, oameni buni?” conchise un inginer militar cărunt, cu mustăţile cănite.
Nu se poate tăgădui că părerile specialiştilor care s-au pronunţat până acum în acest neobişnuit caz, sunt binevenite. Ar fi de dorit, totuşi, ca punctele lor de vedere să nu rămână în veci diametral opuse. Nu de alta, dar de la păianjen fosil la aeronavă e cale lungă, chiar dacă uneori şi un păianjen zboară agăţat de propia sa pânză. Cum enigma din Curbura Buzăului e departe de a fi elucidată, aşteptăm şi alte păreri asupra acestei controversate probleme.
Nu ar fi exclus ca artefactele aeronautice şi astronautice răspăndite în diverse zone geografice – Egipt, Tibet, China, India, Guatemala sau Mexic – să nu reprezinte lucruri care au existat în realitate, ci să fie doar imagini din viitorul omenirii, captate de către  subconştientul uman. Dar în atare caz probabil, cum interpretăm detaliile tehnice ale artefactelor menţionate? Şi cum rămâne cu viziunea lui Ezechiel, consemnată în Biblie, potrivit cărea Domnul a venit într-un aparat de zbor, descris de un om ale cărui cunoştinţe tehnice se rezumau  la detaliile unei căruţe?

Pare să fie cea mai detaliată descriere a unui OZN, făcută de un pământean.

SURSA-http://jurnalparanormal.ro

marți, 4 august 2015

100 DE CURIOZITATI DESPRE LUMEA IN CARE TRAIM

100 de curiozitati despre lumea in care traim
Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele politice si militare... un melanj de informatii mai mult sau mai putin inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva momente de reflectie...
1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.


6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.

9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.

10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.

12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.

13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...

14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.

15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.


16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.

17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.

18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.

19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.

21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.

22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.

24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.

25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.


26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.

27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...

28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.

29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.

30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.

31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de paianjeni.

32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.

33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.

34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.

35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.


36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.

37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.

38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...

39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.

40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.

41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.

42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.

43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.

44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.

45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.


46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.

47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.

48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.

49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.

51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.

52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.

53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.

54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.

55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.


56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.

58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).

59. Oasele membrelor inferioare ale unui liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.

60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.

61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.

62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.

63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.

64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe Ebay este de 18 milioane.

65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost suprafata planetei Marte.


66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.

67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".

68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.

69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.

70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.

71. O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.

72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.

73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.

74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.

75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).


76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.

77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.

78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este Mohammed.

79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin. Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee.

80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia, SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.

81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool.

82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.

83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.

84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.

85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.


86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China. Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.

87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.

88. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.

89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama. Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.

90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.

91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.

92. Se estimeaza ca in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.

94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.

95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.



96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.

97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.

98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.

99. In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.

100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.

SURSA-descopera.ro

miercuri, 29 iulie 2015

40 DE CURIOZITATI DESPRE CARE PROBABIL CA NU STIATI !!!

1.Dolarii americani (bancnotele) sunt făcuți din bumbac- 75% și din olandă (țesătură deasă și fină, făcută din fire de in)- 25%;

2.Girafele și șobolanii rezistă mai mult fără apă decât cămilele;

3.Stomacul omului produce un strat nou de mucus din două în două săptămâni, pentru a nu se autodigera;

4.Declarația de Independență a americanilor a fost scrisă pe foaie de cânepă (marijuana);

5.Dacă arunci o stafidă într-un pahar cu șampanie, aceasta va sălta încontinuu în sus și în jos (în interiorul paharului);

6.Există frica de numărul 13 iar aceasta se numește Triskaidekaphobia. Totodată există și teama de ziua de vineri 13 și se numește Paraskevidekatriaphobia;

7.În Roma antică, persoana care depunea mărturie la proces era pusă să jure pe propriile testicule că spune adevărul;

8.Este estimat că la orice oră din zi sau din noapte, 0.7% din populația Globului este în stare de ebrietate;

9.În afară de amprentele degetelor, fiecare om are o amprentă unică a ochilor și a limbii. Acest lucru se aplică și în cazul gemenilor;


10.Albert Einstein și Charls Darwin s-au însurat cu verișoarele lor primare (Elsa Löwenthal, respectiv Emma Wedgewood);

11.Ciocolata poate omorî câinii. Aceasta le afectează direct sistemul nervos, dar și inima;

12.O orcă (sau balenă ucigașă) omoară un rechin izbindu-se violent de stomacul acestuia, cauzăndu-i moartea prin explozie;

13.India are o Listă a Drepturilor (Bill of Rights) pentru vaci;

14.Companiile aeriene americane au economisit 40.000 de dolari în anul 1987, scoțând o măslină din salatele servite la clasa I;

15.Nucile de cocos ucid aproximativ 150 de oameni anual (adică mai multi decât ucid rechinii);

16.Numele ”Wendy” a fost inventat pentru piesa ”Peter Pan”. Nu există nici o înregistrare a acestui nume înainte de apariția faimoasei piese pentru copii;

17.Dacă pui o picătura de lichior pe un scorpion, acesta o ia razna instantaneu și se înțeapă până la moarte;

18.Înainte ca termenul ”butterfly” (fluture în limba engleză) să existe, oamenii numeau insecta ”flutterby” (care s-ar traduce a bate din aripi);


19.Charlie Chaplin a câștigat odată locul III la un concurs al sosiilor lui Charlie Chaplin;

20.Dacă mesteci gumă în timp ce tai ceapă, nu vei mai lăcrima;

21.Mai mulţi oameni suferă de agorafobie (teama de spații deschise) decât de claustrofobie (frica de spații închise);

22.Cartea Recordurilor are un record propriu: este cea mai furată carte din librăriile publice;

23.Un melc poate dormi timp de trei ani;

24.Scaunul electric a fost inventat de un medic stomatolog;

25.Ochiul uman are aceeași mărime de la naștere, însă nasul și urechile cresc încontinuu;

26.Anual, în Statele Unite ale Americii, aproximativ 300.000 de decese au drept cauză principală obezitatea;

27.Luna februarie a anului 1865 este singura lună din istorie fără lună plină;

28.În Islanda este o insultă să lași bacșiș la restaurant;

29.În Canada nu se mai fac livrări poștale duminica încă din luna februarie a anului 1969;

30.Sticla poate fi reciclată la infinit deoarece îi ia un milion de ani să se descompună;

31.Aproape jumătate din ziarele din lume sunt publicate în SUA și în Canada;

32.Primul produs care a avut un cod de bare a fost guma Wringleys;


33.Frica de fulgere se numește astrafobia;

34.Porcii spinoși plutesc pe apă;

35.Cel mai lung zbor înregistrat al unei găini a durat doar 13 secunde;

36.O cârtiță poate săpa un tunel de 91,44 m în doar o noapte;

37.Statul american Tennessee s-a numit Franklin până în anul 1796;

38.O persoană are în medie 1.460 de vise pe an;

39.Peste 10.000 de păsări mor anual din cauză că se izbesc de geamuri sau parbrize;

40.La naștere avem 300 de oase în corp, însă la maturitate ajungem să avem doar 206;
SURSA-.zigzagonline.ro

luni, 20 iulie 2015

STIATI CA ???

informatii de cultura generala
Afla care a fost adevaratul motiv care a stat in spatele celui de-al doilea razboi mondial, care au fost ultimele cuvinte ale lui Albert Einstein sau cum isi tinea de cald Picasso. Plus crezi ca stii de care realizare a sa a fost cel mai mandru Leonardo daVinci sau de ce nu a fost lasat Benjamin Franklin sa scrie Declaratia de Independenta? Toate raspunsurile la aceste intrebari de cultura generala pe care nu le stiai sunt aici.
Veveritele se pot catara in copaci mai repede decat pot alerga pe pamant.
In captivitate, veveritele pot trai intre 15 si 20 de ani, dar in salbaticie acestea traiesc doar in jur de un an din cauza pradatorilor, al bolilor si bineinteles al oamenilor.
Hitler a fost claustrofobic. Probabil din aceasta cauza a pus bazele celui de-al doilea razboi mondial. I se parea Germania un spatiu putin inchis.
 Regina Angliei are doua zile de nastere - una reala si una oficiala.
Cand isi indeplinea indatoririle de regina, cateodata Cleopatra era nevoita sa poarte barba.
Petru cel Mare a executat amantul sotiei sale si a fortat-o pe aceasta sa pastreze capul intr-un borcan cu alcool in dormitorul sau.
Catherine de Medici a fost prima femeie din Europa care a folosit tutunul.
Cand era tanar, Pablo Picasso isi tinea cald arzand propriile sale tablouri.
Vincent van Gogh a hotarat sa devina artist cand avea 27 de ani.
Van Gogh si-a taiat urechea stanga. In portretul care si l-a facut singur ii apare urechea dreapta bandajata deoarece si-a pictat imaginea din oglinda.
De-a lungul vietii sale, Van Gogh a vandut doar un tablou.
Aristotel credea ca scopul sangelui e sa raceasca creierul.
In ciuda reusitelor in domeniul stiintei si cel artistic, Leonardo da Vinci era cel mai mandru de abilitatea sa de a indoi fierul cu mainile goale.
Jeremy Bentham, un filosof britanic care a murit in 1832, si-a lasat intreaga sa avere catre spitalului din Londra cu conditia ca corpul sau sa fie prezent la intalnirile consiliului. Scheletul sau a fost imbracat in costum si cu o masca de ceara pe fata si a fost prezent timp de 92 de ani la toate intalnirile si inca mai poate fi vazut acolo.
Isaac Newton a fost un preot hirotonit al bisericii Angliei.
Nimeni nu stie unde se afla corpul lui Voltaire. A fost furat in secolul al 19-lea si nu a mai fost gasit. Furtul a fost descoperit in 1864, cand mormantul a fost deschis si gasit gol.
Sigmund Freud avea o frica morbida de ferigi.
Socrate a comis sinucidere, otravindu-se. Nu a lasat nici un bilet in urma lui.
La varsta de 6 ani, Confucius a fost un inspector al porumbului.
Albert Einstein nu putea vorbi fluent la varsta de 9 ani. Parintii lui credeau ca este retardat mintal. S-a dovedi a nu fi.
Ultimele cuvinte ale lui Einstein au fost in germana. Din cauza ca asistenta care avea grija de el nu intelegea germana, ultimele sale cuvinte nu se vor sti niciodata.
Lui Napoleon Bonaparte ii era frica de pisici.
Napoleon favoriza matematicienii si fizicienii si excludea din cercurile sale pe umanisti, crezand ca acestia sunt creatori de probleme.
Benjamin Franklin vroia ca emblema nationala a Statelor  Unite sa fie curcanul si nu vulturul.
Colegii lui Benjamin Franklin nu l-au lasat sa scrie Declaratia de Independenta deoarece se temeau ca va insera o gluma in ea.
Harry Houdini a fost prima persoana care a zburat un  avion pe continentul Australia.
Muzicuta este cel mai popular instrument din lume.
Englezii care pariau aveau un angajat a careia singura indatorire era sa inghita zarurile daca venea politia.
Cuvantele Sah mat in sah provin de la fraza persiana Shah Mat, care inseamna regele este mort.
  
SURSA-http://culturagenerala.info

marți, 30 iunie 2015

Cele mai misterioase 10 lucruri de pe Pamant! GALERIE FOTO

Cele mai misterioase 10 lucruri de pe Pamant! GALERIE FOTO


Rotorua
Fiecare loc din cele de mai jos este unic in felul sau. Vezi despre ce este vorba!
Ochiul Saharei
De-alungul timpului acest loc a fascinant sute de cercetatori din intreaga lume.  Locul, asa cum il vedem noi astazi, a fostpentru prima data descoperit de catre cosmonauti, care au surprins imagini din Spatiu. Initial s-a crezut ca zona s-a format in urma impactului cu un meteorit, mai ales din cauza dimensiunilor sale, peste 50 km in diametru, dar ulterior, dupa cercetari amanuntite, s-a descoperit ca locul s-a format in urma unui fenomen natural, si anume de ridicare muntoasa in dom afectat de eroziunea eoliana.

Socotra - Oceanul Indian
Arhipelagul Socotra este situat undeva in oceanul Indian, intre Capul Horn si Peninsula Arabica. Locul este ciudat din cauza peisajului care seamana mai mult cu zone de pe Marte decat de pe Pamant. Aici traiesc o gramada de specii de arbori cu infatisari foarte bizare care nu se mai gasesc nicaieri in lume.

Muntele Roraima - Venezuela/ Brazilia / Guyana

Aflat la granita a trei tari latine, muntele este un mister in sine care atrage milioane de turisti in fiecare an. Tocmai forma sa de  dreptunghi este cea care naste misterul acestui loc. Muntele pare "pus" deasupra altui munte care se afla la baza acestuia.

Raul Tinto - Spania

Raul Tinto izvoraste din Muntii Sierra Morena din Andaluzia, Spania si se varsa in sud-vestul tarii, undeva langa Huelva, in golful
Cadiz. Cercetatorii de la NASA au descoperit ca raul poate semana foarte mult cu apele subterane de pe Marte, avand aproximativ
acelasi PH. Din cauza cantitatii mari de fier care se gaseste in apa, raul are o culoare caramizie.


Gheizerul Fly Gerlach, Nevada - SUA

Gheizerul din Nevada fascineaza oamenii de stiinta pentru ca are un "comportament ciudat". Fata de orice alt gheizer din zona, aceasta este singurul care este in permanenta exapansiune. Trecand de acest fapt "Fly Gerlach" are un aspect "extraterestru".


Aurora Boreala
Cei care locuiesc la Polul Nord numesc acest fenomen "dansul spiritelor". Fenomenul se produce prin ionizarea oxigenului (da culoarea verde sau rosu inchis) si azotului (da culoarea albastru sau rosu) in ionosfera, la aproximativ 80 de kilometri altitudine.


Insula Rotorua - Noua Zeelanda

Insula este cunoscuta pentru piscinele geotermale naturale care s-au format aici de-alungul timpului. Ciudat este peisajul care Din cauza sulfului a colorat apa in galben si i-a dat un aspect laptos.


Valul de piatra  - Colorado - SUA
Desprins parca din filmele SF, peisajul din platoul Colorado este foarte spectaculos. Din cauza vantului rocile au fost modelate avand aspectul unor valuri.

Piscinele de la Cuzco - Peru
In Valea Sacra a Incasilor, Peru, la 40 de kilometri de Cuzco, un peisaj parca copiat de pe alte planeta apare in fata oricarui  trecator. Intr-o fosta mina de sare s-au format piscine micute cu apa. In tot complexul minier exista aproximativ 1000 de astfel de piscine, iar intr-o zi insorita piesajul este absolut uluitor.


Lacul de foc


Lacul de foc din Vulcanul Erta Ale din Etipoia pare desprins din peisajele mitologice cu centauri. Locul este un adevarat infern. Daca vrei sa cunosti o fata nevazuta a iadului aceasta este una dintre ele. Vulcanul este activ si are o inaltime de 614 metri.



 

SURSA-http://debarbati.ro

duminică, 21 iunie 2015

MISTERUL STUDENTILOR DISPARUTI IN MUNTII URAL


Munții Ural din Rusia ascund unele dintre cele mai mari mistere pe care omenirea probabil că nu va fi capabilă să le dezlege niciodată. O întâmplare incredibilă s-a petrecut cu 54 de ani în urmă, în partea de nord a Munților Ural, unde un grup de exploratori și-a găsit sfârșitul într-un mod dramatic.
Studenții dispăruți
Zece studenți ai Universității Tehnice de Stat Ural au organizat o excursie de amploare pentru studierea unor obiective, cât și pentru agrement. În data de 28 ianuarie 1959, cei zece studenți în frunte cu organizatorul expediției, Igor Dyatlov de numai 23 de ani, au pornit spre versantul Otorten. Din motive rămase necunoscute, studenții erau interesaţi în special de studierea pantelor versantului. Fiind iarnă, temperatura înregistrată atingea -30 de grade Celsius, dar acest aspect nu a fost o piedică majoră în dorința acerbă de cunoaștere a celor zece tineri exploratori. Nimic important nu s-a întâmplat până în noaptea de 2 februarie, când exploratorii și-au instalat corturile chiar la poalele vârfului Otorten. Din motive necunoscute, tinerii și-au găsit sfârșitul. După trei săptămâni, autoritățile locale au demarat o anchetă amplă pentru dezlegarea misterului. Ajunși la fața locului, anchetatorii au descoperit corturile tinerilor fiind sfâșiate. Nu era nicio urmă de cadavru. Abia după  luni de cercetare, s-au descoperit nouă cadavre la o distanță foarte mare de locul unde era instalată tabăra. Ciudățenia este că patru dintre cadavrele studenților erau îmbrăcate cu hainele de dormit, în timp ce celelalte cinci purtau hainele colegilor săi. Yury Yudin, cel de-al zecelea student, a scăpat cu viață datorită faptului că se îmbolnăvise și rămăsese în urmă într-un sat învecinat muntelui. Corpurile au fost ridicate și duse la autopsie pentru determinarea cauzei morții. Pe lângă faptul că erau desfigurate, specialiștii ruși au descoperit urme importante de radiații pe cadavrele tinerilor. Nu s-a putut stabili nicio cauză concretă a morții și cazul a fost închis foarte repede din motive necunoscute.
Muntele Morții
O legendă locală spune că vârful Otorten, care este cunoscut și sub numele de „Muntele Morții“, este blestemat și că cine se aventurează prin zona respectivă nu mai scapă cu viață. Urmele de radiații descoperite pe corpurile tinerilor i-au dus cu gândul pe anchetatori la faptul că au fost răpiți de extratereștri, fapt pentru care au închis acest caz bizar. Un alt fapt de luat în calcul este motivul pentru care tinerii au dorit să exploreze acest versant. Oare aveau anumite informații despre activitatea suspectă a unor obiecte spațiale neidentificate deasupra acestui munte? Adevărul despre ceea ce s-a întâmplat  în acea noapte va rămâne pe veșnicie necunoscut, însă speculația că o bază extraterestră există undeva în vârful Otorten a rămas de-a lungul anilor vie.
Statuile megalitice din Munții Ural, construite de extratereștrii?
De-a lungul timpului, fel de fel de lucrări au fost scrise referitor la piramidele din Egipt, cultura Maya şi multe alte mistere.  Se pare că un singur subiect a fost omis, probabil involuntar, misterul neexplicat din Munţii Ural. Este o zonă foarte vastă, acoperită în cea mai mare parte de păduri dese. Din aer este imposibil să vezi ceea ce se ascunde atât de bine la sol, ceea ce necesită o expediţie foarte bine structurată, cu foarte multe resurse. Munţii Ural ascund foarte multe mistere care nici în ziua de astăzi nu se pot explica, chiar dacă nivelul de dezvoltare al umanităţii este fără precedent. De exemplu, în republica Komi, în Mun-Pupo-Nyor, există o formaţiune ciudată de pietre cunoscută sub numele de „Şapte fraţi şi o soră”. Acestea seamănă cu niște statui și se află într-o zonă foarte greu de ajuns, cauză pentru care nu au devenit niciodată o atracţie turistică.
Cum a fost cărată piatra până acolo?
Statuile se află în vârful unui munte, pe un platou, pe care se caţără cu greutate chiar şi cei mai experimentaţi alpinişti. Poate aceasta este cauza pentru care specialiştii se întreabă cum a putut cineva să construiască acele statui în vârful muntelui?  Statuile au o vechime de peste 300 milioane de ani şi nu se poate stabili cu exactitate modul în care s-au format sau au fost construite. Înălţimea obiectelor stranii este de aproximativ 30 metri, aproape de trei ori mai înalte decât celebrele statui din Insula Peștelui. Cele opt formaţiuni au o poziţie ciudată, una dintre ele care seamănă cu o pasăre este separată de celelalte şapte. În realitate sunt mai mult decât 8 statui, dar celelalte sunt împrăştiate în întreaga zonă. În dialectul local, Mun-Pupo-Nyor, are o semnificaţie interesantă şi se traduce prin „micul munte al zeilor”. O legendă locală susţine că mai mulţi zei giganţi au trăit pe acel munte şi într-o zi au împietrit. Din această cauză statuile zac pe platoul respectiv de mai bine de 300 de milioane de ani. Este limpede că niciun gigant nu a împietrit pe acel munte, dar oamenii de ştiinţă nu au reuşit să găsească nicio explicaţie care să definească formarea acestor statui, fie pe cale naturală sau ridicate de mâna unor fiinţe. Probabil că odinioară au trăit nişte giganţi pe muntele respectiv care dispuneau de o tehnologie avansată şi doar aşa au reuşit să construiască monumentele celor „şapte fraţi şi o soră”.
SURSA- http://www.gorj-domino.com