vineri, 29 iulie 2011

CURIOZITATI CALCULATOR

Laptop (notebook). Stiati ca…?

Osborne1 prima tentativa de creare a unui calculator portabil a apartinut companiei Xerox si a avut loc la inceputul anilor `70? Xerox PARC (Palo Alto Research Center), o divizie a corporatiei Xerox care a propus conceptul Dynabook – calculatorul portabil, este, totodata, si inventatorul printarii laser sau tehnologiei ethernet.
primul laptop din istorie este Xerox NoteTaker? Acesta a fost produs de Xerox in 1976, prin Xerox PARC, si continea o tehnologie foarte avansata pentru acele timpuri: 128 kB RAM si un procesor de 1 MHz. Costurile mari de productie, estimate acum la aproximativ 50.000 $, au facut ca acest model sa ramana un prototip produs in doar cateva exemplare.
primul laptop comercial (oferit pentru cumparare) a fost Osborne1, produs in 1981? Acesta costa 1795 $ dar oferea un pachet software de 2000 $, pe langa configuratia hardware destul de avansata pentru acele timpuri: 64 kB RAM, procesor Z80 de 4 MHz si doua unitati floppy. Principalul avantaj al acestui notebook era, pe langa raportul pret-beneficii, faptul ca putea fi transportat usor cu ajutorul avioanelor comerciale, incapand sub scaunul pasagerilor. Principalul dezavantaj era dimensiunea foarte mica a ecranului: doar 5 inch.
desi a beneficiat de un succes urias si nesperat in urma lansarii Osborne 1, compania producatoare, Osborne Computer Corporation, si-a declarat insolventa la 3 ani dupa infiintare, in 1983? Se spune ca problemele financiare au inceput pentru corporatie in momentul in care s-au facut publice planurile de viitor care prevedeau aparitia unor laptop-uri mai performante decat Osborne 1, lucru care a dus la scaderea drastica a cererii pentru actualul model.
Intel incearca, prin Common Building Block, sa introduca un set de norme si standarde in industria notebook-urilor? Acest set de standarde face referire la trei dintre componentele principale ale unui latop: display-ul (14.1-inch, 15-inch, 15.4-inch); unitatile optice (9.5mm and 12.7mm) si hard-disk (2.5-inch), dar este criticat pentru lipsa mentionarii unor standarde si pentru componentele grafice. CBB este adptat cu greutate de catre producatori.
SURSA-STIATI CA .COM

joi, 21 iulie 2011

EFECTUL DE PIRAMIDA

Efectul de piramida

Piramide

Efectul de piramida


Orice forma geometrica bidimensionala sau tridimensionala modifica campurile existente in apropierea lor. O pot face in sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre formele geometrice, usor de construit si cu efecte puternice.
Energiile care pot fi implicate intr-un astfel de proces sunt foarte mici in comparatie cu valorile cu care suntem obisnuiti din viata de zi cu zi, procesele desfasurandu-se cu viteza mica si fiind foarte influentate de mediul inconjurator.Persoanele care locuiesc intr-o casa piramidala se simt pozitiv, reactionand imediat. Animalele de casa de orice fel cresc puternice si sanatoase. Cele mai neobisnuite efecte pe care meditatorii le spun ca li se intampla cand stau sub piramida sunt: un fel de stare de imponderabilitate; o distorsiune a timpului cat si a vitezei si o incetinire a acestuia.Fiintele vii sunt atrase de piramide ca un magnet: declaratii din mai multe surse demonstreaza ca animale de casa de tot felul cresc mai puternice si mai sanatoase sub, sau in piramidele cu laturile deschise (neacoperite). Se observa ca pisicile si cainii raspund acestui unic mediu al energiei de forma in diferite feluri armonioase.Simboluri plasate pe laturile piramidei: se produc o varietate de rezultate pozitive ale reactiilor pozitive. Piramida pune lucrurile inapoi pe drumul pe care ar trebui sa fie, ea face lucrurile sa para a fi perfecte. Aceasta forma geometrica este in acelasi timp si transmitator si receptor.
SURSA-ENIGME.RO

marți, 19 iulie 2011

LACUL SCHELETELOR


Lacul scheletelor, un mister sumbru al Himalayei                                    

        Lacul scheletelor, un mister sumbru al Himalayei
                 Nimeni nu a stiut de existenta sa pana in anul 1942, atunci cand un angajat al parcului national din partea indiana a muntilor Himalaya a descoperit un numar urias de schelete umane, peste 600, aflate in jurul unui lac glaciar. Misterul este cu atat mai mare cu cat prima datare cu carbon a indicat faptul ca osemintele dateaza din secolele XII-XV, desi nu exista o explicatie cu privire la originea acelor oameni si nici a mortii lor.
O echipa mixta europeano-indiana, sub egida National Geographic, a incercat in anii trecuti sa dezlege misterul care a starnit numeroase discutii intre oamenii de stiinta. Si cu toate acestea, tainele scheletelor nu au facut decat sa se adanceasca. O noua datare cu carbon a aratat ca varsta reala a osemintelor este de cel putin 1200 de ani, cu peste 3 secole fata de cea estimata oficial. Mai mult, testele ADN au identificat doua categorii fizice umane total diferite, una de oameni scunzi si alta a unor indivizi cu staturi impozante (probabil membri ai familiilor regale).


O prima intrebare care se ridica este cea legata de motivele pentru care acei oameni au urcat intr-o zona greu accesibila, aflata la peste 5000 de metri altitudine (chiar si astazi este nevoie de minim 4 zile de mers in conditii extrem de grele, fata de cea mai apropiata asezara umana), departe de orice ruta religioasa... o intrebare la care nimeni nu a putut oferi un raspuns cat de cat plauzibil. O alta intrebare este cea referitoare la cauzele mortii atator sute de indivizi. Majoritatea scheletelor prezinta urme ale unor fracturi craniene care par a fi facute de obiecte contondente uriase. O posibila explicatie ar fi cea care sustine ideea unui cataclism, posibil a unei avalanse de proportii, care sa fi surprins intregul convoi uman. O ipoteza care explica, partial, de ce in apele inghetate ale lacului au fost identificate alte oseminte, de data aceasta intregi.


Este cert ca dezlegarea acestui mister va mai dura ani, poate decenii. Pana atunci, insa, osemintele seculare vor ramane neatinse in jurul lacului himalayan, autoritatile indiene luand decizia de a nu le tulbura tainicul morman
  SURSA-DESCOPERA.RO

vineri, 8 iulie 2011

MISTERELE ROMANIEI

Misterele Spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic(III) - Comori încă nedescoperite

...de Petre Dogaru

Misterele Spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic(III) - Comori încă nedescoperite
« Imaginea 1 din 1 »
Fie că sunt înarmaţi cu unelte clasice cum sunt hârleţul şi cazmaua, sau unelte de ultimă eră precum modernele detectoare de metale şi ultraputernice maşini de teren, căutătorii ilegali de comori scormonesc solul şi subsolul plaiurilor mioritice. Despre comori se vorbeşte în şoaptă şi contra cost, poveştile despre acestea având o răspândire mai largă în zonele sărace, iar oamenii de ştiinţă le privesc cu suspiciune, deşi „Asociaţia căutătorilor de comori şi tezaure din România” a repurtat în perioada postdecembristă succese importante în domeniu. Circulă legenede despre comoara lui Decebal, despre cele ale domnitorului Constantin Brâncoveanu şi ale principelui Serbiei, Miloş Obrenovici.

Blesteme teribile, semne şi ritualuri, acolo unde „ard” tezaure
În toate zonele României circulă naraţiuni populare despre blesteme teribile care „apără” comorile, despre semnele care indică locurile unde trebuie căutate de cei „predestinaţi” şi ritualurile care trebuiesc urmate cu străşnicie de cei norocoşi pentru dezgroparea tezaurelor mult râvnite, în caz contrar aceştia urmând a sfârşi tragic. Locuitorii satului Suhuleţ - judeţul Iaşi - povestesc că, în preajma dealului intitulat sugestiv Comorniţa, aflat la circa o sută de metri de aşezare, în noaptea de Înviere sau de Anul Nou, se pot vedea, din loc în loc, ciudate flăcări albastre. Se crede că la baza flăcărilor sunt nîngropate comori, dar săpăturile întreprinse de săteni s-au soldat cu un eşec total, ca urmare doi dintre aceştia s-au pus de pândă în noaptea de Paşte. Soţia unuia dintre „pândari”, Costache Lupaşcu, rămasă acasă cu copiii, a constatat cu surprindere că uşa era blocată pe dinafaraă, iar soţul ei întors după miezul nopţii a intrat în locuinţă fără a întâmpina cea mai mică rezistenţă. Concluzia a fost că deranjase duhurile rele care stăpâneau comoara căutată. Tot în apropierea Comorniţei, preotul paroh al bisericii din Suhuleţ, în timp ce se întorcea în amurg din satul Dăceşti, este convins că a călcat „într-o urmă rea”, deoarece abia spre ziuă, după ce rătăcise ca în transă în toate direcţiile, s-a dezmeticit, departe de sat, luând-o pe drumul cel bun. În Dobrogea circulă tradiţia că, la săparea unei comori, trebuie să participe doar cel căruia „i s-a arătat”, căci altfel vor izbucni certuri privind împărţeala, sfade ce sunt fatale pentru vânătorii de comori. În Banat există credinţa că aurul comorilor „joacă” deasupra pământului în noaptea de Sfântul Gheorghe sau de Drăgaică, iar numai cel „ursit”, care a văzut lucirile şi flăcările, are şansa descoperirii, ceilalţi „văzători” având toate şansele să moară. În tradiţia populară bănăţeană se spune că pentru fiecare comoară îngropată există o troiţă la care s-a rostit un teribil blestem „de legare”, iar numai cei care cunosc semnele puse de cei care au îngropat aurul, pot să pornească la căutarea acestuia, mulţi plătind pentru hărţi contrafăcute sume foarte mari. Un alt indiciu este că, trecând peste obiectele de aur şi argint, apa devine foarte pură şi cristalină, aşa numita apa plată naturală.

Românii au pus mâna pe tezaurul lui Decebal printr-un trădător
Comorile dacilor au fost cunoscute în Antichitate, constituind o atracţie permanentă. Istoricul bizantin I. Lydos, citându-l pe Criton, medicul personal al împăratului roman Traian , menţionează că acesta, în urma victoriei asupra dacilor, ar fi capturat o pradă constând în 1.650.000 kilograme de aur şi de două ori pe atâta argint. Istoricul francez J. Carcopino estimează cantitatea mai mică de zece ori, iar istoricul român I. I. Rusu a redus cifrele de o sută de ori. Controversa a continuat şi în zilele noastre, istoricul O. Maieru ajungând, după calcule foarte laborioase, să concluzioneze că aurul dacilor era aproape exclusiv de origine aluvionară, în ciuda unui minerit subteran cu totul sporadic, iar tezaurul sacru al dacilor, acumulat în timp, ar fi putut ajunge în vremea lui Dacebal la o mie de tone. Oricum, cantitatea tezaurului a fost foarte mare din moment ce a redresat economia imperiului roman pe o perioadă de timp, dar se pune o altă întrebare, şi anume dacă întregul tezaur al lui Decebal a căzut în mâna învingătorului Traian. Istoricul roman Dio Cassius scrie că un nobil din anturajul lui Decebal, Bicilis, fiind luat prizonier de romani, le-a dezvăluit acestora că regele dac abătuse râul Sargeţia cu ajutorul unor prizonieri săpând acolo o imensă groapă unde îngrămădise „o mulţime de argint şi de aur şi alte lucruri foarte preţioase”. După ce groapa fusese astupată cu pietre şi pământ, râul a fost repus în albia lui, iar prizonierii au fost măcelăriţi, pentru a nu divulga locul operaţiunii. Numai că, în apropierea capitalei regatului dac din Munţii Orăştiei, Sarmisegetusa, curgeau mai multe râuri, dintre care cel mai important este Streiul. Să fi fost acesta anticul Sargeţia, sau Sibişelul, sau Râul Grădiştii? Nu vom şti poate niciodată. Şi totuşi... Cercetătorul I. V. Ferencz, bazat pe informaţia că, în secolul al VIII-lea nişte pescari au găsit în albia Streiului un număr mare de monede de aur, depuse într-un „şarpe” din acelaşi material, naşte legitima întrebare dacă este posibil ca romanilor să le fi scăpat din diferite motive o parte din comoară? Posibil ca Decebal să-şi fi împărţit tezaurul în mai multe părţi, îngropându-l în mai multe locuri, cum tot atât de posibil este ca locuitori înstăriţi din zona capitalei dacice, intens locuită, să-şi fi îngropat agoniseala în apele unor râuri. În toamna lui 2007, pe un fond mai mare de prevenire a inundaţiilor, s-a trecut cu utilaje moderne şi la amenajarea râului Orăştie din apropierea Sarmisegetusei regale. Existând posibilitatea foarte mare ca undeva, în albie, să se găsească obiecte de patrimoniu, Filiala Mureş a Regiei Naţionale a Apelor Române a încheiat un contract cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, pentru supravegherea lucrărilor. Cât de supravegheate sunt respectivele lucrări, rămâne de văzut.

Anual, 4.000 de scormonitori-pirat caută aur în Transilvania
După 1990, s-a declanşat o adevărată febră a scormonitorilor-pirat de tezaure dacice din Munţii Orăştiei, tezaure alcătuite din monede de aur de tip Koson sau Lysmah, în principal. Kosonii îşi trag denumirea de la inscripţia în greceşte „Koson”, greutate cuprinsă între 8 şi 8,7 g. Lysimahii îşi trag denumirea de la regele Traciei, Lysimah (360-281 î.Hr.) şi au o greutate de aproape 17 g. Un caz fericit este tezaurul de Kosoni descoperit de un pădurar pe platoul Târsa-Luncani din Munţii Orăştiei, în 1996-1997, când toate cele 522 de monede au intrat în posesia unor institute abilitate. Deşi s-a semnalat în dese rânduri, oficial, că echipe de scormonitori-pirat autohtone şi din exterior, sapă în draci cu mijloace ultramoderne, autorităţile nu pot face faţă. Dovadă că, în 1997, în Ungaria, un individ din Orăştie a fost prins de către INTERPOL având 200 de Kosoni asupra sa. Directoarea Muzeului Civilizaţiei Dacice din Deva, A. Pescaru, are informaţii că, în zona Vârfului Prisăcii din Munţii Orăştiei, în 2003, un grup de căutători ilegali au descoperit lysimahi. Încheiem lista exemplelor, cu cele 15 brăţări masive din aur (apoca dacică clasică, sec. I î.Hr.-I d.Hr.), descoperite prin braconaj arheologic la Grădiştea Muncelului în judeţul Hunedoara, între anii 2000-2001, dintre care statul român a recuperat doar 9. Traficul intens cu aur dacic în ultimii ani a dus la scăderea dramatică a valorii Kosonilor şi lysimahilor. Astfel, dacă pe piaţa internaţională, în 1995, o monedă din primul tip era evaluată şi cu 2.500 de dolari, astăzi ei sunt oferiţi la maximum 700 de dolari, iar un lysimah nu sare peste 900 de dolari. Deşi nu se cunoaşte cantitatea de Kosoni şi lysimahi bătuţi, cercetătorii apreciază că mai sunt de scos la iveală un număr foarte însemnat.

Pe urmele tezaurelor lui Constantin Brâncoveanu şi principelui Miloş Obrenovici
În judeţul Caraş-Severin circulă cele mai multe naraţiuni despre comorile îngropate în peşterile Banatului de Munte, dintre care cea mai valoroasă ar fi cea îngropată de domnitorul Constantin Brâncoveanu în douăsprezece imense cufere, înainte să fie mazilit de turci în primăvara lui 1714. Domnitorul, socotit drept unul dintre cei mai bogaţi europeni, era numit la Istanbul „Altan-Bey”, adică „Prinţul Aurului”. Pe 14 august, i s-a făgăduit eliberarea imediată, dacă va arăta unde sunt depuse cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care sultanul bănuia că le are, dar refuzul său l-a costat capul. Este posibil ca importantul tezaur să zacă şi azi îngropat într-una din peşterile Banatului de Munte, pe care omul de taină şi, în acelaşi timp, finul său, marele spătar Ştefan Cantacuzino, din diferite motive, nu a putut să-l mai dezgroape. Legendele locale vorbesc şi despre un alt mare tezaur îngropat de cei 300 de oameni ai celui care a fost de două ori principe al Serbiei, Miloş Obrenovici (1815-1839; 1858-1860), într-o peşteră de pe Valea Cernei. Deoarece toţi cei care l-au ajutat pe principe să transporte şi să îngroape comoara ar fi fost îngropaţi la intrarea în peşteră, fiind în prealabil otrrăviţi, singura sursă de identificare ar fi o piatră pătrată, încrustată cu un snop de grâu şi un şarpe. Conform unor istorici prestigioşi precum sârbul M. Gavrilovici, francezul H. Emile şi românul N. Ciachir, principele sârb a fost un despot avar, care, din monopolul comerţului, antrepriza vămilor, confiscarea averilor rivalilor, a strâns o avere fabuloasă. Miloş Obrenovici a avut o serie de domenii în Oltenia, fiind în bune relaţii cu domnitorul Ţării Româneşti Alexandru Ghica, cu care a stat de câteva ori faţă-faţă şi, este foarte posibil să-şi fi îngropat tezaurul personal pe sălbateca şi puţin circulata pe atunci Vale a Cernei, râul respectiv fiind mai mult o graniţă teoretică între Austria şi Ţara Românească, iar la vărsare, întâlnind din 1833 şi graniţa Serbiei autonome.
SURSA-INDEPENDENT-AL.RO

joi, 7 iulie 2011

TOP 10 LOCURI BANTUITE

Plaja fantomelor in TOP 10 locuri BANTUITE de care probabil nu stiai

O plaja unde armata japoneza a torturat si ucis oameni, dar si un tunel al tipetelor se inscriu in topul celor mai bantuite, dar mai putin mediatizate locuri din lume
Plaja fantomelor in TOP 10 locuri BANTUITE de care probabil nu stiai
1. Plaja Changi

Legenda din jurul acestui loc din Singapore spune ca aici au fost torturati si ucisi de armata japoneza toti cei ce simpatizau China, operatiunea fiind cunoscuta drept Sook Ching. Oamenii sustin ca tipete puternice si plansete pot fi auzite pe plaja, iar oameni fara capete si plini de sange pot fi vazuti pe nisip pe perioada noptii.
2. Cimitirul Burlacilor

In Illinois, exista un cimitir in care sunt ingropati doar barbati, toti necasatoriti inainte de moarte. Notele istorice arata ca ritualuri de magie neagra s-au facut in mod repetat in acest cimitir, din care localnicii se plang acum ca aud voci si vad creaturi ciudate.
3. Monte Cristo, Australia

Nu romanul lui Alexandre Dumas ci o proprietate din Australia, cunoscuta drept cea mai bantuita casa din tinutul cangurilor. Bantuita se pare de fantoma unei foste proprietare, ce a locuit 23 de ani singura in locuinta dupa moartea sotului ei, casa a fost gazda mai multor evenimente tragice. Un copil a murit dupa ce a fost scapat pe scari, o menajera a cazut de la balcon, iar un baiat ce se ocupa de grajduri a murit ars de viu.
4. Fortul Bhangarh


Aflat in India, acest fort a fost blestemat de un exorcist. Acesta i-ar fi condamnat pe toti cei ce calca in aceasta zona la moarte subita, urmand apoi ca sufletele lor sa ramana pentru totdeauna in cadrul aceluiasi fort. Localnicii ii sfatuiesc pe vizitatori sa nu calce in zona, pentru ca toti cei ce au pus piciorul in cadrul fortului au disparut fara urma.
5. Podul Tipetelor din Maud Hughes

Mai multe legende incearca sa explice tipetele ce se aud mereu in jurul acestui pod din statul american Ohio. Una dintre ele spune ca o femeie si-a aruncat copilul de pe pod, iar apoi s-a spanzurat de el, in timp ce altii spun ca femeia de fapt s-a aruncat din masina iubitului dupa o cearta, exact atunci cand acesta trecea peste pod.
6. Casa lui George Stickney


Aflata in America, in Illinois, casa i-a apartinut unui barbat numit George Stickney, pasionat de spiritism. Acesta se spune ca si-ar fi construit casa intr-un asemenea mod incat sa poata comunica cu fantomele copiilor sai morti. Devenita intre timp sediu al Politiei din zona, casa inca tulbura linistea celor ce intra in ea. Politistii se plang ca luminile se sting singure, usile se deschid si se inchid fara explicatie, iar obiectele se misca libere.
7. Casa din Piata Berkeley


Legendele sunt impartite in cazul casei aflata la aceasta adresa. Unii spun ca o fetita a fost ucisa de un servitor bolnav mintal, in timp ce altii spun ca o fetita abuzata a sarit de pe pervarzul ferestrei. Etajul cel mai de sus al casei este cel bantuit, voci ciudate fiind auzite in mod constant. O librarie a fost deschisa la parter, iar vanzatorii au fost instruiti sa stea departe de etajul cu probleme.
8. Muzeul Babenhausen


Babenhausen este un orasel la 25 de kilometri de Frankfurt, iar muzeul sau este, in opinia localnicilor, bantuit de fantomele soldatilor ce au murit in zona in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Legenda spune ca daca un soldat viziteaza muzeul si isi foloseste telefonul, va auzi vocea unei femei ce vorbeste in germana, dar care rosteste cuvintele in ordine inversa.
9. Tunelul tipetelor din Canada

Se spune ca un tata sadic si-a incendiat de vie fetita in acest tunel aflat in regiunea canadiana Ontario, iar acum, daca aprinzi un chibrit in tunel vei auzi imediat un tipat isteric.
10. Dealul Dominican


In varful acestui deal din Baguio, Filipine sta hotelul Diplomatilor, un loc ce in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost invadat de refugiati. Bombardat de japonezi, hotelul este acum, spun localnicii, bantuit de fantomele celor ce au murit in urma bombardamentelor.
Sursa: Travelkat.com

marți, 5 iulie 2011

TITANICUL-SCUFUNDAT CU PREMEDITARE

Enigme neelucidate – scufundarea premeditată a Titanicului

de Ana Matei
 
Naufragiul vasului Titanic a reprezentat o perioadă îndelungată un mare mister pentru omenire. Dezvăluiri recente, care arată că acest naufragiu a fost consecinţa unei conspiraţii bine premeditate, vin să elucideze acest mister. Prin urmare, care este adevărata poveste din spatele acestui tragic accident?
 
Cartea The Secret Terrorists apărută la Truth Triumphant Ministries şi, ulterior, la Tree of Life Resources afirmă şi arată cum responsabilitatea pentru acest naufragiu ar reveni în mod direct Ordinului Romano-Catolic al Iezuiţilor: „Sursa celor mai mari tragedii ale ultimilor 200 de ani poate fi identificată ca fiind Iezuiţii.”Fondată în 1540, „Societatea lui Iisus” s-a dezvoltat rapid în sânul Bisericii Catolice. Membrii săi erau confesori ai familiilor care guvernau Europa. Îl apărau pe Papă şi catolicismul aproape în toate ţările din lume. În 1773, Papa Clement al XIV-lea a suprimat Ordinul Iezuiţilor. În 1814, Papa Pius al VII-lea a cedat presiunilor care se făceau asupra sa şi a reînfiinţat „Societatea”. În prezent, există colegii şi pastori iezuiţi. Ordinul Iezuiţilor este o organizaţie foarte influentă ce are ca scop perpetuarea catolicismului şi a puterii Papei. Totuşi, există un secret, o parte întunecată a acestei organizaţii numită „Societatea lui Isus” Timp de sute de ani membrii lui au comis crime religioase. Erau bărbaţii cu pelerine negre care purtau pumnale pe dedesubt.
Conspiraţia de la originea Rezervei federale
În 1910, şapte bărbaţi s-au întâlnit pe insula Jekyll, în apropierea coastei statului Georgia, pentru a planifica fondarea Rezervei Federale SUA. Nelson Aldrich şi Frank Valderclip au reprezentat imperiul financiar Rockefeller. Henry Davidson, Charles Norton şi Benjamin Strong l-au reprezentat pe J.P. Morgan. Paul Warberg a reprezentat dinastia bancară Rothschild din Europa. Membrii familiei Rothschild erau agenţii bancari ai Iezuiţilor şi deţineau „cheia averii Bisericii Romano-Catolice”.
Între grupurile Morgan, Rothschild şi Rockefeller exista o puternică rivalitate. Cu toate acestea s-au asociat într-un consorţiu şi au pus bazele cartelului bancar naţional numit Sistemul Federal de Rezervă, după cum afirmă G. Edward Griffin din The Creature From Jekyll Island. O recenzie a acestei cărţi suna astfel: „Spune povestea modului în care bancherii i-au momit pe politicieni cu bani nemunciţi şi au ajuns să controleze cea mai mare parte a lumii.” Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller sunt controlate de ordinul iezuit. Aceste familii cu o puternică influenţă la nivel mondial „fac ceea ce este necesar pentru a distruge libertatea constituţională din America şi pentru a-l conduce pe Papă spre dominaţia mondială.”
Titanicul – un „cal troian” al timpurilor moderne
Construcţia Titanicului, comandată de o societate pe nume White Star Lines, a început în anul 1909 într-un şantier naval din Belfast, Irlanda. Populaţia din Belfast, în mare majoritate de religie protestantă, îi detesta pe iezuiţi. Controlul White Star Lines fusese preluat de J.P Morgan, căruia Iezuiţii i-au ordonat construiască Titanicul. Chiar de la început, luxosul vas de croazieră, Titanic, a fost destinat distrugerii.
Nu toate personalităţile puternice şi influente ale vremii erau de acord cu crearea Sistemului Federal de Rezervă. Benjamin Guggenheim, Isa Strauss şi John Jacob Astor s-au opus formării S.F.R. Aceştia, fără îndoială unii cei mai bogaţi oameni din lume, stăteau în calea planului iezuiţilor. Ei urmau să-şi folosească influenţa şi averea nu numai pentru a se opune planului iezuiţilor de a crea Rezerva Naţională, ci şi pentru a se opune Primului Război Mondial.
Cursa care s-a soldat cu naufragiul Titanicului era călătoria de inaugurare a celui mai mare vapor construit vreodată. Campania de promovare a vaporului imposibil de scufundat îi asigura pe pasageri de o siguranţă plină de confort. Adevăratul motiv pentru distrugerea navei a fost un joc prin care super-bogaţii Guggenheim-Strauss-Astor puteau fi eliminaţi. „Ei trebuiau distruşi într-un mod atât de absurd încât nimeni să nu suspecteze că au fost omorâţi şi că iezuiţii au făcut aceasta.” Pentru aceasta s-a urmărit să fie pe vas mulţi irlandezi, francezi şi italieni catolici. Şi protestanţii din Belfast au fost încurajaţi să emigreze în Statele Unite pe Titanic. Toţi aceştia erau oameni de care, în marea lor majoritate, lumea se putea „dispensa”.
Un naufragiu programat
Deşi la momentul respectiv nu se cunoşteau aceste detalii, ulterior a ieşit la iveală că Edward Smith, căpitanul Titanicului era iezuit şi lucra pentru J.P. Morgan. Dar nu este singurul membru al acestei societăţi criminale secrete implicat în această afacere. În documentarul National Geographic numit Secretele Titanicului, din 1986, se afirmă: „Când vasul a plecat din sudul Angliei, la bord se afla Francis Browne. El era cel mai influent iezuit din toată Irlanda şi maestrul iezuit al lui Edward Smith.”
Eric J. Phelps afirmă în cartea Vatican Assassins: „Iată escrocheria iezuită la cele mai ridicate cote. Pastorul de provincie Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, cu siguranţă îi dă raportul Căpitanului privind jurământul său ca iezuit şi a doua zi dimineaţa îşi ia la revedere de la acesta...” Pentru căpitanul Smith acest „general iezuit” era ca însuşi Dumnezeu. Browne l-a instruit ce să facă în apele de nord ale Atlanticului. „Lui Edward Smith i-au fost date ordine să scufunde Titanicul şi exact asta a făcut.” Conform filosofiei iezuite secrete, „cei nevinovaţi pot fi sacrificaţi pentru o cauză benefică majoră; scopul scuză mijloacele.”
Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga Titanicul, în ape reci. Căpitanul a ştiut de la început că vasul său a fost construit pentrua elimina  duşmanii iezuiţilor. Titanicul a fost construit spre a fi un „vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Căpitanul Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile. Totuşi, el a intrat cu Titanicul cu viteză maximă, de 22 de noduri, într-o noapte fără lună, într-un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise! Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?
Bărcile de salvare au fost insuficiente. Din măreţul Titanic, după naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Au fost aruncate în aer rachete albe de semnalizare. Torţele de semnalizare de alarmă ar fi trebuit să fie roşii. Vasele care treceau pe lângă acesta au crezut că cei de pe Titanic dau o petrecere. Aceste exemple nu arată aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.
Victime intenţionate şi victime colaterale într-o „crimă perfectă”
Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemul Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Naufragiul Titanicului a fost unul dintre marile dezastre ale secolului 20. Conform The Secret Terrorists de Bill Hughes, în spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice: „Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, Titanicul s-a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.” După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.
Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii The Secret Terrorists nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc., etc...
Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi-a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi.
Nu e deloc incredibil faptul că adevărul despre această faimoasă călătorie a Titanicului nu a fost cunoscut atât de multă vreme, căci este vorba despre una din cele mai perfecte crime care au fost comise vreodată.
 SURSA-YOGAESOTERIC.NET

luni, 4 iulie 2011

DAIACII - ULTIMII VANATORI DE CAPETE

Daiacii - Ultimii vânători de capete

a
Adânc, pierdute prin junglele impenetrabile din Borneo, trăiesc triburile ultimilor vânători de capete. Temuţi, interesanţi, fascinanţi, admiraţi, ostracizaţi, manipulaţi, reprezentanţii din prezent ai daiacilor inspiră multora teamă. Şi nu fără temei. Mulţi dintre cei care nu i-au luat în serios, i-au jignit, atacat sau au încercat să le fure pământurile au sfîrşit decapitaţi. O incursiune în lumea lor arhaică poate fi considerată, fără doar şi poate, şi o plonjare în hăurile subconştientului nostru. La urma urmei, chiar aşa moderni şi civilizaţi cum ne pretindem, de câte ori nu am vrut să-i luăm capul - la propriu - cuiva, din zeci de motive, absurde sau nu? Spre deosebire de noi, ei chiar acţionează...
Pădurea interzisă
Istoria relaţiilor dintre "omul alb" (fie el american sau european) - cuceritor, colonizator, imperialist, jefuitor de resurse şi bogăţii - şi populaţiile băştinaşe, cu care a interacţionat în timp istoric şi spaţiu geografic, se rezumă la o reţetă simplă, cu mici variaţiuni pe aceeaşi temă. Aproape pretutindeni, băştinaşii au fost înfrânţi, umiliţi, jefuiţi şi, în cele din urmă, depersonalizaţi în urma contactului "civilizator" cu omul alb.
Decalajul tehnologic dintre civilizaţii a fost prea mare şi a avut un cuvânt hotărâtor, concretizat cel mai adesea sub forma armelor de foc, care au înclinat, de cele mai multe ori, balanţa în favoarea invadatorilor albi.
Cu mici excepţii care confirmă regula (materializate în rezistenţa armată dusă de zuluşi, de triburile afgane ori de apaşii, sioux-ii şi alte triburi nord-americane) populaţiile indigene au căzut victime curentului colonial. O notă distinctă în acest peisaj sumbru este reprezentată de violenţa şi cruzimea populaţiilor din arhipelagurile indo-malaez şi cel filipinez. Culturi relativ asemănătoare, cu un pronunţat iz războinic, aceste populaţii umane se înscriu perfect în termenul de "culturi ale puterii", emis de celebrul istoric şi cercetător român, Mircea Eliade.
Printre sutele de naţiuni, populaţii şi triburi din zonele amintite, una iese în evidenţă datorită ferocităţii de care dă dovadă în luptă şi mai ales prin sinistrul obicei al colecţionării capetelor duşmanilor, chiar şi în zilele noastre.
Este vorba de daiacii din marea insulă Borneo, sau Kalimantan, cum mai este numită.

Antropologii şi etnologii au reuşit, până în prezent, să identifice şi să catalogheze circa 200 de triburi care trăiesc în zonele cele mai sălbatice şi de nepătruns din partea centrală a Insulei Borneo. Din punct de vedere administrativ-politic, triburile daiacilor populează regiuni din teritorii ce aparţin statelor Indoneziei, Malaeziei, precum şi sultanatului Brunei.
Evident, această situaţie nu-i deranjează prea mult pe vajnicii daiaci, care se perindă prin junglă fără să ţină cont de graniţele şi aşa insesizabile din pădurea luxuriantă.
Coincidenţă sau nu, daiacii trăiesc în mijlocul celei mai vechi păduri umede din lume, jungla de aici find mai bătrână chiar decât imensa selvă amazoniană.
Aici, printre plante şi animale unice, se estimează că trăiesc între 2-4 milioane de daiaci. Nimeni nu cunoaşte cu exactitate numărul lor. Nimeni nu a avut niciodată interesul sau curajul de a-i număra...
Datele istorice ne spun că daiacii fac parte dintr-o cultură foarte veche. Evidenţele arheologice sugerează că strămoşii lor s-au stabilit în marea insulă Borneo acum peste
3.000 de ani, cu tot cu macabrul obicei al colecţionării de capete omeneşti. Obicei alimentat, fără doar şi poate, de introducerea metalurgiei în insulă, fenomen petrecut acum 2.450 de ani şi ocazie cu care daiacii au descoperit, cu bucurie, că o sabie-macetă din metal retează un cap mult mai eficient decât un obiect similar din obsidian, folosit cu sârguinţă de strămoşii lor.
Dintre cele circa 200 de triburi şi subgrupuri etnice, cele mai cunoscute sunt grupările Bakumpai, Kapuas, Ahe, Jagoi, Kutais, Baritos, Ngajus, Kayan şi Iban.
Pe scena istoriei mari, au apărut de abia în secolul al XIX-lea, când triburile Iban s-au evidenţiat prin cruzimea neobişnuită cu care atacau populaţiile de pescari locale şi mai apoi centrele comerciale deschise de olandezi.
Cei care aveau să facă cunoştinţă, în cel mai serios mod posibil, cu macetele daiacilor au fost japonezii. Fără să se sinchisească de renumele de spadasini ai niponilor, daiacii i-au vânat şi măcelărit prin jungla deasă ca pe nişte simple animale. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, trupele armate japoneze au ocupat insula daiacilor şi i-au tratat foarte rău pe băştinaşi. În special daiacii din ţinutul Kapit au avut de suferit din cauza cruzimii şi crimelor de război comise de soldaţii japonezi. Bărbaţii daiaci erau împuşcati ori de câte ori erau surprinşi, iar femeile lor erau răpite şi violate de către invadatorii veniţi din Ţara Soarelui Răsare. În faţa unor asemenea atrocităţi, daiacii s-au aliat cu forţele armate americane şi australiene, susţinându-i pe Aliaţi în războiul cu Japonia aşa cum ştiau ei mai bine - tăind pe bandă capete de japonezi. Armata tribală înarmată cu suliţe, sarbacane şi nelipsitele Dayak Parang, Parang Ilang sau Mandau Parang, săbiile şi macetele concepute de daiaci special pentru retezarea cât mai uşoară a unui cap omenesc, a declanşat gherila în junglă.
Până la sfârşitul războiului, peste 1.500 de soldaţi şi ofiţeri niponi au sfârşit scurtaţi de cap sau torturaţi până la moarte de răzbunătorii daiaci.

Cu parang-ul prin Borneo
În mod tradiţional, ziua unui războinic daiac se scurge între partide de vânătoare, pescuit şi antrenament de luptă destinat perfecţionării mânuirii armelor tradiţionale.

Agricultura a fost introdusă recent şi constă în principal în cultivarea orezului. De agricultură se ocupă îndeosebi femeile şi copii. În rest, atotputernica şi încă venerata Hutan (jungla) oferă carne de vânat, peşte şi diverse fructe locale. Terenurile cultivate iscă în prezent neînţelegeri între autorităţi şi daiaci, primele dorind să cultive palmieri de ulei pe terenurile vânătorilor din junglă.
Cultura daiacilor se bazează pe Adat, un concept străvechi care dictează că pământurile aparţin doar etnicilor daiaci, la fel şi roadele sale.
Religia lor este denumită Kaharingan, fiind un cult de sorginte şamanică, concretizată într-o formă de animism local. Legile indoneziene consideră Kaharingan-ul drept o formă de hinduism, cu toate că această caracterizare, evident greşită, nu acoperă bogăţia, varietatea şi mai ales sensurile mitologiei, învăţăturilor şi religiei daiacilor.
Practicile religioase din Kaharingan diferă sensibil de la trib la trib, dar în ele se regăseşte figura omniprezentă a şamanilor, maeştri ai transei extatice şi călătoriilor între lumi. Ritualurile mortuare sunt extrem de elaborate, mai ales în momentul în care un nobil Kamang moare.
La începutul secolului al XIX-lea, o parte dintre daiaci s-au convertit la Islam, iar creştinismul a fost introdus în insulă de misionarii europeni şi americani. Astăzi, circa 90% dintre daiaci se declară creştini, iar restul musulmani sau Kaharingan. Cu toate acestea, creştinismul este mai mult formal, daiacii rămânând, în interiorul lor, devotaţi practicilor şamanice şi tradiţiilor strămoşilor.
Succesiunea în societatea daiacilor se bazează pe ambele linii, maternă şi paternă. Societatea tribală daiacă este foarte egalitaristă, bărbaţii şi femeile având statut similar şi aceleaşi drepturi asupra proprietăţii. Cu toate acestea, puterea politică se menţine totuşi pe linie patriarhală.
Probabil cel mai frapant aspect din aşezările daiacilor este constituit de aşa-numitele Case Lungi. O Casă Lungă este centrul şi inima satului vânătorilor de capete. Este o structură de locuit alcătuită din lemn, aşezată pe piloni şi care poate atinge lungimi de sute de metri, fiind amplasată, de obicei, pe malurile cursurilor de apă. Tot tribul locuieşte la comun în Casa Lungă, care are bucătării, locuinţe separate şi chiar loc de joacă amenajat special pentru cei mici. Casa unei singure familii este alcătuită dintr-o încăpere separată, despărţită de o singură uşă. Cu alte cuvinte, dacă o Casă Lungă are 158 de uşi, atunci ea este locuită de 158 familii de daiaci.
Decapitarea - între oroare, semnificaţii şi simbolism

În toate culturile umane străvechi, decapitarea a fost şi este considerată un subiect sensibil, plin de groază, dar fascinant şi interesant prin complexitatea credinţelor şi tradiţiilor care îl înconjoară.
Pe scurt, dacă cei vechi credeau că inima este centrul emoţiilor şi sentimentelor, atunci capul este sediul spiritului, al identităţii şi puterii.
Tăiere rituală a capetelor inamicilor a cosntituit, în trecut, o practică frecventă pe tot globul. A fost întâlnită îndeosebi în regiuni din India, China, precum şi în Orientul Mijlociu şi cel Apropiat, Japonia, Amazonia, Myanmar, Nigeria, Melanezia, Micronezia. Sciţii şi celţii erau mari admiratori ai acestei metode de execuţie. Decapitarea a fost des întâlnită şi în Balcanii secolului al XIX-lea, îndeosebi la albanezi şi greci.
Decapitarea este o moarte cumplită, şi impresionantă ca "spectacol" vizual, chiar dacă provoacă mult mai puţină durere şi suferinţă fizică comparativ cu alte metode precum tragerea în ţeapă, fierberea de viu, tăierea pe jumătate, ruperea în bucăţi prin intermediul animalelor de povară sau alte modalităţi atroce de execuţie, "brevetate" de fiinţa umană în negurile istoriei ei.
Simbolismul decapitării se contopeşte, deseori, cu sfera religiosului, amintind aici execuţia Sfântului Ioan Botezătorul sau imaginea izbitoare a lui Chinnamasta, cea de-a şasea mare Putere Cosmică, una dintre cele 10 manifestări divine a lui Shakti din religia hindusă. Imaginea tradiţională a zeiţei Chinnamasta, cu capul retezat aşezat într-una din mâini, dar cu trupul vertical, semnifică conceptul de sacrificiu şi renaştere a Creaţiei, alături de retezarea percepţiilor false, a egoismului şi ignoranţei. Capacitatea zeiţei de a rămâne în viaţă chiar dacă este decapitată este un atribut în plus al naturii divine a acesteia, fiind asociată şi cu trezirea energiei Kundalini.
În lumea războnicilor de pe toate meridianele, tăierea capului duşmanului are motivaţii, simboluri sociale şi funcţiuni extrem de diverse.
Prima valenţă a decapitării a fost una strict ceremonială şi făcea parte dintr-un proces deosebit de important care viza, într-un final, structurarea, reîntărirea legăturilor inter-umane şi apărarea ierarhiilor şi relaţiilor dintre comunităţi şi individ.
Pentru războinicul care săvârşea fapta, aceasta consta în mortificarea sigură a inamicului, un act ultimativ de violenţă rituală codificată, re-estabilirea echilibrului cosmic şi, nu în ultimul rând, o dovadă evidentă de bărbăţie şi prestigiu auto-asumat.
Vânătoarea de capete a fost - şi încă este - cea mai importantă activitate din cultura daiacilor. Aici a existat de milenii obiceiul raidurilor asupra triburilor vecine, în scop declarat de a colecţiona capetele care aveau să orneze, mai apoi, locuinţele celor mai bravi războinici. Autorităţile olandeze au zeci de rapoarte în care descriu detaliat petrecerile daiace, în care erau expuse cu mândrie ultimele capete retezate, alături de cele mai vechi şi bine conservate "trofee", lăsate moştenire de bunici şi străbunici.

Războinii daiaci "recoltau" în principal capete de la duşmanii căzuţi în luptă, răniţi sau capturaţi vii. Evidenţele cercetătorilor susţin că daiacii căutau întotdeauna capete de bărbaţi adulţi, codul nescris al junglei oprindu-i să sacrifice femei, copii sau bătrâni. Au fost înregistrate şi unele situaţii aflate la limita dintre hilar şi tragic, când unii prizonieri au fost cruţaţi pe motiv că aveau capete "urâte" sau "imperfecte" după standardele daiace în privinţa trofeelor umane.
O altă metodă de a face rost de capete era aceea de a se strecurau neauziţi şi nevăzuţi (cum numai nişte oameni ai junglei pot să o facă) lângă victime, după care acestea erau ucise cu o mică săgeată otrăvită suflată din sarbacană. Imediat, daiacul înarmat cu maceta mandau reteza capul ghinionistului.
Arma principală este o sabie tip macetă, cu o lamă grea şi curbată, detalii care maximizează efectul acţiunii de lovire şi retezare. Mânerul este foarte ergonomic, fiind lucrat tradiţional din lemn sau os şi ornat cu pene, pietre sau colţi şi gheare de animale.
Lama este compusă dintr-un "miez" de fier, cu duritate scăzută, maleabil, dar care este ideal pentru a suporta şocuri mecanice. Peste acesta se aplică un oţel mai dur, din care este făurită muchia tăietoare a armei. Mandau este relativ scurt, comparat cu o sabie clasică, fapt care ajută mânuirea sa în spaţii înguste, cum sunt cele din inima pădurii ecuatoriale.
Designul acestei arme primitive, dar atât de eficiente, a fost gândit pentru a uşura foarte mult actul scoaterii din teacă, urmat de retezarea imediată, cele două acţiuni trebuind să devină aproape concomitente.
Soarta capului tăiat este invariabilă. Grotescului trofeu i se scoate creierul - care este dat ulterior la câini, animale foarte îndrăgite de daiaci - după care capul este afumat la foc mocnit, făcut din diverse plante din junglă cu proprietăţi speciale. În urma acestui tratament, capul nu mai este supus acţiunii naturale de descompunere. Astfel "preparat" ajunge să se păstreze fără probleme pentru mari perioade de timp.
Destinaţia finală este altarul nelipsit din fiecare încăpere, unde sunt aşezate capetele colecţionate în generaţii de strămoşi
Ilarie Mitrea, un român printre vânătorii de capete
Nu putem aduce în discuţie cultura războinică a daiacilor fără a aduce un omagiu memoriei celui care a fost Hilarie (Ilarie) Mitrea, primul alb care a stabilit contacte paşnice cu daiacii, medicul român ajungând să fie adoptat cu entuziasm de triburile celor mai temuţi vânători de capete.
Ilarie Mitrea (1842-1904), de profesie medic, născut la Răşinari, judeţul Sibiu, fiu de ciobani veniţi din Apuseni, a fost angajat de coroana olandeză şi trimis să exploreze câteva regiuni din Borneo. Aşa a ajuns românul nostru să intre în contact cu temuţii daiaci, în teritoriile cărora niciun oficial olandez nu avusese curajul să se aventureze. Cunoştinţele medicale solide, precum şi firea sa, l-au ajutat pe Ilarie Mitrea în relaţiile lui cu daiacii: a reuşit nu doar să fie acceptat, ci chiar s-a împrietenit cu temuţii tăietori de capete.
Român adevărat, cu inimă mare, Ilarie a ajutat şi băştinaşii din insulele Sumatra şi Celebes. În anul 1887, demersurile sale l-au făcut pe guvernatorul de atunci al Indiilor Olandeze să emită un ordin care le interzicea civililor şi militarilor olandezi să tragă cu puşca în băştinaşi, din simplă distracţie şi plictiseală.
Înapoiat printre daiaci, Ilarie le-a tratat acestora - gratis - copii de diverse boli, câştigând astfel inimile temuţilor războinici.
La plecarea sa din insulă, doctorul Mitrea a fost ajutat de daiaci să colecţioneze plante şi numeroase animale rare, ce alcătuiesc o colecţie adăpostită astăzi la Muzeul Grigore Antipa din Bucureşti. La plecare, războinicii i-au dăruit exploratorului ardelean două săbii tradiţionale, faimoasele dayak parang - un gest ce denotă multă consideraţie. Săbiile originale, care au tăiat, fără doar şi poate, câteva capete pe parcursul carierei lor, înainte de a intra în posesia românului, sunt păstrate în colecţiile aceluiaşi muzeu bucureştean.

Partidul, politica, secolul XXI, şi atacurile inter-etnice

Daiacii zilelor noastre nu au rămas străini de ispita politicii. Încă din anii 1930-1940, au intrat pe scenele politice ale Indoneziei şi Malaeziei, reprezentaţi de Partidul Unităţii Daiacilor, sau Parti Persatuan Dayak, în limba bahasa indoneziană.
Problemele grave au apărut odată cu explozia demografică din anii 1960-1970, când tot mai mulţi indonezieni în căutare de pământuri au migrat în Borneo. Fostul preşedinte Suharto este cel care a încurajat migraţia spre Borneo a locuitorilor din insulele învecinate, Madura şi Java.
Jurnalistul britanic Jonathan Head, care a realizat în anul 2001 un documentar despre daiaci pentru postul BBC, a descoperit că aceştia nu aveau probleme cu musulmanii sau cu etnicii chinezi, ura lor fiind îndreptată împotriva coloniştilor veniţi din Madura.
Explozia s-a declanşat în anul 1999, când daiacii au pornit un război inter-etnic cu madurezii. Circa 3.000 de madurezi şi-au pierdut capetele, la propriu, restul populaţiei fiind nevoită să se refugieze pe insula de pe care venise.

Reportajul făcut de jurnalistul britanic Alex Spillius în anul 2001 este mai mult decât edificator.
"În curtea unei căpetenii daiace, o duzină de războinici fumează liniştiţi, depănându-şi amintirile.
Un tânăr războinic în vârstă de 21 ani se confesează mândru:
- M-am simţit atât de puternic şi curajos! Am tăiat multe capete. Unii dintre ei încă trăiau. Am simţit puterea cum îmi curge în sânge. Timp de 7 zile, nu am putut să dorm şi să mănânc.
În prima luptă, madurezii au aruncat grenade spre noi, dar niciunul dintre vitejii noştri nu a fost rănit. Apoi a fost rândul nostru să atacăm. Întâi înjunghiam, apoi tăiam capetele. Nici măcar nu ştiu câţi am ucis, cred că erau cel puţin 10. Tata a omorât mai mulţi, dar eu am doar 21 ani", îşi încheie modest confesiunea tânărul daiac.
Spre groaza jurnaliştilor străini, cazaţi la Hotelul Rama, deţinut de o familie de daiaci, în seara următoare conflictului, holul hotelului era ticsit de capetele proaspăt tăiate ale madurezilor.
"Le-am adus pentru voi, credeam că vreţi să vă fotografiaţi cu ele. Le luam oricum să le ducem la afumătoare" s-a scuzat, umilă, gazda în faţa jurnaliştilor oripilaţi.
Un alt afacerist daiac explică mândru:
"Conducem cu 478 la 0, madurezii nu ne-au ucis niciun om. Cei care au scăpat fug acum spre insula lor. Eu nu am strâns niciun cap pe care să-l îngrop mai apoi lângă strămoşi, pentru ca spiritele câinilor de madurezi să fie sclavii spiritelor strămoşilor noştri. Unii dintre noi au luat câte capete puteau duce în spate, dar mie mi s-au părut prea grele".
 SURSA-DESCOPERA.RO

sâmbătă, 2 iulie 2011

MISTERE DACICE

Mistere Dacice

      Se duc la cimp la fel ca in fiecare dimineata. Au pamintul pe malul Oltului, chiar langa Guruieti. L-au mostenit de la bunicul, iar batrinul de la parinti. Sint norocosi. Toti satenii stiu ca pamintul este mai manos acolo. Unii spun ca Guruietii din Sona sint morminte dacice ale unor mari conducatori. Vinatorii se jura ca este ceva neciudat in ele. Vulpile dispar cu totul in piramidele uriase de pamint.
Satul Frumoasa
     Satul se afla in apropierea orasului Fagaras, pe malul Oltului. Primele case au fost cladite de sasi, in anul 1313. Gospodareste au muncit pamintul, au crescut animalele si si-au inaltat o biserica mica si "frumoasa".
     De cind se stie, movilele uriase de pamint de la marginea satului au fost numite guruieti. Nu se mai stie de ce. Oricum sasilor nu le-au purtat noroc.
Sasii au plecat din Sona
     Nea Goe Aurel, unul dintre batrinii satului, stie cum au plecat sasii din Sona. "Peste Olt era o padure mare de stejar, bogata in ghinda, numai buna pentru ingrasarea porcilor. Sasii isi duceau acolo animalele, dar romanii le furau. S-au saturat de atita tilharie si au plecat cu toti spre alte meleaguri. Din cite stiu eu s-au stabilit prin Tirnava Mica, linga Blaj, si i-au spus tot satul Sona", spune Nea Aurel. Are 83 de ani, s-a nascut in sat. Toti stramosii lui se trageau tot de aici.
Case in paragina
     Acum satul e locuit de romani. Sint 300 de case si doua biserici, una ortodoxa si una greco-catolica. Localitatea e imbatrinita. Multe case sint in paragina, cu portile intr-o rina si cu iarba pe acoperis. Linga guruieti sint niste grajduri lasate in paragina si un cimp plin cu flori si fragi. Putinii tineri care au mai ramas in sat nu se duc noatea pe acolo. Nu se stie niciodata ce se poate intimpla.
Tunele secrete
     Achim Boieru, alt batrin al satului, e convins ca piramidele de pamint au legatura cu sanctuarele dacice de la Sarmisegetusa si cu cetatea Risnovului. "Sigur nu se stie nimic. Istoricii nu si-au bagat nasul in ele sa le cerceteze. Am auzit ca sint legate prin tunele subterane care duc la cetatea Risnovului si cu sanctuarele dacice", spune acesta.
     Satenii din Sona nu sint perocupati de fenomenele paranormale. Prefera sa creada in legendele din batrini.
     Multi sint convinsi ca in guruieti sint ascunse comori de pe vremea dacilor. Altii ar baga mina in foc ca turcii au ridicat movilele ca sa isi ascunda armele.
Triunghiul dacilor
     Cercetatorii au dovedit ca sanctuarele dacice sint pozitionate in virfurile unor triunghiuri dreptunghice
     Filosofia dacilor se regaseste in modelul matematic al sanctuarelor de la Sarmisegetusa si Racos. Dar si in triunghiurile de aur pe care le formeaza constructiile raspindite pe teritoriul Daciei. Stramosii nostrii si-au construit tara topografic si geometric proiectind pe pamint cerul instelat. Au construit cu ziduri de piatra bine prelucrate cetati pe virfuri greu accesibile in munti. S-au spus ca aceste ziduri erau cetati de aparare. Dar cisternele cu apa, hambarele cu grine, sanctuarele si locuintele sint dincolo de aceste ziduri. Dacii aveau cunostiinte solide de astronomie. Daca unim aceste virfuri de munti, obtinem triunghiuri dreptunghice, asezate dupa un altgorim cosmic.
Marea linie topografica
     Unind punctul unde se afla cele 9 piramide de la Sona cu punctul sanctuarului de la Racos si virful Omul obtinem un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 si 60 de grade. Pe linia Sona-Omul se afla templul dacic de la Sinca Veche, adapostit intr-o pestera.
     Un alt triunghi, mai mare are in virfuri templul de la Racos, Virful Omul si cetatea dacica de la Sarmizegetusa. La Racos se afla un mare complex ritualic al dacilor. Linia ce uneste Cetatea Sarmizegetusa cu Virful Omul este denumita marea linie topografica a dacilor.
Fenomene stranii in zona Busteni-Sinaia
     Traian Trunfin, muzeograful de la Muzeul "Cezar Petrescu’ din Busteni, a cercetat fenomenele zonei Busteni-Sinaia. In anii 1993-1994, numeroase familii din Busteni acuzau stari de agitatie care le afectau sanatatea. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Ulterior s-au produs o serie de cutremure, care nu aveau epicentrul in Vrancea sau Bucegi. N-au fost victime, doar usoare pagube. Unii locuitori din Busteni s-au plins ca nu mai pot atinge cu mina obiectele metalice pentru ca se curentau.
Semnale radio subterane
     In anul 1995 numarul de cutremure a sporit. Inainte de producerea unui seism, se auzea un tunet infundat. Dupa 4 ani, specialistii de la Centrul de Fizica a Pamintului au inceput sa priveasca manifestarile cu ingrijorare. Dar, pina la urma, toate au incetat. S-a nascut ipoteza existentei in Bucegi a unor uriase coridoane subterane, unde ar avea loc experiente. Punctul fiebinte ar fi zona crucii de pe Caraiman. Dupa cutremure, s-au semnalat si semnale radio. Se pare ca provenienta lor este subterana. Specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamurii lucrurile.
Soarele rasare mai intii pe Omul
     Virful Omu ( 2.505 m ) este cel mai inalt din Bucegi. E unul dintre virfurile carpatice de peste 2.000 de metri care se lumineaza dimineata. Iarna, dupa ninsorile puternice, din blocul Institutului Geologic al Romaniei din Bucuresti, poate fi vazut Masivul Bucegi. De la 150 km, apare cu detalii incredibile, pina la nivel de pilcuri de padure si poiene. Nicolaie Densusianu sustine ca muntele sfint al dacilor era in Bucegi. Istoricul A. Bucurescu cunsidera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu, Kog-a-Ion insemnind capul Magnificului.
Sarmizegetusa, locul fenomenelor inexplicabile
     Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" ( in sanscrita ) este vechea capitala a Daciei. Este situata in Muntii Orastiei din Grupa Retezat-Godeanu. Se spune ca aceasta zona, unde apar lumini ciudate in miez de noapte, este numita "zona crepusculara a Europei". In 1991, sapte specialisti au facut cercetari la fata locului. Au consemnat aparitia unei "explozii luminoase" care parea ca iese chiar din munte. Intorsi la Bucuresti, au constatat ca aparatele nu au retinut nici o imagine. In august 1991, in aceiasi zona, un avion IL-14 s-a pulverizat din senin.
Raza din stinca
     In iulie 1994, niste turisti care-si asezasera cortul la Sarmizegetusa au relatat ca au vazut nenumarate raze, de diferite culori, tisnind din spatele unui perete stincos. Razele se invirteau ca spitele unei roti. Intreaga vale a fost cuprinsa de un vuiet timp de jumatate de ora. Doua luni mai tirziu, in acelasi loc, alti turisti au fost infasurati intr-o perdea de raza colorate.
Cuiul dacic
     In sanctuarul dacic de la Racos s-au gasit cuie dacice de fier care nu ruginesc. Testate cu raze X, s-a descoperit ca, intr-adevar, cuiele au 2000 de ani. In componenta lor intra fier pur ( 99,97 % ), magnetita, oxid de fier si alumino-silicati. Cuiul nu rugineste. In lume mai sint doua exemple de astfel de fier inoxidabil: stilpul de fier de la Delhi si discul din Mongolia, cercetate de NASA. S-au mai gasit si niste calupuri de fier dacic de peste 40 de kg. La acea vreme, romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25 kg.
Templul ursitelor
     Un vechi lacas de cult se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de km de Brasov si 22 de Fagaras. Multi au auzit de Templul Ursitelor unde e intimpla fenomene paranormale. Vin oameni din toata tara sa se reculeaga si sa isi puna o dorinta. La inceputul secolului au fost descoperite cristale in templu. S-au presupus ca erau folosite de preotii daci.
     Grota nu este mare, dar impresioneaza. Turnul interior, pe unde intra lumina zilei, este inalt de 10 metri.pe perete apar simbolurile celor doua principii cosmogonice, Yin si Yang, impreuna cu steaua lui David. Cei care au cercetat templul s-au intrebat daca fata cu trasaturi ferme, sculptata in templu, este al lui Christ, Zamolxis sau a unei zeitati. Parapsihologii cred ca locul are puteri supranaturale. Cei care au vizitat lacasul au vise premotorii.
     Vechiul templu dateaza din epoca precrestina. De altfel, in apropierea grotei a existat o mica asezare dacica. In secolul al XVIII-lea, in grota era o biserica ortodoxa. A rezistat numai pina in anul 1761, insa si acum, din cind in cind, de tin slujbe.
 Sanctuarul de la Racos
     Pe Tipia Ormenisului, in apropiere de Racos se afla o tabara arheologica. Asezarile dacilor sint de 200 sau 300 de ani mai vechi decit cele din muntii Orastiei. In secolele V-VI i.e.n. aici exista un regat dacic puternic, bine cladit si aparat. Cel care conduce sapaturile arheologice este arheologul brasovean Florea Costea. "Tipia Ormenisului era considerat un loc sacru. Cetatea nu era mare, dar a avut rol important de aparare. Capii militari n-au vrut sa se uneasca cu celelalte regate, care se aflau sub conducera lui Burebista. Acesta a cucerit cetatea si apoi a incendiat-o", spune arheologul.
     S-au descoperit sancutare circulare. Aici aduceau ofrande de carne zeilor. Halcile erau atirnate in piroane de fier, in forma de cap de lebada. Erau inchinate zeitatii supreme, lui Zamolxis. Sanctuarele au fost distruse de romani. Fragmentele de ceramica, piroanele, fibulele si obiectele de fier gasite au fost expuse la Muzeul de Istorie Casa Sfatului.
Piramidele din Egipt si Carpatii
     Muntele Toaca este o piramida cu baza patrata, forma de extrema rartitate in natura. Latura are lungimea dubla fata de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceiasi marime cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultura aflata in apropiere, s-a descoperit, incizat in ceramica eneolitica, un motiv unic reprezentind proiectia in plan a unei piramide cu baza patrata. Diagonalele si apotemele sint trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpatii Meridionali si cei Orientali este de 52 de grade. 51 de grade 50 minute este unghiul dintre fetele piramidei Khufu ( Keops )si baza acestia. Vasile Pirvan sustine teoria Ceahlaului ca munte sfint al dacilor. Muntele retezat este un monolit de proportii gigantice cu infatisearea unui trunchi de piramida.
SURSA-ENCICLOPEDIA DACICA.RO